Profitul net al Generali Asigurari a scazut cu circa 5% in T1

Joi, 14 Mai 2009, ora 13:58
1474 citiri
Profitul net al Generali Asigurari a scazut cu circa 5% in T1

Generali Asigurari a afisat un profit net de 6,1 milioane lei (1,4 milioane euro) pentru primul trimestru al acestui an, cu circa 5% mai mic decat cel din primele trei luni ale anului trecut, de 6,4 milioane lei, au declarat, joi, pentru NewsIn, reprezentanti ai companiei.

Primele brute subscrise de Generali Asigurari in ianuarie-martie 2009 au sporit cu 11%, la 120,1 milioane lei (28,15 milioane euro), de la 108,2 milioane lei, in primul trimestru din 2008, potrivit datelor publicate, joi, de companie intr-un comunicat si calculate conform standardelor internationale de raportare financiara (IFRS).

Avansul afacerilor a avut la baza cresterea cu 17% a segmentului de asigurari de viata.

"Anul acesta ne concentram in mod special pe asigurarile de viata si pe segmentele non-auto, asigurari generale retail si corporate, fara a neglija insa celelalte linii de business, pe care ni le dorim in crestere", a declarat directorul general al Generali Asigurari, Marie Kovarova.

Ea a adaugat ca Generali Asigurari va continua "politica de lucru adoptata anul trecut: subscriere prudenta pe toate categoriile de produse si imbunatatirea continua a ratei daunalitatii".

"Aceste practici sunt valabile si atent monitorizate in toate cele patru entitati ale Grupului Generali PPF Holding in Romania: Generali Asigurari, Ardaf, RAI si Generali Fonduri de Pensii", a adaugat Kovarova.

Generali Asigurari a inregistrat in primul trimestru un volum de prime brute subscrise de 23,8 milioane lei pe segmentul de asigurari de viata, cu 17,5% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Asigurarile individuale
au o pondere de 67% in portofoliul asigurarilor de viata, cu afaceri de 15,8 milioane lei si un avans de 7,5% in primul trimestru.

Asigurarile de grup au cumulat afaceri de 7,9 milioane lei, in crestere cu 44% fata de aceeasi perioada a anului trecut, reprezentand o treime (33%) din portofoliu.

In cadrul segmentului de asigurari individuale, asigurarile unit-linked au prezentat cea mai buna evolutie, afisand o crestere de 67%, la 4,3 milioane lei.

Generali Asigurari a afisat un volumul de prime brute subscrise de 96,4 milioane lei pe segmentul de asigurari generale, cu 9,5% mai mult fata de primul trimestru al anului anterior (87,9 milioane lei).

Cele mai mari cresteri pe segmentul asigurarilor generale au fost inregistrate de asigurarile de raspundere civila generala (90%), RCA si Carte Verde (66%) si asigurarile de daune la proprietati (38%), se mai arata in comunicat.

Grupul Generali a afisat o crestere totala de 0,3% a afacerilor, pana la 18,5 miliarde euro, in primul trimestru, comparativ cu perioada similara din 2008.

Sphera Franchise Group estimează un profit mai mare cu 20% în 2024. Ce indicatori de creștere are în vedere operatorul KFC, Taco Bell și Pizza Hut
Sphera Franchise Group estimează un profit mai mare cu 20% în 2024. Ce indicatori de creștere are în vedere operatorul KFC, Taco Bell și Pizza Hut
Sphera Franchise Group, grupul de companii care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, iar la nivel internaţional, restaurante KFC în Republica...
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
#profit, #generali, #asigurari, #trimestru , #Profit