Concedieri la Elvila, din cauza problemelor financiare

Marti, 20 August 2013, ora 15:14
2511 citiri
Concedieri la Elvila, din cauza problemelor financiare

Producatorul de mobila Elvila, detinut de Viorel Catarama, concediaza in perioada iulie-septembrie 66 de angajati, reprezentand 6,7% din totalul salariatilor, iar cei mai multi provin din zona de productie, masura fiind agreata cu sindicatele, ca urmare a situatiei financiare precare a firmei.

Astfel, dintr-un total de 985 de salariati, vor fi disponibilizati 39 de salariati din sectia de productie, in special de la fabrica Relaxa Mizil din judetul Prahova, 20 de angajati de la divizia de vanzari si sapte de la departamentul financiar.

Scaderea vanzarilor in magazinele proprii, pe fondul prelungirii si accentuarii crizei economice, reducerea comenzilor pentru export, dar si cresterea preturilor la materii prime, materiale, energie si combustibil au condus la decizia concedierii colective, se arata intr-o notificare a Elvila SA catre inspectoratele teritoriale de munca si agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca din judetele unde compania are puncte de lucru.

Alti factori care au determinat aceasta decizie, luata in acord cu sindicatele, sunt inchiderea magazinului si depozitului din Pitesti, precum si suspendarea activitatii magazinului si depozitului din Calarasi, dupa un incendiu produs luna mai.

Compania preconizeaza ca in perioada urmatoare nu exista premisele pentru cresterea veniturilor, astfel incat sa sustina toti salariatii, si necesita masuri urgente pentru reducerea cheltuielilor, inclusiv legate de personal, pentru a se evita intrarea in insolventa.

Criteriile de concediere

Producatorul de mobila va desfiinta posturile vacante si va concedia cu prioritate angajatii care au doua sau mai multe functii, cei care cumuleaza pensia cu salariul, cei care indeplinesc conditiile de pensionare, salariatii care au surse proprii de venituri sau desfasoara activitati autorizate, precum si persoanele care nu au copii in intretinere.

Daca masura afecteaza doi membri ai familiei, sot si sotie, decizia se va lua dupa consultarea familiei respective. Ultimii concediati vor fi cei cu copii in ingrijire si persoanele vaduve sau divortate cu copii de intretinut.

Pentru a limita numarul disponibilizarilor, Elvila va indentifica optiunile de redistribuire a salariatilor in cadrul companiei in functie de numarul de comenzi si de forta de munca existenta in diviziile afectate de concedierile colective si va reduce la maxim costurile de productie.

Masurile aplicate incepand din primavara anului trecut, de plafonare a cheltuielilor lunare cu materii prime si materiale la 1,7 milioane lei, a celor cu salariile, inclusiv tichete de masa, la 1,35 milioane lei pe luna, dar si pentru alte tipuri de cheltuieli, nu au fost suficiente, iar pierderile inregistrate de companie s-au adancit fata de anii precedenti.

Salariatii concediati vor beneficia de un preaviz de 20 de zile lucratoare, indemnizatie de somaj si consiliere pentru integrare profesionala. Daca, in termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, firma va reinfiinta unele din posturile respective, angajatii care au lucrat pe acele posturi vor fi anuntati, ei putand accepta in termen de cinci zile reluarea activitatii.

Elvila activeaza pe piata productiei de mobila din anul 1990, fiind fondata de omul de afaceri Viorel Catarama.

Producatorul detine trei fabrici, la Mizil (jud. Prahova), Babeni (jud. Valcea) si Beius (jud. Bihor).

HMD a lansat smartphone-uri la prețuri sub 800 RON. Cu ce specificații vin
HMD a lansat smartphone-uri la prețuri sub 800 RON. Cu ce specificații vin
HMD a lansat recent trei noi smartphone-uri sub marca proprie: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse. În cadrul unei întâlniri online care a avut loc pe 17 aprilie, Adam Ferguson,...
Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Compania Infinix Mobility, cunoscută pentru tehnologiile inovative și telefoanele de buget, mid-range și high-end, își extinde acum operațiunile pe piața din România. Fondată în 2013,...
#concedieri Elvila, #probleme financiare Elvila, #vanzari mobila Elvila, #piata mobila Romania , #Concedieri