Coaching-ul: Intre tabu si maiestrie, cu mentorul Lilia Dicu - Interviu

Sambata, 06 Februarie 2016, ora 00:00
4073 citiri
Coaching-ul: Intre tabu si maiestrie, cu mentorul Lilia Dicu - Interviu
Foto: Facebook / Lilia Dicu

Coachingul prinde tot mai mult teren in Romania, iar piata formata este sustinuta de cativa piloni de incredere. Unul dintre ei este Lilia Dicu, Master Certified Coach, mentor si sustinator al dezvoltarii acestei profesii pe meleagurile noastre.

Ea recunoaste ca "a merge la coach" era tabu pana nu de mult, insa vremurile s-au schimbat. Astazi, coaching-ul este dovada de prestigiu in organizatie, iar practica sa capata o multime de valente.

"Coachingul se indreapta din ce in ce mai puternic spre lucrurile de care oamenii fug sau se feresc, in general - este vorba despre emotii, intuitie, spiritualitate, care este scopul mai mare, ce are sens pentru noi si ce nu etc. Iar aici, exista multe metode si instrumente variate; ca sa numesc doar cateva, coachingul somatic se concentreaza pe cum te invata corpul despre ce se intampla in jurul tau si despre emotiile pe care le interiorizezi sau le tii in tine. Mai exista coachingul holistic, ontologic s.a.", spune Lilia Dicu, intr-un interviu acordat Business24.

Ea vorbeste in continuare despre drumul ei spre coaching, care sunt tendintele si provocarile in aceasta piata, dar si despre implinirile si rezultatele pe care le obtii din relatia cu un coach.

Cum ati ajuns sa deveniti coach? De ce aceasta alegere?

Traseul meu profesional este unul foarte variat. Am fost, pe rand, profesoara, apoi am lucrat mult timp in domeniul resurselor umane si, ulterior, am devenit coach.

Decizia de a-mi schimba profesia a fost luata dupa ce, la randul meu, am trecut printr-un proces de coaching, in urma caruia mi-am dorit sa descopar la ce sunt eu cu adevarat talentata, la ce pot servi abilitatile mele naturale etc.

Intotdeauna mi-am dorit ca, prin meseria mea, sa ma dedic unui scop mai mare si sa fac tot ce pot pentru a crea cu adevarat valoare.

Asa mi-am dat seama ca imi place sa ascult oamenii, sa ii inteleg si sa ii insotesc in calatoria lor de a-si implini potentialul si de a-si valorifica resursele lor cele mai bune.

De ce sau cand ati recomanda ca un executiv sa mearga mai degraba la coach decat la un trainer, de exemplu? Cum putem discerne intre diferitele forme de dezvoltare pe care organizatiile le au la dispozitie?

Coachingul este recomandat atunci cand un executiv - in ciuda experientei, a cunostintelor acumulate, a cursurilor parcurse si a abilitatilor deprinse de-a lungul timpului - nu mai e multumit cu mediul in care se afla.

Exista foarte multe provocari si situatii in care s-ar putea afla un manager si in care isi poate da seama ca un proces de coaching ar fi o solutie potrivita pentru el - de exemplu, fie echipa lui nu mai raspunde la fel de bine, fie colegii lui il privesc cu condescendenta, fie vrea sa influenteze mai mult si simte ca nu poate, fie nu are leadership-ul pe care si-l doreste si catre care tinde, fie modul in care priveste el lucrurile nu-l mai ajuta si nu-l mai aliniaza la obiectivele organizatonale, fie are loc o tranzitie in care e nevoie ca el sa coordoneze mai multi oameni etc.

Atunci cand vorbim despre training, insa, acesta este recomandat atunci cand ne dorim sa deprindem o anumita abilitate foarte concreta - daca, de exemplu, e necesar ca un executiv sa invete sa delege mai eficient, atunci are nevoie de delegation skills; daca vrea sa tina discursuri mai puternice, atunci e nevoie de presentation skills s.a.m.d., asa ca se indreapta spre training.

In schimb, coachingul este mai degraba despre dezvoltarea unei anumite abordari sau atitudini, despre un mod nou de a vedea lumea si lucrurile, in general, nu doar o competenta pe care sa ne-o insusim.

Recent, v-ati luat acreditarea de MCC (Master Certified Coach). Ce a presupus acest lucru si ce inseamna el pentru piata romaneasca - ce aduce nou?

Sunt onorata sa detin aceasta certificare - ea reprezinta, practic, cea mai inalta treapta in coaching si este oferita de organismul care reglementeaza la nivel international aceasta profesie - ICF (International Coach Federation).

De asemenea, aceasta certificare reprezinta dovada celui mai inalt nivel de maiestrie in coaching.

