Mai mult decat bio: Afacerea care scoate ce-i mai bun din fructele romanesti

Joi, 31 Decembrie 2015, ora 00:00
154343 citiri
Mai mult decat bio: Afacerea care scoate ce-i mai bun din fructele romanesti
Foto: Marius Macarescu (Arhiva personala)

Produsele bio sunt una din tendintele ultimilor ani si multi producatori se folosesc de aceasta umbrela de marketing pentru a-i castiga pe clienti. Nu si Marius Macarescu, un antreprenor recent intrat in aceasta industrie, dar care pretuieste calitatea mai mult decat orice cuvant pompos.

Afacerea sa poarta numele Profructta si a luat nastere dupa un concediu in Franta, cand a realizat ca si in Romania se pot face delicatese, intocmai ca peste hotare.

Dupa cativa ani de cercetare, documentare si investitii, iata ca in 2014 lansa prima productie de suc de mere 100% natural direct pe rafturile hypermaketului Cora.

Cand vine vorba despre viitor, antreprenorul aflat deja la cea de-a treia reusita in afaceri este extrem de realist. "Nu vom refuza cresterea, dar vrem sa nu ne ia pe nepregatite si apoi sa trebuiasca sa dam inapoi", spune acesta.

Un lucru e cert, estimeaza o cifra de afaceri de 150.000 de euro in 2015, iar intre timp incearca sa gaseasca un echilibru cat mai bun intre planurile personale si cele profesionale.

"Suntem din Campulung Muscel, zona montana, unde putem sa evadam in natura cu bicicletele sau ATV-urile. Pentru noi, vacantele inseamna sapte zile pe an in Grecia si city break-uri in orase din Europa", spune Marius Macarescu, intr-un interviu acordat Business24.

Haideti sa vorbim, pentru inceput, despre dumneavoastra ca antreprenor. Primul pas in in aceasta lume l-ati facut in 2000, cu o societate de colectari debite. De ce ati ales tocmai acest domeniu, la momentul respectiv?

Veneam dupa o experienta de cinci ani ca ofiter de politie judiciara, iar sotia era avocat definitiv.

Tot atunci, piata leasingului financiar incepuse sa se dezvolte, motiv pentru care in 2001 am inceput sa prestam servicii la nivel national de colectare a ratelor de leasing restante si recuperari de obiecte din contractele de leasing de la debitorii societatilor de leasing financiar.

Asa am ajuns ca de la infiintare si pana in prezent sa avem ca parteneri cele mai importante societati de leasing financiar.

Nu v-ati oprit aici, ati deschis, in 2005, o societate de asistenta rutiera. Iata o schimbare a macazului. Ne puteti spune, pe scurt, si povestea acestui business?

In anul 2005, am infiintat o societate de asistenta rutiera la nivel national, cu autoplatforme proprii, intrucat piata de leasing operational incepuse sa se dezvolte tot mai mult. Asa am ajuns ca in prezent sa oferim servicii de asistenta rutiera pentru cei mai importanti jucatorii din piata de profil.

Iata ca de cateva luni ati deschis si o companie care produce si imbuteliaza sucuri naturale. Stim ca ideea s-a nascut undeva in Franta, in 2010, intr-un concediu. Au mai trecut insa 3 ani pana ideea s-a concretizat. Spuneti-ne mai multe despre etapele pregatirii si investitia necesara pentru a va transforma visul in realitate.

Din 2010 si pana in 2012 am vizitat aproape toate targurile de profil din Europa pentru a aduna cat mai multe informatii. Dupa ce ne-am incheiat aceasta perioada de cercetare, am trecut la dezvoltare. In 2012, am achizitionat terenul pe care se afla in prezent fabrica de sucuri Profructta si am demarat lucrarile de constructie.

Lucrarile s-au terminat in 2013, iar in 2014 am achizitionat echipamentele. In toamna anului trecut am avut si prima productie de suc de mere, apoi a urmat debutul in hypermarketul Cora.

Asta ne-a aratat ca romanii inteleg calitatea sucului natural, proprietatile pe care le are acesta pentru o viata sanatoasa si daca le pui la dispozitie astfel de produse sunt dispusi sa cumpere.

Am cautat, totodata, sa nu mizam prea mult pe trendurile "eco" si "bio", deoarece am vrut ca produsul sa vorbeasca despre ceea ce facem si de ce merita, nu cuvintele umflate de marketing.

Ce planuri aveti pentru Profructta?

Doresc sa fim prima optiune cand vine vorba de sucuri naturale din fructe si legume, gemuri si dulceturi, fructe si legume uscate.

