Lokko: Un antreprenor roman lanseaza o aplicatie inovatoare in domeniul curieratului - Interviu Octavian Badescu

Miercuri, 19 Martie 2014, ora 12:51
6731 citiri
Lokko: Un antreprenor roman lanseaza o aplicatie inovatoare in domeniul curieratului - Interviu Octavian Badescu
Sursa foto: Badescu.ro

Antreprenorul roman Octavian Badescu a lansat Lokko, prima aplicatie de curierat din Sud-Estul Europei, care se bazeaza pe crowdsourcing si care asigura livrarea in ziua efectuarii comenzii, eliminand o serie de costuri indirecte.

Deocamdata, aplicatia este disponibila intr-o versiune pe care antreprenorul a numit-o "beta", urmand sa aiba loc "actualizari permanente". Solutia este compatibila cu sistemele de operare iOS si Android, si in curand va putea fi rulata si pe PC. Lokko poate fi descarcata gratuit din AppStore si Google Play incepand cu 31 martie.

"Inovatiile, creativitatea, pozitionarea si diferentierea sunt puncte centrale in proiectele dezvoltate, intrucat altfel nu rezisti pe piata ca start-up, nu evoluezi", considera Octavian Badescu, managerul care a renuntat anul trecut la conducerea PrioriPost.

Cum v-a venit ideea de a dezvolta solutia Lokko?

Inovatia permanenta a fost o caracteristica a tuturor proiectelor in care m-am implicat. Sa nu uitam ca "Alo Curier" a fost prima companie de curierat din Romania care a introdus serviciul de livrare intr-o ora.

"Retailplus Eastern Europe" se baza pe un sistem IT foarte complex, unic si avangardist in urma cu 5-6 ani, permitand colectarea de date din piata din toata Europa de Sud-Est si livrarea de informatii relevante si verificate, insotite de fotografii in decurs de o zi. Din punct de vedere operational, organizarea era axata in principal pe costuri variabile, aspect mai putin intalnit in Romania, model care a fost implementat, de altfel, si la Sameday Courier.

"Sameday Courier" a fost prima companie din tara specializata pe livrarile in aceeasi zi, oferind acest serviciu si pe plan national si international, nu doar la nivel local. Iar acum ofera confirmarea de primire pe site in original, disponibila exact in momentul livrarii, cu o defazare de ordinul milisecundelor. Pozitia in organigrama de Client Happiness Manager tot noi am introdus-o in Romania.

Chiar si la PrioriPost am incercat sa inovez in politica de resurse umane cu initiativa cunoscuta privind salariul fix de 1 euro, insa din pacate nu s-a acceptat.

Deci inovatiile, creativitatea, pozitionarea si diferentierea sunt puncte centrale in proiectele dezvoltate, intrucat altfel nu rezisti pe piata ca start-up, nu evoluezi. Si Lokko nu face exceptie, din contra, as spune.

In mai bine de 10 ani petrecuti in piata de curierat, am avut ocazia sa ii studiez evolutia, atat in Romania, cat si in strainatate. Si evolutiile au fost complexe - reducerea corespondentei, cresterea online-ului, cresterea vitezei, presiunea pe preturi, samd.

Bottom line, ceea este inca deficitar acoperit actualmente pe piata de curierat este orientarea catre nevoile persoanelor fizice si deplasarea centrului de putere catre clientul individ, care devine gradual, odata cu cresterea ponderii comertului online, din ce in ce mai relevant in piata.

Exista, de asemenea, o nevoie de livrare intr-un timp cat mai redus, timpul parca se "contracta" in lumea de azi, iar satisfacerea aceastei nevoi a fost limitata doar de factorul "pret". Livrarea in aceeasi zi este mai costisitoare in mod normal, datorita in principal densitatii reduse de curierisi costurilor indirecte, exact aspectele asupra carora ne-am focusat sa le rezolvam.

In acelasi timp, este o nevoie de flexibilitate, destinatarul are nevoie sa primeasca ceea ce doreste in intervalul exact de timp care ii convine, in locul in care ii convine, eventual si de la cine ii convine, o persoana pe care sa o poata contacta direct, pentru a avea incredere deplina. Tot pentru incredere, e de dorit sa poata vedea in timp real unde ii este expedierea.

Ei bine, tuturor acestor provocari, aplicatia Lokko le gaseste raspuns.

Cum au reactionat firmele de curierat?

Este prea devreme pentru astfel de evaluari, insa suntem in discutii si proiectul pare bine primit, in definitiv vine si in sprijinul lor, le ofera o platforma, un canal suplimentar de vanzare, este un market-place.