Ma bucur foarte mult ca sunt si printre primii coachi romani care obtin aceasta acreditare, semn ca piata se maturizeaza si ca exista profesionisti care trateaza lucrurile in profunzime, care tin sa practice aceasta meserie "ca la carte", dupa toate codurile si bunele practici ale domeniului.

Aceasta acreditare presupune faptul ca, la randul meu, am dreptul de a forma alti coachi, de a le asista procesul de invatare si de a fi, practic, mentor.

Acest lucru este cu atat mai important cu cat, in general, aceasta formare se face doar cu master coachi internationali sau la scoli din strainatate - pentru toti cei care vor sa practice aceasta profesie in Romania, faptul ca gasesc si la noi pe cineva cu toate cunostintele si drepturile de a-i insoti in acest proces nu poate fi decat o veste buna.

Ce parere aveti despre prejudecatile create in jurul acestui domeniu, referitoare la inutilitate sau incompetenta? Cum le combateti dvs. prin ceea ce faceti?

Am observat, intr-adevar, ca inca exista prejudecati in ceea ce priveste profesia de coach. In mare parte, insa, sunt firesti, daca ne gandim ca industria este inca una noua la noi - si, de exemplu, inca nu se face diferenta intre ce presupune coachingul fata de alte forme de dezvoltare si cunoastere (cum ar fi terapia, psihanaliza, trainingul etc.), ca atare, poate ca asteptarile sunt deseori usor deformate legate de cum arata un proces de coaching in sine.

De asemenea, piata a fost viciata si de o serie de pseudoprofesionisti - a existat, la un moment dat, o explozie de asa-zisi coachi, insa, daca analizam cu atentie background-ul lor educational si profesional, am fi putut observa cu usurinta fie ca nu aveau certificarile necesare, fie ca experienta lor nu se ridica la promisiunile facute.

Totusi, observ o din ce in ce mai mare deschidere in ceea ce priveste aceasta profesie si rezultatele pe care le aduce. Fiindca, e important sa mentionez, in coaching se lucreaza cu obiective si cu evaluarea acestora.

In ceea ce priveste modul in care eu incerc sa combat prejudecatile, cred ca munca mea vorbeste de la sine. De fiecare data cand ma intalnesc cu un potential client, am grija sa trec cu el in procesul de contractare, prin ce presupune coachingul, cum functioneaza, cum ne vom da seama ca obiectivele au fost atinse etc. Apoi, atat timp cat clientii mei sunt multumiti si cat primesc, chiar ani mai tarziu, mesaje despre un impact de durata pe care l-a avut la un moment dat interactiunea cu mine, imi dau seama ca aceasta meserie este cu adevarat exceptionala.

Care sunt tendintele pe care le identificati in ceea ce priveste domeniul coachingului?

Tendintele din domeniul coachingului sunt legate de unificarea dintre stiinta si arta pe care le presupun aceasta profesie. Ce vreau sa spun prin acest lucru? Coachingul se indreapta din ce in ce mai puternic spre lucrurile de care oamenii fug sau se feresc, in general - este vorba despre emotii, intuitie, spiritualitate, care este scopul mai mare, ce are sens pentru noi si ce nu etc. Iar aici, exista multe metode si instrumente variate; ca sa numesc doar cateva, coachingul somatic se concentreaza pe cum te invata corpul despre ce se intampla in jurul tau si despre emotiile pe care le interiorizezi sau le tii in tine. Mai exista coachingul holistic, ontologic s.a.

Indiferent de metoda, coachingul se indreapta mai pregnant spre cine suntem noi ca persoane, cum raspundem noi lumii si cum putem face schimbari mai degraba decat pe necesitatea de a avea un plan eficient pentru a pune lucrurile la punct.

Cum resimtiti nevoia de coaching in Romania in prezent fata de acum cativa ani? Ce s-a schimbat, ce este diferit in modul in care se raporteaza oamenii la coaching?

Primul lucru care imi vine in minte este, in mod cert, atitudinea fata de coaching. Daca acum cativa ani, de exemplu, poate ca era tabu sa spui ca mergi la coach, astazi multe persoane declara deschis ca sunt intr-un proces de coaching - ceea ce, pana la urma, e o dovada de grija fata de noi insine si de dorinta de a fi in echilibru cu cine suntem.

In organizatii, a face coaching e chiar un adevarat prestigiu - pentru ca, de obicei, liderii care au o miza si responsabilitati mari sunt cei angrenati intr-un proces de coaching. Asadar, coachingul devine o dovada de apreciere si de recunoastere, nu un semn ca e ceva ce 'trebuie reparat' la tine.

In ceea ce priveste nevoia de coaching, ea a existat intotdeauna. Cred ca ce s-a schimbat este ca tot mai multi oameni o constientizeaza din ce in ce mai puternic, iar metoda isi capata, astfel, locul binemeritat si beneficiaza de increderea a din ce in ce mai multi clienti.

