Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Tragedia elena: Dupa criza, raman ruinele

Tragedia elena: Dupa criza, raman ruinele


In asteptarea deciziei Troicai in privinta celei de-a doua transe de bani destinate Greciei, situatia statului elen devine din ce in ce mai critica, pe masura ce companiile grecesti isi inchid portile.

In centrul Atenei, 29,6% dintre afaceri locale au fost inchise, cifre asemanatoare inregistrandu-se si in alte zone.

"Slabirea capacitatii de supravietuire a sectorului comercial e ingrijoratoare", considera Vasilis Korkidis, presedinte al Confederatiei Nationale a Comertului Elen, scrie Business Insider.

Companiile detinute de stat, precum cele din sectorul public de sanatate, nu se pot sustine singure, iar datoriile catre furnizori ating 5,73 miliarde de euro.

Rata somajului este dezastruoasa, cifra anuntata pentru decembrie fiind de 21%, in timp ce 51,1% dintre tineri nu au un loc de munca, de doua ori mai multi decat inainte de criza. Astfel, din cei 10,8 milioane de greci, doar 3,9 milioane mai au slujbe, iar 1,03 milioane sunt in somaj.

PIB-ul pe cel de-al patrulea trimestru a fost revizuit la -7,5%, in timp ce economia Greciei s-a contractat cu aproximativ 20% din 2008 si pana acum.

Nicio economie nu poate suporta o datorie de marimi astronomice cand doar 36,1% din populatie contribuie la buget. Deficitul de cont curent la sfarsitul lui 2011 a atins 24,9 miliarde euro, sau 11,5% din PIB, cu mult peste deficitul general.

"Le datoram copiilor si nepotilor nostri sa ii scapam de aceasta datorie", sustine ministrul de Finante al Greciei, Evangelos Venizelos despre restructurarea datoriei.

Reducerea deficitului, conditie a Troica

Totusi, reducerea deficitului este una din multele conditii pentru ajutorul din partea Troicai formate din UE, BCE si FMI. "Daca poporul elen si elita politica din Grecia nu aplica aceste conditii, atunci se vor exclude singuri din zona euro", a declarat ministrul de finante al Luxembourg, Luc Frieden. "Impactul asupra altor state va fi mai putin important decat acum un an".

Pus sub presiune pentru reducerea bugetului in sistemul de sanatate, guvernul a redus preturile pe care industria le poate cere asiguratorilor detinuti de stat. Astfel, vanzatorii angro isi comercializeaza stocurile in afara Greciei, in timp ce asiguratorii detinuti de stat intarzie platile catre farmacii si spitale, care la randul sau nu pot achita medicamentele folosite, creand un blocaj in sistem.

Chiar si ministrul Sanatatii, Andreas Loverdos a fost de acord ca exista probleme, dar ca sunt limitati la utilizarea medicamentelor ieftine. Dintre cele mai uzuale 500 de medicamente, 243 au disparut de pe rafturile farmaciilor, inclusiv antibiotice.

Turismul, in paragina

O lumina de speranta pe orizontul grecesc il prezinta turismul. In 2011, incasarile au crescut cu 9,5% comparativ cu anul precedent pe masura ce Primavara Araba a speriat turistii care ar fi ales ca destinatie Egiptul sau Tunisia. Cu toate acestea, cifrele inregistrate in 2012 sunt scazute, dar sezonul estival e la cateva luni distanta.

In aceasta vara, circa 1.000 de proprietari de hoteluri, 10% din total, au anuntat ca intentioneaza sa vanda afacerea in viitorul apropiat, a declarat presedintele asociatiei hotelierilor, Giorgos Tsakiris, citat de un cotidian elen.

Cu un somaj in crestere, productie si consum intr-o situatie critica, afaceri in faliment si turism in cadere, bugetul va avea probleme. Deficitele s-ar putea inrautatii, in timp ce datoria catre alte tari va continua sa creasca. Modul de viata al grecilor va suferi modificari si mai mari, in timp ce elitele care se afla acum la negocieri probabil nu vor simti vreo diferenta.

Grecia, un pas mai aproape de iesirea din zona euro. Portugalia urmeaza

"Inca nu avem o solutie pentru problema Greciei, asa ca va intra iar in incapacitate de plata", prezice Charles Wyplosz, director al Centrului International pentru Studii Monetare si Bancare din Geneva.

Nu doar Grecia se afla in pericol de parasire a zonei euro, ci si Portugalia. Parerea economistului Nouriel Roubini, cunoscut pentru ca a prezis criza economica inca din 2005, este ca Portugalia va fi urmatorul stat care va restructura datoriile si va fi nevoit, ca si statul elen, sa paraseasca zona euro.

Conform acestuia, in zona euro exista multe state cu probleme, printre care si Italia si Spania, dar Portugalia va fi urmatoarea care va intampina probleme grave.

"Grecia va fi prima tara din zona euro care va parasi uniunea monetara, nu in acest an, dar poate pe parcursul anului urmator", estimeaza Roubini.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1836 ori