Ficosota: Povestea unei extinderi spectaculoase, pana la 100 de milioane de lei in 2014

Sambata, 23 Mai 2015, ora 00:00
8463 citiri
Ficosota: Povestea unei extinderi spectaculoase, pana la 100 de milioane de lei in 2014
Foto: Iliya Arbov, Ficosota (Arhiva personala)

Iliya Arbov conduce un business care a depasit cifra de afaceri de peste 100 de milioane de lei in 2014, si, pe langa faptul ca este responsabil pentru evolutia afacerii in Romania, el coordoneaza si activitatea Ficosota din Bulgaria.

"Totul a inceput in 1994, in Bulgaria, atunci cand Krasen Kyurkchiev, fondatorul Ficosota Ltd, a produs detergentul de vase numit Feya, avand ca scop comercializarea lui pentru curatarea instalatiilor si cazanelor unei fabrici de bere din Shumen", isi incepe managerul povestea businessului.

Cifra de afaceri din primul an de activitate a fost impresionanta (400.000 de euro), luand in considerare faptul ca acest lucru s-a intamplat cu un singur client si cu un singur produs.

Insa, in anul urmator, conducerea fabricii de bere a decis incheierea colaborarii cu Ficosota.

"Asadar, ne aflam intr-un context in care aveam produse pe stoc, dar niciun client, iar linia de productie trebuia amortizata. Dupa aceasta experienta, conducerea companiei a fost nevoita sa ia anumite decizii pentru a construi o afacere sustenabila", explica Iliya Arbov, manager general Ficosota Romania si Bulgaria, pentru Business24.

Asadar, conducerea a luat cateva masuri concrete:

Construirea unor branduri puternice, nu doar distribuirea unor produse fara o poveste in spate. Esenta companiei Ficosota consta tocmai in abilitatea noastra de a crea branduri si de a le pozitiona in mintea consumatorului.

Strategia de extindere a companiei presupune promovarea in mod activ a brandurilor pe pietele in care intram, pentru a le plasa in top 3 branduri din categorie.

Concentrarea companiei pe activitatile core-business-ului; oricat de tentant ar fi, nu vom extinde dezvoltarea produselor catre alte categorii, decat in prezenta unei strategii foarte bine puse la punct, ca raspuns la o analiza profunda a pietei.

Stilul de management al companiei, la orice nivel de activitate, este orientat catre antreprenoriat. Toti indicatorii si alte informatii de business din contul de profit si pierdere nu sunt puse doar la dispozitia top managementului.

Toate actiunile companiei se bazeaza pe integritate. Credem cu tarie in desfasurarea activitatilor de business intr-un spirit corect, transparent, plin de consideratie fata de toti stakeholderii implicati, iar masura respectului pe care il cerem este data, in primul rand, de atitudinea pe care o inspiram.

"Integrarea acestui spirit de lucru la nivelul proceselor din cadrul companiei Ficosota ne-au condus catre rezultate remarcabile: o cifra de afaceri totala de 115 mil EUR, peste 20 de branduri create, aproape 1.000 de angajati implicati in operatiunile Ficosota in peste 40 de tari din intreaga lume si, nu in ultimul rand, leadershipul pe 10 piete FMCG din lume", mai spune managerul Iliya Arbov.

In ultimii 10 ani, Ficosota a fost prezenta pe piata din Romania. Care a fost motivul principal care a stat la baza alegerii acestei piete?

Ficosota si-a propus inca de la inceput sa se extinda la nivel global, iar intrarea pe piata din Romania a reprezentat o evolutie fireasca, daca luam in considerare asezarea geografica a celor doua tari si potentialul de crestere al pietei din Romania.

Compania a depasit cifra de afaceri de 100 mln LEI net in anul 2014. Ce anume a generat aceasta crestere spectaculoasa?

In spatele succesului companiei Ficosota se afla multi ani de investitie constanta in inovarea si imbunatatirea calitatii produselor, cresterea distributiei, un mix de comunicare potrivit, si, desigur, eforturile unei echipe dedicate.

Oamenii sunt deosebit de importanti in compania noastra; avem o echipa extraordinara de angajati profesionisti care au un mindset de antreprenor.