Care sunt perspectivele dvs. dupa obtinerea acreditarii de MCC? Ce urmeaza, ce planuri aveti?

Recent, am incheiat un parteneriat important si valoros pentru mine, chiar ca urmare a obtinerii acreditarii de MCC. Este vorba despre parteneriatul cu Scoala One 2 Coach - incepand cu luna aprilie, voi preda cursuri catre cei care vor sa devina coachi, voi fi, practic, un mentor ce ii va insoti pe cei care vor sa profeseze in acest domeniu extraordinar.

Ma bucura si ma incanta foarte mult aceste viitoare intalniri ale mele cu cei care vor sa se pregateasca temeinic in coaching.

Care au fost cele mai mari provocari pe care le-ati avut de cand sunteti coach? Dati-ne cateva exemple.

Una dintre provocarile de care imi aduc si acum aminte a fost atunci cand am lucrat cu un executiv care avea un fel de 'performance anxiety', daca as putea sa o numesc astfel. Adica afisa si adopta atitudinea de 'am incercat deja asta', 'stiu deja despre asta, nu a functionat', 'am facut asta, nu merge' etc.

In aceste conditii, dupa cateva sedinte in care nu parea ca avansam, i-am spus deschis si direct ca eu nu cred ca pot fi coachul lui, pentru ca, cel mai probabil, nu am cum sa contribui la creserea lui, nu pot sa-l servesc sa descopere, asa cum si-ar dori.

Aceasta declaratie a repivotat intregul proces de coaching - el si-a schimbat atitudinea, a inceput sa lucreze cu adevarat si sa se indeparteze de atitudinea care il tinea pe loc si nu ii facea bine.

Insa, pentru mine, la momentul respectiv, a fost foarte dificil sa iau aceasta pozitie - mi-a trebuit mult curaj sa aduc acest punct de vedere in cadrul sesiunilor noastre.

Ati putea numi cateva dintre provocarile pe care le au clientii dvs. cel mai des? Ce lucruri comune observati ca teme principale de framantare la care vor sa lucreze organizatiile, liderii si managerii pe care ii insotiti in procese de coaching?

Provocarile cele mai frecvente pe care le au clientii mei in ultima perioada sunt legate de cum sa colaboreze cu ceilalti, cum sa accepte ca ceilalti sunt diferiti, ca au o alta parere si, cu toate acestea, ca e necesar sa construiasca impreuna cu ei.

In multe organizatii, inca se lucreaza in silozuri si e nevoie de o trecere de la 'eu stiu cel mai bine' catre decizii luate impreuna.

De asemenea, o alta provocare este legata de leadership. E nevoie ca noi sa lucram in primul rand la no insine si la cum sa fim mai buni ca persoane - mai toleranti, mai indulgenti etc. - pentru a deveni si lideri mai buni.

Ce va place cel mai mult la profesia pe care o practicati?

Imi place sa vad oameni care schimba destine - atat ale lor, cat si ale organizatiilor din care fac parte, cand vad ca lucrurile devin, din grele, usoare pentru ei. Am un sentiment de conspiratie, de parca particip, macar cu o parte cat de mica, la opera creatiei.

In profesia mea, succesul nu este succesul meu, ci este succesul clientilor mei. Cand vad ca viata lor se schimba, capata sensuri mai profunde si devine mai implinita, iar ei - mai fericiti, atunci stiu ca imi iubesc profesia foarte mult si ca imi place foarte tare ceea ce fac.

Cum reusiti sa impacati o agenda plina cu viata personala si de familie?

E destul de dificil, in general, pentru o femeie care are si o cariera sa gaseasca echilibrul intre timpul petrecut la serviciu si timpul petrecut cu familia. Din experienta personala, intotdeauna "mai e ceva de facut", ceva care pare ca nu mai poate astepta, o prioritate, un task ramas pe agenda etc.

Exista mereu tentatia sa pui mana pe telefon sa mai dai un raspuns, sa cauti ceva sau sa citesti un e-mail. Serviciul te poate fura foarte usor. Insa, pe cat de frumos te poate conduce undeva sus, pe atat de singur cred ca te poti simti acolo, fara cei dragi.

De aceea, daca nu investesti timp de calitate, afectiune si intimitate si in familie si viata personala, ea te exclude treptat. E nevoie de un discernamant, sa ne aducem mereu aminte pentru ce anume vrem sa ne dedicam timpul si cum vrem sa-l folosim.

Cred ca fiecare isi gaseste propriul echilibru in ceea ce priveste modul in care impacam viata profesionala cu cea personala. Eu lucrez la asta in fiecare zi.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#Lilia Dicu coach, #Lilia Dicu interviu, #Lilia Dicu Master Certified Coach , #Manageri