Cea mai mare insolventa: constructorul Mivan Kier, cu afaceri de 128 mil. euro

Marti, 08 Septembrie 2009, ora 09:17
5396 citiri
Cea mai mare insolventa: constructorul Mivan Kier, cu afaceri de 128 mil. euro

Compania a construit mallul Liberty Center din cartierul Rahova al Capitalei si un ansamblu de blocuri in Dristor.

Compania nord-irlandeza Mivan Kier, care a construit mallul Liberty Center si ansamblul rezidential New Town, ambele din Bucuresti, a intrat in insolventa ca urmare a propriei solicitari, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucuresti, acesta fiind cel mai mare dosar de insolventa de pe piata locala in acest an. In ultima perioada tot mai multe firme aleg sa intre in insolventa pentru a se proteja de creditori.

"Admite cererea debitorului SC Mivan Kier Joint Venture Limited Newpark Sucursala Bucuresti. In temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei deschide procedura generala impotriva debitorului", se arata in sentinta Tribunalului Bucuresti din 24 august.

Firma Mivan Kier Joint Venture Limited inregistra la finalul anului 2008 datorii totale de 20 mil. euro si numara 281 de angajati. Cifra de afaceri a firmei s-a ridicat anul trecut la 128 mil. euro, compania inregistrand un profit net de 15 mil. euro, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor.

In conditiile in care firma a inregistrat profit decizia pare una surprinzatoare. Reprezentantii companiei nord-irlandeze nu au dorit sa comenteze informatia pana la inchiderea editiei. "Interesant este si faptul ca firma in insolventa este de fapt o sucursala a companiei din Irlanda, iar legislatia noastra nu prevede insolventa sucursalelor, ci doar a societatilor comerciale, dar se pare ca tribunalul a acceptat cererea", a comentat un avocat de afaceri.

Potrivit datelor Tribunalului Bucuresti, administratorul judiciar este firma BDO Conti Insolvency, in timp ce termenul limita pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor este 19 octombrie 2009. Mivan Kier este un joint-venture al companiei irlandeze Kier cu grupul Mivan, fondat de omul de afaceri nord-irlandez Ivan McCabrey, 61 de ani. Grupul cuprinde si firma Mivan Limited, coproprietar al mallului Liberty Center si al ansamblului New Town, prin intermediul firmei Ropotamo.

Potrivit site-ului de prezentare al companiei, Mivan Kier a mai fost implicata pe piata locala si in programe de constructie a unor locuinte sociale si de alimentare cu apa, derulate de catre Ministerul Lucrarilor Publice la inceputul anilor 2000. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi...
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
#insloventa, # profit, # companie , #Profit