Programul de Dezvoltare Rurala, faultat de cursul de schimb

Luni, 01 Iunie 2009, ora 09:37
984 citiri
Programul de Dezvoltare Rurala, faultat de cursul de schimb

Accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) este ingreunata de deprecierea leului in raport cu euro, comparativ cu anul trecut, si de obtinerea cu dificultate a garantiilor bancare, sustine directorul general al APDRP, Mihai Vadan.

"Sunt probleme pentru cei care implementeaza proiectele, mai ales pentru cei care cumpara utilaje din exterior si care sunt platite in euro", a declarat oficialul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, citat de Mediafax.

El a adaugat ca majoritatea beneficiarilor reusesc sa suplineasca diferenta de curs, insa exista si investitori care se gandesc serios daca vor mai depune proiecte pentru accesarea fondurilor. 

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#investitori, # proiecte, # fonduri, # depreciere, # euro , #Investitii