Menatwork investeste 200.000 de euro in platforma de comert online

Joi, 03 Aprilie 2014, ora 16:35
8861 citiri
Menatwork investeste 200.000 de euro in platforma de comert online

eMenatwork.ro, magazin online pentru materiale de constructii si amenajari, parte a grupului de firme Menatwork, si-a bugetat pentru 2014 afaceri in crestere cu 50% si investitii de peste 200.000 de euro.

Cresterea estimata se bazeaza pe experienta celor trei ani de activitate, pe tendinta de crestere a comertului online, dar si pe planurile de dezvoltare ale companiei pentru anul in curs.

"Afacerile companiei in primul trimestru al acestui an echivaleaza cu cele din primul semestru al anului trecut. Acest aspect impreuna cu experienta acumulata in cei trei ani si strategia de dezvoltare si investitii pentru anul in curs, reprezinta principalii factori care vor genera anul acesta o crestere a afacerilor eMenatwork de aproximativ 50 de procente", a declarat Oliviu Vasilescu, C.O.O. Emenatwork.

Investitiile vizeaza dezvoltarea platformei, tehnic, logistic si comercial

Investitiile companiei pentru 2014 vizeaza dezvoltarea platformei online, din punct de vedere tehnic, logistic si comercial.

"Pȃna la sfȃrsitul anului vom lansa versiunea 3.0, ce va avea ca puncte principale, integrarea aplicatiei ecommerce cu ERP-ul companiei, dezvoltarea aplicatiilor de livrare si tracking si poate cel mai important: imbunatatirea sistemului de ofertare. Cu siguranta vom investi si in componenta logistica a businessului, extinzand propriul parc auto", a spus Vasilescu.

Strategia de dezvoltare de parteneriate strategice cu furnizorii importanti ai bransei continua si anul acesta, tintind adaugarea de minim 10 noi game de produse. Pe lȃnga extinderea portofoliului de produse, compania vizeaza si dezvoltarea serviciilor de montaj si punerea in opera a produselor vandute.

"Primim constant de la clienti cereri pentru punerea in opera a produselor achizitionate online. In acest sens, avem in vedere crearea de parteneriate cu echipe specializate de montaj si instalare. Continuam sa punem accent pe imbunatatirea accesului la o gama larga de materiale pentru constructii si solutii pentru amenajari, pe calitatea si corectitudinea informatiilor si a serviciilor de consultanta tehnica si comerciala, precum si pe transparenta activitatii noastre", a adaugat Vasilescu.

Peste 70% din produsele fabricate si comercializate la nivel de grup pot fi achizitionate si din eMenatwork.

"60% din clienti sunt cei la care nu am fi putut ajunge prin mijloacele traditionale de vȃnzare. Sunt atȃt persoane fizice, cȃt si constructori care vor acces rapid la produse si informatii, iar timpul nu le permite deplasarea in magazine si showroom-uri", a completat Vasilescu.

"Dezvoltarea comertului electronic din ultimii ani, strategia noastra de business si experienta de 20 de ani a grupului Menatwork transpusa in online, reprezinta principalii factori ce au condus la evolutia pozitiva si dezvoltarea platformei eMenatwork.ro", a mai spus acesta .

Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#menatwork romania, #comert online, #emenatwork magazin , #Investitii