Cele mai importante branduri care au generat cresterea cifrei de afaceri a companiei pe piata din Romania, in anul 2014, au fost: Savex (brand de detergenti de rufe, cu o crestere a cifrei de afaceri de 39%, comparativ cu 2013), Pufies (brand premium de scutece si servetele umede pentru copii, cu o crestere a cifrei de afaceri de 79%, comparativ cu 2013) si Kubeti (brand de snacks-uri pentru copii, care si-a mentinut acelasi nivel, dupa ce aproape si-a dublat cifra de afaceri in anul 2013 fata de anul 2012).

Cifra de afaceri a companiei Ficosota a crescut gradual in fiecare an; pe parcursul ultimilor 3 ani, 2014 a fost al doilea an consecutiv care a inregistrat o crestere de doua cifre. Astfel, cifra de afaceri a crescut cu 19% in anul 2014 comparativ cu anul 2013, in timp ce anul 2013 a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri de 41% comparativ cu anul 2012.

Cum ati caracteriza dinamica pietei din Romania comparativ cu cea din Bulgaria?

Desi suntem tari vecine, dinamica pietelor este diferita. Daca piata din Bulgaria este una stabila, despre Romania se poate spune ca se afla intr-un trend ascendent. Aceasta dinamica este, de asemenea, puternic influentata de comportamentul consumatorului si de puterea de cumparare din cele doua tari.

Care sunt planurile de business ale companiei pentru Romania in viitorul apropiat? Care sunt principalii indicatori ai unei cresteri a cifrei de afaceri de doua cifre in 2015? Preconizati noi investitii?

Planurile companiei Ficosota pentru anul 2015 sunt indraznete, pe masura implicarii intregii echipe in cresterea performantei de business.

Astfel, estimam o evolutie in acelasi trend ascendent in care ne situam; mai mult, vom continua sa investim atat in branduri, cat si in componenta umana pe care o cultivam atent in cadrul companiei.

In privinta penetrarii altor categorii de produse pe piata FMCG, vom adauga portofoliului Ficosota inca un brand premium in categoria de cosmetice.

Care este parcursul dumneavoastra in cadrul companiei Ficosota? Puteti sa ne ajutati cu mai multe detalii in acest sens?

Timpul trece atat de repede si nu imi vine sa cred ca anul acesta voi sarbatori 12 ani in cadrul companiei Ficosota! De-a lungul acestui timp, am ocupat mai multe pozitii care au contribuit la dezvoltarea mea profesionala si personala.

Totul a inceput in 2003, atunci cand m-am alaturat companiei ca reprezentant regional in Varna, Bulgaria. Un an mai tarziu, am devenit manager regional, iar dupa 8 luni am fost promovat ca Supervisor National.

Ulterior am ocupat diferite pozitii in departamentul de Modern Trade, pentru ca in 2011 sa accept o mare provocare pentru mine, pozitia de Country Manager Ficosota Bulgaria. Ca urmare a unor decizii strategice pentru dezvoltarea acestei regiuni, incepand cu anul 2013, am preluat si managementul Ficosota Romania, devenind Manager General pentru Bulgaria si Romania.

Studiile recente arata ca managerii romani se diferentiaza prin maniera deschisa si prietenoasa de a derula activitatile de business. Care este viziunea dvs referitoare la mediul business din Romania?

Alaturi de rapiditate, inteligenta si curaj, Ficosota mizeaza, in principal, pe o valoare importanta: atitudinea prietenoasa. Toate aceste calitati sunt adoptate de intreaga echipa Ficosota si definesc, de asemenea, maniera in care ne derulam activitatile de business in intreaga lume.

Aceeasi atitudine prietenoasa am intalnit-o si in Romania, la partenerii nostri de business. Un lider bun trebuie sa aiba un mindset deschis, fara reguli prestabilite, receptiv la schimbare pentru a fi mereu in pas cu timpurile pe care le traieste.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Romania, printre campioanele Europei la deficit guvernamental
Romania, printre campioanele Europei la deficit guvernamental
Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023. România, in schimb, se numără printre ţările membre in...
Criza mondială lovește cu putere toate țările. Pierderi colosale de 38.000 de miliarde de dolari: Care este cauza
Criza mondială lovește cu putere toate țările. Pierderi colosale de 38.000 de miliarde de dolari: Care este cauza
Cercetătorii de la Potsdam Institute for Climate Impact Research (PIK) au spus în noul studiu publicat în prestigioasa revistă Nature că scăderea economică a fost în mare parte blocată...
#afaceri Ficosota, #Cifra de afaceri a companiei Ficosota, #Iliya Arbov Ficosota , #Manageri