Berceanu: Ministerul are datorii de 90 mil. lei catre constructorii autostrazii

Marti, 21 Iulie 2009, ora 13:56
1411 citiri
Berceanu: Ministerul are datorii de 90 mil. lei catre constructorii autostrazii

Bucuresti-Ploiesti Ministerul Transporturilor si Infrastructurii are o datorie de 90 milioane lei catre constructorii autostrazii Bucuresti-Ploiesti, deoarece Curtea de Conturi a dispus sistarea platilor, din cauza unor erori produse anul trecut.

"Desi la autostrada Bucuresti-Ploiesti se lucreaza, nu am mai facut plati, pentru ca exista o chestiune descoperita de Curtea de Conturi din activitatea de anul trecut.

Facem demersuri pentru a corecta acele erori si vom face plata restanta de 90 milioane lei in perioada urmatoare, astfel incat lucrarile sa mearga in continuare", a declarat, marti, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

El a mai spus ca, odata cu achitarea datoriei, se vor epuiza fondurile alocate acestui proiect si ca ministerul cauta solutii pentru a asigura finantarea pana la sfarsitul anului.

Voi discuta cu autoritatile locale despre Drumul Nordului Berceanu a anuntat ca joi se va deplasa in nordul tarii, unde va discuta cu compania Bechtel despre tronsonul Suplacu de Barcau-Bors al Autostrazii Transilvania.

"Noi avem o suma destul de mare rezervata Autostrazii Transilvania si nu as dori sa ne aflam in situatia in care ei sa lucreze mult si noi sa nu putem sa ii platim, dar nici sa mearga lucrurile incet, iar noi sa stam cu banii pe care i-am putea folosi in alta parte", a spus Berceanu.

Totodata, ministrul se va intalni cu autoritatile locale din Satu Mare si Baia Mare, pentru a discuta despre constructia Drumului Nordului, unde exista deja un studiu de fezabilitate. "Voi discuta cu autoritatile locale despre Drumul Nordului, care iese din Romania si se continua in Ungaria.

Trebuie sa stabilim un program, ca sa stim cum sa pregatim finantarea", a spus Berceanu, citat de Mediafax.

Sper sa termine la timp Pasajul Baneasa

Referitor la Pasajul Baneasa, ministrul a declarat ca incearca sa colaboreze cu firma care va realiza canalele de retentie a apei de sub pasaj, astfel incat lucrarea sa se finalizeze la sfarsitul anului.

"Nu sunt chiar foarte optimist, dar speram ca ei sa termine la timp. Au la dispozitie 60 de zile si sper sa ne impiedicam unii pe altii", a spus Berceanu. 

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#proiect, # finantare, # Berceanu, # datorie , #Datorii