Criteriile care trebuie indeplinite de firmele care solicita inregistrarea in scopuri de TVA au fost aprobate printr-un ordin al ANAF care se va aplica din 1 februarie 2015. Noile dispozitii vin in contextul in care Codul fiscal a fost modificat recent in acest sens.
Ordinul ANAF nr. 17/2015, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr.16 din 9 ianuarie 2015 si care va intra in vigoare la 1 februarie 2015, prevede criteriile pentru conditionarea inregistrarii in scopuri de TVA.
Acest act normativ a aparut in contextul in care potrivit OUG nr. 80/2014 care a modificat Codul fiscal, criteriile pentru conditionarea inregistrarii in scopuri de TVA a societatilor comerciale cu sediul activitatii economice in Romania infiintate in baza Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, care sunt supuse inmatricularii la registrul comertului, se stabilesc prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, nu prin ordin al ministrului finantelor publice, astfel cum era reglementat anterior.
Citeste mai multe despre "inregistrarea in scopuri de TVA" pe Avocatnet.ro.