Suntem in faza "beta" cum se spune, pornim cu Sameday Courier, discutam si cu alti potentiali parteneri din tara si strainatate, pana acum avem un feed-back bun. Ceea ce conteaza mai mult nu este atat numarul de firme, ci numarul de curieri specializati pe livrari in aceeasi zi, care sa deserveasca comenzile primite in conditii perfecte si la cele mai mici costuri pentru client.

Cand va fi disponibila versiunea finala?

In acest gen de proiecte, cred ca nu exista "versiuni finale", sunt convins ca vor avea loc up-grade-uri permanent. Insa aplicatia va fi disponibila pentru descarcare din Google Play si App Store la sfarsitul acestei luni.

In functie de feed-back-uri, de observatiile "din teren" si de viitoarele parteneriate, permanent vom veni cu imbunatatiri.

Cand va fi lansata pe piata externa?

In cursul acestui an estimam demararea unor colaborari si in afara Romaniei, vom anunta la momentul potrivit.

Care vor fi primele piete externe unde va fi disponibila solutia? Cum alegeti aceste piete?

Ne preocupa, in primul rand, Romania. Privind extinderea, ne uitam mai intai prin vecini, vorbim de sud-estul Europei, insa in functie de oportunitati ne vom adapta.

Intram in prima instant unde nu e concurenta si unde piata ar putea fi deschisa unor astfel de abordari, unde exista potential.

Solutia va avea versiune si pentru alte sisteme de operare? Dar pentru PC?

IOS si Android pentru moment si da, va putea fi operata si de pe PC.

Care sunt competitorii solutiei Lokko?

La acest moment nu exista competitie si sincer, cred ca stadiul pietei la acest moment nici nu permite viabilitatea mai multor proiecte pe acest concept.

Iar tinand cont de caracteristici, Lokko este practic, intr-un fel, ultima frontiera inaintea teleportarii, aceasta va fi competitia noastra.

Cum ati ales numele solutiei?

In primul rand, ne adresam nevoilor de curierat la nivel local. In al doilea rand, este un nume scurt, simplu, usor de retinut, cu rezonanta, pretabil pe mai multe piete. In al treilea rand, e un proiect mai deosebit, creativ si inovativ.

Va asteptati sa primiti oferte de la investitori pentru dezvoltarea solutiei?

Resurse investitionale exista. Tot ce pot sa spun este ca ma bucura faptul ca proiectul a suscitat interes din mai multe parti.

Este incurajator, de fapt problema nu este daca va avea succes, mai ales ca raspunde unor nevoi existente, ci in cat timp va ajunge la maturitate. Probabil ca este nevoie totusi de cativa ani.

Ce alte planuri pentru viitor aveti?

Preocuparile principale actuale sunt cu precadere antreprenoriale, se refera la zona serviciilor in general, si la curierat, in particular.

Cum functioneaza solutia?

Lokko este un market place, o aplicatie mobila destinata acoperirii unor nevoi existente legate de piata de curierat rapid si menita a facilita o legatura directa intre curier, expeditor, destinatar, asigurand livrarea imediata sau la ora dorita, trasabilitatea si eliminand o serie de costuri indirecte.

Este destinata nevoilor de curierat local cu livrare in aceeasi zi si se adreseaza cu precadere persoanelor fizice si trimiterilor locale, asigurand, in paralel, un maxim de viteza, un maxim de personalizare a serviciului, maxim de atentie a curierului si toate acestea in conditiile minimizarii pretului.

Sistemul de lucru este asemanator sistemelor de curierat traditionale, vorbim pana la urma despre transportul unui colet din punctul A pana in B, insa cu anumite particularitati.

Expeditorul comanda un curier, il alege in functie de anumite criterii, dintre care proximitatea si ratingul individual sunt cele primordiale, stabileste adresa de expediere si destinatia, achita, curierul ridica si livreaza si ia semnatura de primire pe telefonul mobil.

Ca feature-uri, oferim posibilitatea alegerii curierului, a alegerii intervalului orar de preluare si de livrare pe o plaja 365/7/24 (de asemenea o premiera pe piata romaneasca), plata prin sms, posibilitatea urmaririi traseului curierului pe tot parcursul livrarii, posibilitatea contactului expeditorului si destinatarului permanent cu curierul, confirmarea de primire in timp real insotita de fotografie, acordarea de rating curierului, ca sa numim doar cateva.

Aceasta in prima faza, intrucat vom adauga si altele pe parcursul acestui an.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#solutie curierat, #lokko badescu, #antreprenor badescu , #Manageri