Transportul rutier de marfa a ramas pe profit si in 2013 Analiza Coface

Miercuri, 10 Septembrie 2014, ora 15:32
1761 citiri
Transportul rutier de marfa a ramas pe profit si in 2013 Analiza Coface

Anul 2013 a fost marcat de o dinamica mai temperata a cifrei de afaceri in conditii de profitabilitate superioara, comparativ cu anul 2012 in care cresterea mai accelerata a veniturilor a fost insotita de pierderi.

Investitiile au crescut, similar evolutiei din anul 2012, dar au fost finantate intr-un mod defectuos, respectiv printr-un grad foarte redus de capitalizare. Mai mult de jumatate dintre companii au inregistrat un capital de lucru negativ pe parcursul anului 2013, nerespectand principiul maturitatii scadentelor privind alocarea de resurse contractate pe termen lung catre investitii, se arata intr-un studiu realizat de Coface.

"Se observa ca in 2013 veniturile au crescut mai temperat, in conditiile unor profituri mai mari, dar acestea din urma sunt insuficiente, comparativ cu nivelul investitiilor facute pe banii furnizorilor. Astfel, situatia de lichiditate ramane in continuare fragila, analiza de stress test scenario confirmand ca firmele din sector sunt foarte expuse la riscul de neincasare al creantelor sau la scaderea cifrei de afaceri, astfel ca daca se intampla aceste scenarii in 2014, acestea pot intra in insolventa daca nu se vor restructura. In conditiile in care avansul productiei industriale a decelerat in Semestrul I 2014/ 2013 atunci aceste scenarii, in special cel referitor la scaderea veniturilor, sunt destul de probabile", a declarat Constantin Coman, Country Manager, Coface Romania.

Conform situatiilor financiare publicate de Ministerul Finantelor, un univers de 27.252 de firme care au ca domeniu principal de activitate "Transportul rutier de marfuri" au generat in cursul anului 2013 o cifra de afaceri totala de 26,6 miliarde lei, in crestere cu 8% fata de anul anterior.

Daca se analizeaza distributia acestor companii in functie de cifra de afaceri, se poate constata ca un sfert dintre cele care au depus declaratiile pentru 2013 nu au desfasurat in realitate nicio activitate, iar 1.010 de firme din acest sector inregistreaza o cifra de afaceri anuala > un milion de euro, ele fiind cele care genereaza aproximativ 64% din veniturile inregistrate la nivelul intregului sector.

Cirsa 70% dintre companii au obtinut venituri in crestere

Urmarind structura contului de profit si pierdere pentru companiile din cadrul sectorului, precum si impactul acestuia asupra soldurilor inregistrate in bilanturile consolidate, se poate remarca ca, spre deosebire de anul 2012, care a inregistrat la nivel sectorial un avans total al cifrei de afaceri de 15%, iar aproximativ 70% dintre companii au obtinut venituri in crestere, in anul 2013 s-a observat o oarecare temperare din acest punct de vedere. Astfel, avansul cifrei de afaceri consolidate la nivel sectorial in anul 2013 a fost de 8%, comparativ cu anul anterior, in conditiile in care doar 57% dintre companii au raportat venituri in crestere.

In ciuda acestui fapt, rezultatul net a evoluat mai bine, atat din perspectiva valorilor absolute, cat si a dinamicii acestuia. Astfel ca, valorile inregistrate pentru acest indicator la nivel sectorial pentru anul 2013 au fost de 1%, comparativ cu -1% raportat pentru anul anterior.

Din perspectiva atragerii de resurse de finantare si a alocarii de resurse pentru investitii pe termen lung, Coface apreciaza ca pe parcursul anului 2013, companiile din sectorul analizat au alocat investitii semnificative pentru extinderea activelor fixe, dar in scadere usoara, comparativ cu anul anterior.

Gradul de indatorare inregistrat la nivel sectorial a scazut

Gradul de indatorare inregistrat la nivel sectorial a scazut de la 90% (2012) la 85% pentru anul 2013, insa ponderea numerica a companiilor supraindatorate este in continuare foarte ridicata. Mai exact, 5 din 10 companii prezinta un grad de capitalizare negativ (echivalent cu o indatorare mai mare de 100%), acestea fiind cu preponderenta firmele de dimensiune mica sau sub medie.

Indicatorii de lichiditate inregistreaza o tendinta usoara de imbunatatire la nivel sectorial. Diminuarea indicatorilor de lichiditate se inregistreaza pe fondul pastrarii profiturilor in companii si al cresterii soldurilor la furnizori si banci.

Din analiza Coface, reiese faptul ca firmele din sectorul analizat au redistribuit o parte dintre resursele atrase pe termen scurt (rularea facturilor in sold catre furnizori care asigura in permanenta un credit furnizor in crestere si cresterea soldurilor datoriilor catre banci) pentru investitii pe termen lung, in conditiile in care gradul de capitalizare a fost foarte redus. Astfel, au ajuns sa achite datoriile catre furnizori cu 24 de zile mai tarziu decat ar fi putut sa o faca, daca nu ar fi redirectionat o parte din creditul comercial catre investitii pe termen lung.

Firmele din transportul rutier inregistreaza o situatie de lichiditate fragila

In urma analizelor de stress test, Coface a identificat faptul ca firmele din cadrul sectorului transporturilor rutiere inregistreaza o situatie de lichiditate fragila, foarte expusa unor socuri negative care pot veni din partea neincasarii creantelor sau scaderii vanzarilor. Scenariile de stabilizare a avansului veniturilor sau chiar contractia acestora, sunt destul de probabile, in conditiile in care productia industriala a decelerat ritmul de crestere pe parcursul primului semestru al acestui an.

Analiza riscului sectorial evidentiaza faptul ca 4.295 de companii din sectorul transporturilor rutiere de marfuri si-au incetat activitatea pe parcursul lui 2013, iar dintre acestea, 41 de firme inregistrau o cifra de afaceri de peste 1 MIL EUR. Cu toate acestea, sectorul ramane unul concurential, volumul si calibrul companiilor care si-au incetat activitatea pe parcursul anului 2013 fiind relativ egal cu cel al companiilor infiintate in sector, in 2011 & 2012 la un loc. Astfel, numarul de firme care si-au incetat activitatea raportat la cele nou infiintate intr-o perioada comparabila (un an) este de aproape 2.

Coface a analizat individual, din punctul de vedere al clasei de risc si al comportamentului de plata un esantion de 2.752 de companii din sector, existente in propriul portofoliu, care genereaza aproximativ 61% din totalul cifrei de afaceri inregistrate la nivelul intregului sector.

S-a constatat ca 3 din 4 dintre companiile analizate prezinta un risc de insolventa peste medie, 1/3 din acestea inregistrand un risc ridicat.

Din punctul de vedere al regimului de plata, aproximativ 55% dintre companii efectueaza platile foarte lent sau nu respecta conditiile contractuale si doar 20% efectueaza platile fara intarzieri.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#transport marfa, #romania transport, #Coface transport , #Profit