Corneliu Bodea, Adrem Invest: Planurile personale nu sunt pe locul doi

Sambata, 20 Octombrie 2012, ora 00:00
8069 citiri
Corneliu Bodea, Adrem Invest: Planurile personale nu sunt pe locul doi

Fratii Bodea conduc un business de familie pornit in anii '90 din pasiunea lui Adrian Bodea pentru stiinta si ajuns in 2012 o afacere solida, care a facut fata crizei prin diversitate. Acum, cei doi se dedica firmei Adrem Invest, fara sa lase, insa, planurile personale pe locul doi.

Daca ar fi sa o ia de la zero, Corneliu Bodea ar porni un start-up in domeniul consultantei in management, obligatoriu in Romania. Ar face aceasta alegere atat din ratiuni de business, cat si personale: Romania este tara in care se simte "acasa".

In timpul liber ii place sa citeasca si sa conduca ambarcatiuni, dar si sa joace tenis sau ski, sporturi pe care le practica alaturi de prieteni

Ati pus bazele Adrem Invest impreuna cu fratele dumneavoastra Adrian Bodea in anii '90, o perioada in care industria romaneasca nu era tocmai intr-o perioada de glorie. Ce v-a determinat sa porniti o afacere specializata in aplicatii industriale?

Infiintata la inceputul anilor '90, odata cu inceputurile sectorului privat in Romania, compania ADREM INVEST a fost lansata ca o afacere de familie, de catre fratele meu Adrian Bodea, care, fizician fiind, a dorit sa-si fructifice experienta pe care a castigat-o in perioada in care a lucrat ca cercetator in cadrul IFA-Magurele.

Programele de cercetare in care a fost implicat Adrian presupuneau tehnologii sub vid si astfel, contactul cu industria si aplicatiile vidului i-au deschis apetitul de a incerca sa dezvolte o afacere intr-un domeniu de nisa. La scurt timp de la infiintarea companiei, m-am alaturat fratelui meu si impreuna am analizat piata romaneasca de la vremea respectiva iar concluzia a fost clara: domeniul aplicatiilor industriale nu era aproape deloc dezvoltat.

Chiar daca in primii ani strategia de business a companiei nu a fost foarte clara ci s-a bazat mai mult pe intuitie, Adrem Invest este o afacere care a pornit din dorinta unui cercetator, fratele meu, de a inova si s-a consolidat de-a lungul anilor, devenind ceea ce este astazi.

Daca ar fi sa o luati de la zero cu un business in 2012, care ar fi acela?

Start up-ul pe care l-as face in prezent ar fi in domeniul Consultantei in Management, pentru ca in Romania exista o lipsa vizibila de expertiza si experienta. Daca pana in anii 2000 era suficient sa ai o idee inspirata de business care se dezvolta mai mult de la sine, dupa anii 2000 s-a simtit nevoia de o strategie de management in spatele fiecarei idei bune sau chiar a unei idei mediocre.

Un business nu se mai poate dezvolta natural, nu mai poate avea o crestere organica ci fiecare pas trebuie gandit strategic si planificat pentru ca rezultatele business-ului sa fie cele previzionate. Si aici ma refer la business in ansamblul sau, de la cum analizezi riscurile pentru actiunile pe care vrei sa le intreprinzi, la planificarea acestora pana la executia propriu-zisa si evaluarea finala.

L-ati incepe tot in Romania?

Cu siguranta as incepe tot in Romania din doua motive, unul pragmatic si unul personal. Cel pragmatic se refera la stadiul in care se afla Romania si la potentialul pe care il avem ca tara.

Romania cucereste inca teritorii noi din lumea afacerilor, business-urile se inmultesc, perioadele economico-sociale mai dificile fac o selectie naturala a afacerilor, business-urile care rezista pe piata se specializeaza si devin din ce in ce mai profesioniste. Romania este un teren fertil pentru afaceri si consider ca misiunea pe care o are mediul de stat alaturi de cel privat este de a-l ajuta sa fie extrem de productiv.

Totodata, as incepe acest business in Romania pentru ca avem o relatie speciala. In aceasta tara am acumulat experienta de astazi, atat pe plan profesional cat si personal, mi-am facut o familie frumoasa.

Tara nu este ca parintii, ti-au fost dati si nu poti face nimic in acest sens. Consider ca fiecare trebuie sa-si aleaga tara in care se simte acasa, in care traieste implinit, in care isi doreste sa ii creasca copii si in care simte ca vrea si poate imbatrani. Pentru mine aceasta tara este Romania.

Anul acesta impliniti 20 de ani de activitate, iar in ultimii trei-patru ani businessul dumneavoastra a crescut foarte mult. Care a fost secretul evolutiei pe timp de criza?

Dintotdeauna, perioadele de crize au fost momentele in care un business poate disparea sau poate creste. Este foarte importanta abordarea strategica in aceasta perioada: adopti strategia safe si astepti sa treaca perioada dificila, poate vei supravietui, sau cauti sa identifici oportunitati de business si solutii alternative de consolidare si crestere a business-ului.

Noi am adoptat strategia diversitatii de servicii si produse oferite. Astfel, o data cu externalizarea serviciului de citire contoare de energie electrica de catre CEZ Distributie, am infiintat divizia de Servicii Integrate care s-a dezvoltat in ultimii patru ani prin alte preluari dar si prin servicii dezvoltate de catre noi, precum mentenanta retelelor de joasa si medie tensiune.

Insa pe langa toate aceste de componente strategice de business, calitatea oamenilor pe care ii includem in echipa noastra este esentiala. Procesul de recrutare pe care il utilizam are ca obiectiv selectarea celor mai potriviti oameni pentru companie, atat ca profesionalism cat si compatibilitate cu valorile Adrem Invest. Odata deveniti membri ai echipei companiei noastre, oamenii intra intr-un program permanent de pregatire profesionala pentru a mentine standardul pe care ni l-am impus.

Va mai ramane timp si pentru planurile personale?

Planurile personale nu sunt pe locul doi. Inca de la inceputul carierei mele, mi-am impus un echilibru intre viata profesionala si cea personala. Consider ca pentru o reusita pe termen lung acest echilibru este esential. Cariera se datoreaza sustinerii pe care am avut-o in toti acesti ani de la familie.

Ce pasiuni aveti? Cat investiti in ele?

Pasiuni variate, individuale precum cititul si condusul ambarcatiunilor dar si unele pe care le impartasesc cu prietenii precum tenis si ski.

Si, pentru ca ne aflam la editia de weekend Business24, spuneti-ne mai multe despre dumneavoastra si modul in care preferati sa va petreceti timpul liber pentru a va relaxa.

Timpul liber il dedic familiei mele, sotiei si copiilor, care imi ofera momente de relaxare de cea mai buna calitate.

Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu....
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm a anunțat recent lansarea noii platforme Snapdragon X Plus, destinată laptopurilor, promițând performanțe remarcabile, durată extinsă de viață a bateriei și capacități avansate...
#Corneliu Bodea afaceri, #Adrian Bodea afaceri, #fratii Bodea business, #afaceri Adrem Invest , #Manageri