Am inceput cu sucul natural si trecem mai departe la prelucrarea fructelor si in alte moduri, tinand cont de interesul pe care oamenii ar trebui sa-l acorde sanatatii lor si a celor din familie.

In general, curele de detoxifiere in care sunt folosite sucurile de legume sunt mai scumpe si recomandate de un specialist. Care va fi abordarea pe care o veti propune dumneavoastra consumatorului si care sunt preturile pe care estimati ca le veti practica?

Cred ca cel mai simplu este sa fii cinstit cu consumatorul oferindu-i calitate la un pret corect. Exista specialisti in tot felul de domenii sau cel putin asa numiti specialisti.

Noi le oferim oamenilor o solutie naturala, sanatoasa si la un pret bun la ceea ce reprezinta industria sucurilor carbogazoase sau nu din comert.

Ei aleg produsul, noi nu le spunem ca ii vindeca miraculos de boli sau ca intineresc peste noapte.

Nu suntem specialisti in cure de detoxifiere, dar stim ce producem si stim nivelul de incredere pe care il avem in fabrica noastra. Increderea se castiga in timp si din partea clientilor, iar asta nu prin titulaturi imprumutate.

Spuneati despre sucurile de mere ca se vand doar in Cora pentru ca stocurile se epuizeaza rapid si nu aveti resurse sa cresteti foarte rapid productia. Aveti de gand sa investiti, totusi, pe viitor pentru a creste productia? Sau preferati sa ramaneti un producator nu foarte mare dar atent la fiecare fruct si leguma care trece pe banda?

Capacitatea fabricii este de 800 l/h, din acest punct de vedere putem sa crestem productia. Ne dorim sa crestem incet, dar sigur, punand accent pe calitate, iar calitatea este data de atentia pe care o acordam fructelor si legumelor pe care le folosim in procesul de productie.

Nu vom refuza cresterea, dar vrem sa nu ne ia pe nepregatite si apoi sa trebuiasca sa dam inapoi.

Acum, asezam fundatia Profructta si nu avem de ce sa ne grabim si sa discutam despre visuri imense, dezvoltare regionala sau globala. Mergem incet, dar mergem inainte si asta e mai important decat viteza.

Estimati o cifra de afaceri de 150.000 de euro in 2015. Ce obiectiv major aveti, insa, pentru Prodfructta in urmatorii ani?

Sa ne mentinem pe un trend crescator si oferim clientilor nostri numai produse naturale 100%.

V-ati gandit vreodata sa faceti export de sucuri si dulceturi romanesti? V-ar tenta?

Desigur ca nu excludem aceasta posibilitate, ar fi o greseala sa facem asta. Totusi, in prezent tintim sa fim prima alegere pentru consumatorul roman, de profil.

Vrem sa crestem distributia si in scurt timp sa fim prezenti in cat mai multe magazine si restaurante. In momentul in care vom simti ca afacerea a crescut bine si ca avem o baza de oameni care au incredere in noi si in ceea ce le propunem, atunci vom dezvolta si o strategie pentru a debuta in export.

Toate afacerile pe care le-ati pus pe picioare functioneaza si in prezent. Tot dumneavoastra va ocupati de fiecare in parte? Cum reusiti sa faceti totul bine pana la capat?

Este o reusita personala si nu a venit fara munca, tocmai de aceea toate acestea necesita din partea mea o implicare 24 de ore din 24 si cu ajutorul unor angajati si avocati colaboratori extraordinari si foarte loiali, parteneri foarte seriosi. Livram servicii prompte si de calitate, deoarece calitatea inseamna totul.

Cum stati la capitolul work-life balance, in acest context?

Deseori am fost nevoit sa pun pe planul second familia in detrimentul afacerilor, dar finalul este frumos pentru toate partile, am avut intotdeauna de partea mea sotia si fiica.

Suportul familiei este foarte important in mediul acesta si ma bucur ca ele ma sustin si inteleg foarte bine de ce uneori trebuie sa recurgem la un compromis.

Cum alegeti sa va relaxati in weekend-uri si vacante?

Suntem din Campulung Muscel, zona montana, unde putem sa evadam in natura cu bicicletele sau ATV-urile. Pentru noi, vacantele inseamna sapte zile pe an in Grecia si city break-uri in orase din Europa.

Ne place, ca in afaceri, sa exploram, sa descoperim noi locuri si sa castigam noi experiente, iar cand e cazul ne relaxam, revenim acolo unde ne-a placut.

Interviu publicat initial pe 2015-07-11.

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#Marius Macarescu fondator Profructta, #afaceri sucuri naturale, #afaceri fructe bio , #Manageri