De la faliment la necesitate - o viziune a noului sistem mondial

Realitatea romaneasca este insa alta; similitudinile cu sistemul economic european sunt evidente. Criza financiara actuala este una sistemica, care dovedeste ca structura interna de tip piramidal pe care se baza organizarea economico-sociala este neeficienta pe termen lung, iar gasirea si aplicarea unui model nou presupune, pe langa schimbarea mentalitatii colective de intelegere si raportare fata de valoare, si posibile mari pierderi.



Traind intr-o piata a muncii supra-specializata, dominata de ideea de concurenta acerba si marcata de o inclinatie excesiva spre consum, multi dintre noi sunt dezorientati de micile schimbari care s-au produs si de cele care se previzioneaza ca vor urma, iar institnctul conservationist creste frica de necunoscut. In acest cadru neincrederea care domina pietele bancara si monetara este justificata pe deplin.



O cale de a intelege ce se intampla este cea indicata de Sir Winston Churchill, care spunea ca pentru a putea vedea cat mai bine in viitor trebuie sa privim cat mai adanc in trecut ; dar se referea cu siguranta la spectrul politic deoarece exact acelasi lucru il fac astazi majoritatea analistilor economici care se bazeaza pe analiza tehnica si emit diverse pronosticuri destul de divergente privind evolutiile viitoare ale indicatorilor macroeconomici, sporind astfel incertitudinea viitoarelor actiuni ale participantilor pe diferite piete.



Cauza reala a crizei actuale, dupa cum spunea si dl Alan Greenspan, este un adevarat tsunami al creditelor si nu o treapta superioara a progresului tehnologic ca in teoria lui Kondratiev care sa duca la o perioada clasica de contractie a ciclului economic, asa numita iarna a lui Kondratiev.



Rezulta ca schimbarile prin care trecem sunt complet noi fata de orice reper ne-am alege din trecut si o incercare de a pricepe cum stau de fapt lucrurile trebuie sa plece de la o analiza cauzala a cresterilor economice inregistrate in Romania in ultimii ani.



Asadar relatia munca - consum este mecanismul fundamental al functionarii economiei, productivitatea factorului munca depinzand de educatie si de cerintele pietei. Astfel, din fondul total de salarii al unei firme, aproximativ 40% il reprezinta contributiile salariale si impozitul de platit bugetului de stat; din ceea ce ramane si ii este platit salariatului - denumit si salariu net - trebuie sa mai scadem taxa pe consum (TVA) si impozitele pe proprietate, fara sa mai punem la socoteala si o rata medie a inflatiei. Si totusi cu acest nivel real al consumului, nivelul de trai a crescut ca fat-frumos din poveste.



Aici intervine rolul gresit asumat al creditului, care initial avea menirea de a spori eficienta exploatarii resurselor si crearea de valoare adaugata peste limitele impuse de dobanda. Am omis intentionat din relatia de mai sus creditarea - ca fiind consumul in avans al unor resurse - cu scopul de a demonstra ca o crestere economica sustenabila pe termen lung nu se obtine peste noapte, ci este nevoie de timp si viziune economica.

Odata ajunsa la limita solvabilitatii indicata de venituri sau de valoarea garantiilor, creditarea se opreste. In acest moment majoritatea firmelor care nu reuseau sa creeze plus valoare peste dobanda se inchid, rezultand un surplus de forta de munca si disparitia unor venituri bugetare, si domino-ul este pornit.

Somajul diminueaza consumul si mareste datoriile fata de banci, deficitul bugetar explodeaza iar moneda nationala se devalorizeaza. Prinsi in clestele datoriilor destul de consistente pe ansamblul economiei fata de banci si stat, datorii aferente perioadei trecute, atat firmele cat si o parte a populatiei devin insolvabili si asteapta masuri protectioniste din partea statului.



La nivelul UE s-au inregistrat deja nationalizari de banci si ajutoare de stat masive acordate firmelor din cateva industrii care aveau cele mai mari rulaje inainte de criza, fara sa duca la o imbunatatire a starii de fapt. Situatia este aparent fara iesire, si asta in conditiile necesitatii de a acoperi nevoile de baza ale populatiei.



Amploarea schimbarilor la nivel mondial conduce si la o frenezie a "vestilor bune sau rele" care influenteaza doar pe moment trendul general de depreciere al pietelor.



In acest context, se pune problema existentei unui stat preponderent interventionist in economie, de tip socialist, sau a unui stat care are rolul doar de arbitru, cu o punga redusa la minim in acest caz si cu majoritatea serviciilor externalizate catre privat. Practica unui stat socialist s-a demonstrat a fi falimentara.

Ramane asadar optiunea catre un stat cu rol minimal in economie, cu o fiscalitate scazuta, care sa asigure doar cadrul legal desfasurarii schimbului si securitatea comunitatii, cu o impartire administrativa care sa permita descentralizarea si reprezentarea cat mai buna a intereselor.

Mergand de la efecte la cauza, un prim pas ar fi scaderea masiva a fiscalitatii cu scopul stimularii consumului si productiei, urmate de scaderea datoriilor bancare si concesionarea lucrarilor si serviciilor bugetare mediului privat.



Fara pretentia de a fi modelul optim si solutia ideala la iesirea din criza, varianta statului minimalist pare din aceasta perspectiva cea mai buna alternativa.

Daniel
Cazangiu, Comunitatea Bloombiz