Mircea Turdean: Farmec este a doua casa pentru mine

Sambata, 23 Noiembrie 2013, ora 00:00
5792 citiri
Mircea Turdean: Farmec este a doua casa pentru mine
Foto: EVZ

Mircea Turdean, directorul general Farmec, vede brandul emblematic al Romaniei in materie de "frumusete" ca pe "o a doua casa". Asa cum alegi sa-ti faci mereu imbunatatiri in casa in care locuiesti, managerul s-a asigurat ca afacerea sa atinge o cira de 105 milioane de lei in 2013, in crestere cu 16% fata de anul trecut.

"Mi-am inceput cariera la Farmec, ca ucenic in laboratorul de cercetare, in timpul anilor de studentie la Facultatea de Chimie. Am ramas apoi aici, am crescut impreuna cu compania si i-am invatat toate rotitele si mecanismele.

Farmec este o a doua casa pentru mine, alaturi de colegii mei suntem o mare familie si ne dedicam toata energia dezvoltarii minunatului potential inovator pe care-l avem aici", spune Turdean, intr-un interviu acordat Business24.

Pus in fata provocarii de a analiza eventualitatea unui rebranding pentru firma aflata pe piata de peste 120 de ani, Turdean enumera cateva elemente de baza de care va tine cont in momentul in care va lua o astfel de decizie.

Pana la urma, produsele companiei ajung in peste 30 de tari, principalele piete fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia si Canada, iar un rebranding ar putea fi un risc.

Citeste si Managerul Farmec arata ca si companiile romanesti de altadata se pot lupta cu marile branduri internationale de azi

Care este povestea Farmec?

De la un mic atelier de cosmetice, deschis catre finele secolului 19, la un atelier de fabricatie de produse cosmetice, stramosul Farmec incepe sa se extinda in perioada postbelica si sa devina, incet-incet, fabrica in toata regula.

Doina, unul dintre primele produse de succes ale fabricii si o marca cu profund spirit romanesc, iese pe poarta fabricii in 1965, pentru ca, in 1967, companiei Farmec sa-i fie incredintat de catre Prof. Ana Aslan patentul pentru cremele cosmetice Gerovital.

Cele doua marci au un succes extraordinar atat in tara, cat si in strainatate si confirma potentialul unei afaceri care va deveni un adevarat model de succes national.

Tot Farmec produce si primul deodorant spray din Romania, in 1969 se adauga in portofoliu produsele de curatenie Nufar si Triumf, care au un succes aproape instant.

In anii urmatori, managementul companiei incepe sa construiasca si sa dezvolte o fabrica pe masura succesului produselor sale. Dupa Revolutie, in 1995, compania este privatizata prin metoda MEBO, aceasta ramanand o companie cu capital 100% romanesc.

Astazi portofoliul Farmec cuprinde peste 400 de produse, in mare parte create in laboratoarele proprii ale companiei, testate de laboratoare de specialitate din tara ai din strainatate si fabricate in conditii certificate de calitate.

Ati crescut, prectic, o data cu acest brand. Ce inseamna pentru dumneavoastra, personal, compania Farmec?

Mi-am inceput cariera la Farmec, ca ucenic in laboratorul de cercetare in timpul anilor de studentie la Facultatea de Chimie. Am ramas apoi aici, am crescut impreuna cu compania si i-am invatat toate rotitele si mecanismele. Farmec este o a doua casa pentru mine, alaturi de colegii mei suntem o mare familie si ne dedicam toata energia dezvoltarii minunatului potential inovator pe care-l avem aici.

Farmec este pe piata de peste 120 de ani. Cum priviti eventualitatea unui rebranding? Ca un esec sau ca pe un catalizator al succesului?

Farmec este o marca cu o enorma valoare nationala, reprezentativa pentru un portofoliu impresionant de produse de succes nu numai in Romania, ci si in strainatate.

Mai mult, este o marca la care tine fiecare angajat in parte si care se bucura de fidelitatea a milioane de consumatoare. Toate acestea sunt argumente hotaratoare in asumarea unei astfel de decizii si cu siguranta vor fi atent calibrate la momentul respectiv.

V-a tentat vreodata sa intrati cu Farmec pe segmentul produselor cosmetice de lux? Aveti astfel de planuri pentru viitor?

Portofoliul companiei are deja o serie de game cu care ne mandrim: Gerovital H3 Prof. Dr. Ana Aslan si Gerovital H3 Evolution sunt marci puternice, care isi au locul bine stabilit in preferintele consumatoarelor noastre din tara si din strainatate si pot concura cu succes pe acest segment.

La acestea se adauga si Aslavital Lift Instant, o serie de produse extraordinar de eficiente si de o calitate foarte buna. Suntem foarte implicati in dezvoltarea continua a acestor produse, pentru ca au un potential enorm si pot face diferenta pe piata de profil.

Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Oameni din întreaga Uniune Europeană se confruntă cu o criză a locuirii fără precedent, agravată de inflație, sărăcie energetică și risc de excluziune socială. Un raport de la vârful...
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Apple se pregătește să lanseze o nouă generație de iPad Air, care, pentru prima dată, va include două dimensiuni diferite, urmând exemplul liniei iPad Pro. Potrivit ultimelor rapoarte,...
#Mircea Turdean Farmec interviu, #Farmec cosmetice Romania, #Turdean Farmec director , #Manageri