Coface: 20 000 de firme, in pragul falimentului,in 2009

Miercuri, 06 Mai 2009, ora 14:15
1392 citiri
Coface: 20 000 de firme, in pragul falimentului,in 2009

Numarul firmelor aflate in insolventa ar putea creste cu 40% in acest an, la peste 20.000 la finalul lui 2009, dupa un avans de 58% in primele trei luni, ca urmare a inrautatirii situatiei economice, arata un studiu publicat miercuri al Coface.

In primul trimestru din acest an, numarul firmelor aflate in insolventa a crescut cu 58% fata de primele trei luni din 2008, la 5.173, relateaza Newsin.

"Agravarea crizei economice in Romania, lipsa unor masuri reale pentru relansarea economica promovate de autoritatile guvernamentale si restrangerea resurselor de finantare vor duce la o inrautatire severa a comportamentului de plata a companiilor. Estimam ca pana la sfarsitul anului cel putin 20.000 de companii vor intra in starea de insolventa", a declarat directorul general al Coface Romania, Cristian Ionescu.

In finalul lui 2008, erau inregistrate 14.483 de firme aflate in diverse stadii ale procedurii de insolventa, domeniile cele mai puternic afectate fiind comertul cu amanuntul (3.553), comertul cu ridicata (2.932), constructiile (1.666), transporturile (811), fabricarea lemnului si a produselor din lemn (793) si hoteluri si restaurante (782).

In primul trimestru, din numarul total de firme insolvente, 2.084 se aflau in procedura generala de insolventa, 888 in procedura simplificata de insolventa, 2.183 in faliment si 18 in reorganizare judiciara, se mai arata in "Studiul falimentelor", realizat de Coface Romania pe baza datelor furnizate de Registrul Comertului despre situatia firmelor insolvente in anul 2008 si in primul trimestru din 2009.

In primele trei luni din acest an cele mai multe cazuri de insolventa au fost inregistrate in Bucuresti (972), cu o pondere de peste 18% in totalul insolventelor din Romania. Pe locurile urmatoareseafla judetele Constanta (416) si Bihor (333).

Coface considera ca cele mai sigure domenii, cu o pondere in totalul insolventelor de sub 1%, raman in continuare industria energetica, extractiva, telecomunicatiile si intermedierile financiare.

"Numarul domeniilor cu o rata scazuta a insolventei este de asteptat sa se reduca simtitor in 2009, primele vizate fiind acele sectoare in care situatia economico-financiara s-a deteriorat profund in ultimele luni ale anului 2008, iar adevaratele efecte vor fi cu adevarat resimtite pe parcursul acestui an (industria metalurgica, industria de masini si echipamente, IT)", se mai arata in studiu.

 Anul trecut, cele mai afectate au fost firmele din Bucuresti (1.719), Timis (983) si Prahova (654).

In studiul realizat de Coface Romania au fost luate in calcul firme care si-au deschis procedura de faliment, firme aflate in reorganizare judiciara si firme pentru care a fost inchisa procedura de faliment din lipsa de active, indiferent de anul deschiderii acestor proceduri.

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#firme, #IMM, #faliment, #insolventa , #Faliment