Arta oualor incondeiate: Pasiune, nu business

Sambata, 04 Mai 2013, ora 00:00
4785 citiri
Arta oualor incondeiate: Pasiune, nu business
Foto: sfatulzilei.info

Ouale incondeiate nu reprezinta o afacere pentru toti cei care vin cu astfel de opere de arta la targuri. Multi oameni se detaseaza de stres si de responsabilitatile obisnuite in aceste zile, cand au libertatea de a se exprima exact asa cum simt.

Un exemplu este Andra Barbos, care in fiecare an, de Paste, incondeiaza oua traditionale si le vinde, dar nu pentru bani, ci din placere. Andra este de profesie event manager, dar in aceasta perioada este unul dintre artizanii targurilor de Paste.

"Cred ca la inceput a fost curiozitate si fascinatie pentru tehnica in sine. Este mai complicat sa intelegi ce inseamna incondeierea dintr-un filmulet sau dintr-un text. De aceea, cand am incercat personal, am fost pur si simplu fascinata. Si asa a inceput pasiunea", povesteste Andra Barbos despre inceputurile sale in arta incondeierii oualor.

Ce tip de vopsele folositi la incondeiatul oualor? Ce instrumente folositi pentru a picta ouale? Care este mai exact procedeul?

Dupa realizarea modelului cu ceara, ouale se vopsesc cu vopsea pentru oua obisnuita. In mod traditional, culorile folosite sunt fie alb si rosu, fie galben, rosu si o nuanta mai inchisa, dar mie imi place sa experimentez si am incercat si cu alte culori precum albastru, violet, verde.

Instrumentul folosit pentru incondeiere se numeste chisita (chishitza) si practic cu acesta se deseneaza folosind ceara de albine naturala incalzita intr-un recipient special.

Procedeul cuprinde cateva etape, si anume:

Golirea oului de continut, cu ajutorul unei seringi.

Realizarea modelului initial cu ceara, folosind chisita si apoi scufundarea oului in culoarea deschisa - galben.

Folosind din nou ceara, se acopera unele zone de pe ou care au fost colorate cu galben, si apoi se scufunda oul in culoarea rosie.

In final se mai realizeaza un model cu ceara si pe rosu, urmand ca oul sa fie scufundat in culoarea finala, inchisa.

Pentru a vedea rezultatul, trebuie curatata ceara de pe ou si eventual lacuit pentru a se pastra mai bine culoarea in timp

Din ce zona provin motivele decorative pe care le folositi la incodeiatul oualor?

Folosesc atat motive traditionale din Bucovina, cat si modele create de mine, cu o tenta mai actuala.

Incondeiatul oualor este o afacere sau o pasiune pentru dumneavoastra?

Incondeiatul oualor nu reprezinta o afacere, este pur si simplu o pasiune, oarecum conexa cu meseria mea la Casa Novias, unde sunt organizator de evenimente, in special de nunti. Activand de aproximativ 5 ani in acest domeniu, mi-am cultivat pasiunea pentru frumos, mai ales datorita faptului ca ma ocup si de partea de design floral.

Ati urmat vreo specializare artistica sau ati invatat singura arta incondeierii?

Nu am urmat nici un fel de specializare in acest domeniu, pur si simplu curiozitatea m-a impins sa aflu mai multe despre incondeierea oualor. Si odata ce am invatat sa folosesc chisita, am inceput sa experimentez modele si evident sa evoluez.

De unde a pornit aceasta pasiune?

Cred ca la inceput a fost curiozitate si fascinatie pentru tehnica in sine. Este mai complicat sa intelegi ce inseamna incondeierea dintr-un filmulet sau dintr-un text. De aceea, cand am incercat personal, am fost pur si simplu fascinata. Si asa a inceput pasiunea...

Care este cel mai extravagant ou pe care l-ati incondeiat vreodata?

Cred ca fiecare ou pe care il realizez are ceva special, fie ca este vorba despre un model mai complicat pe care incerc sa il reproduc si obtin o satisfactie cand vad ca am reusit, fie pur si simplu creez ceva diferit, un model personal, fara vreo legatura cu traditia, dar care ma reprezinta.

Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Oameni din întreaga Uniune Europeană se confruntă cu o criză a locuirii fără precedent, agravată de inflație, sărăcie energetică și risc de excluziune socială. Un raport de la vârful...
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Apple se pregătește să lanseze o nouă generație de iPad Air, care, pentru prima dată, va include două dimensiuni diferite, urmând exemplul liniei iPad Pro. Potrivit ultimelor rapoarte,...
#incondeiere oua, #oua Paste decoratiuni, #oua incodeiate Paste , #Manageri