Basescu: trebuie prioritizate cele 46.000 de investitii deschise de guverne

Marti, 21 Septembrie 2010, ora 18:36
1453 citiri
Basescu: trebuie prioritizate cele 46.000 de investitii deschise de guverne

Presedintele Traian Basscu a declarat marti ca bugetul anului 2011 ar trebui sa reflecte o prioritizare a investitiilor, aratand ca sunt 46.000 de investitii incepute de diferite Guverne, pe criterii politice, pentru finalizarea carora ar fi nevoie de 40 de miliarde de euro, relateaza NewsIn.

"Bugetul anului 2011 trebuie sa reflecte si o prioritizare a investitiilor si iata de ce: in momentul de fata in Romania, cu finantare de la bugetul de stat, sunt deschise peste 46.000 de investitii.

Finalizarea lor ar necesita alocarea a 40 de miliarde de euro. Este evident ca s-a ajuns la aceasta situatie datorita incoerentei guvernelor care s-au succedat la putere.

Este evident ca nu dispunem de resurse pentru a le finaliza, si atunci singura solutie este prioritizarea acestor investitii", a explicat seful statului marti, in plenul reunit la Parlamentului.

El a aratat ca existenta unui numar atat de mare de investitii incepute reprezinta efectul incoerentei guvernelor, dar si a "optiunilor politice inaintea optiunilor de eficienta".

"Fiecare Guvern a deschis investitii acolo unde credea ca vin voturi, a venit Guvernul urmator, a deschis alte investitii.

Toate cele 46.000 de investitii le alimentam din bugetul de stat cu sume modice pentru a le tine in viata si pe ele si pe clienti", a aratat presedintele, subliniind ca Guvernul si Parlamentul vor trebui sa stabileacsa ce investitii, din cele 46.000 deschise, se finanteaza in 2011.

Presedintele le-a mai spus parlamentarilor ca tot incepand din 2011 se va aplica si reforma finantelor publice locale, deja legiferata, in asa fel incat autoritatile locale sa includa in bugetele proprii arieratele, astfel ca nu vor mai putea angaja credite sau cheltuieli noi inainte de rambursarea vechilor datorii.

"Guvernul s-a angajat in revizuirea sistemului de ajutoare sociale prin modificari legislative, intarirea controlului asupra solicitarii ajutoarelor sociale si limitarea nivelului de ajutoare sociale pe care le poate primi o persoana.

Adevaratele motive de optimism trebuie sa fie legate de infaptuirea obiectivelor de reforma.

Renuntarea la practicile statului asistential, la practicile clientelare si populiste nu se poate face in mod durabil decat printr-un acord al tuturor fortelor politice parlamentare", a atentionat presedintele.

El le-a spus parlamentarilor ca ar trebui avuta in vedere posibilitatea unui program legislativ de lucru pe care Guvernul sa-l prezinte in Parlament inainte de inceputul fiecarui an si asupra caruia sa dea seama la sfarsitul fiecarui an.

"Nu este doar un mod de a creste colaborarea intre Executiv si Legislativ, dar si o solutie de planificare coerenta care ar face institutiile democratice mai eficiente si mai predictibile", a opinat seful statului. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi...
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
#basescu, # investitii, # guverne , #Investitii