Taximetristii ies in strada impotriva UBER si Taxify: Coloane de masini din toata tara se vor strange la Guvern

Miercuri, 06 Decembrie 2017, ora 14:19
5475 citiri
Taximetristii ies in strada impotriva UBER si Taxify: Coloane de masini din toata tara se vor strange la Guvern
Foto: CC0 Creative Commons

Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) a obtinut autorizatie pentru organizarea unor proteste, pe 13 decembrie, in Bucuresti si in marile orase din tara, reprezentantii transportatorilor fiind nemultumiti de pirateria din acest sector de activitate.

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, pe 20 decembrie transportatorii se vor deplasa in coloane de masini din tara catre Bucuresti, pentru un miting in fata Guvernului, in vederea respectarii legislatiei in vigoare.

Conform COTAR, transportatorii rutieri aduc anual 4,7% din PIB-ul Romaniei, iar pirateria din acest sector de activitate va scadea dramatic acest procent.

"Nu vrem ca datele 13 sau 20 decembrie sa ramana in istorie, avand in vedere numarul mare de nemultumiti care ni s-ar putea alatura la actiunea de protest din fata sediului Guvernului. In Bucuresti sunt 10.260 de licente de taxi, la care se adauga inca 60.000 din celelalte orase ale tarii, 40.000 de operatori de curse regulate si circa 20.000 de transportatori de colete, piratati si ei de aceleasi platforme. Daca luam in calcul faptul ca UBER si alte firme nelicentiate si neautorizate au trecut deja la transport de marfa si colete, toate aceste domenii de activitate vor fi grav afectate. Nu intelegem cum unii trebuie sa respecte prevederile legale, in timp ce altii isi pot desfasura activitatea in ilegalitate", a declarat presedintele COTAR, Vasile Stefanescu.

De asemenea, in comunicat se mai spune ca Primarul General, Gabriela Firea, le-a garantat acestora ca vor fi luate toate masurile legale, astfel incat legislatia de specialitate in vigoare sa fie respectata de toti cei care practica activitatea de taximetrie, transport persoane in Capitala.

"Din moment ce in Romania nu se poate deschide un simplu chiosc fara respectarea prevederilor legale, tot in Romania este amendat orice amarat care isi vinde zarzavaturile la colt de strada, dar peste 8.000 de soferi UBER pot face taximetrie nelicentiata doar in Bucuresti, desi numarul de licente de taxi e limitat la 10.260, nu intelegem de ce aceasta activitate ilegala nu este oprita de autoritati, pentru ca se stie foarte bine cine este in spatele acestor afaceri.

Cum isi permite UBER sa spuna ca mii de soferi pot obtine venituri in plus? In baza caror legi si autorizari sunt obtinute? Nu sunt respectate prevederile Codului Fiscal. Zecile de mii de autoturisme care practica activitatea de transport persoane prin intermediul acestor aplicatii UBER, TAXI FY, BLA BLA CAR etc. - nu sunt licentiate si autorizate, iar soferii nu au atestat.

Nu fac ITP din 6 in 6 luni si nu respecta prevederile legale din domeniu. Mai mult: 25% din veniturile ilicite obtinute raman in Olanda si sunt purtatoare de taxe, impozite si TVA. De ce nu vor sa se autorizeze in Romania? La aceste intrebari, reprezentantii acestor platforme ori nu au raspuns, ori raspunsurile lor nu au avut nicio legatura cu intrebarea pusa", se mai spune in comunicat.

In context, COTAR solicita premierului Mihai Tudose si autoritatilor abilitate sa ia masurile pentru a se aplica legea, pentru a impiedica activitatea ilegala a acestor firme care fac transport de persoane nelicentiat, venituri ilicite, frauda fiscala, precum si concurenta neloiala transportatorilor autorizati din Romania.

Primaria Capitalei a informat luni, intr-un comunicat remis AGERPRES, ca primarul Gabriela Firea va promova, in urmatoarea sedinta a Consiliului General, un proiect de hotarare ce va stabili norme si reguli "clare" pentru toti taximetristii din Capitala, urmand ca prin noul regulament sa fie interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se incadreaza in prevederile legislatiei in domeniu.

In replica, reprezentantii Uber Romania au precizat ca serviciile de carsharing, de taxi si transportul in comun constituie, impreuna, solutii care pot duce la reducerea aglomeratiei, a poluarii si pot rezolva problema parcarilor din Bucuresti. Acestia au subliniat ca doresc sa discute despre viitorul industriei de transport impreuna cu reprezentantii municipalitatii, dar si cu alti actori din industrie, pentru "a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori si pentru oras".

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#proteste impotriva UBER , #Companii transport