Plus Discount deschide in vara trei magazine cu o investitie de 4,5 milioane euro

Luni, 18 Iunie 2007, ora 13:47
1077 citiri

Reteaua germana de magazine de tip discount, Plus, va inaugura in vara inca trei magazine noi, la Brasov, Arad si Baia Sprie, pentru care a investit in total aproximativ 4,5 milioane euro, au declarat luni, pentru NewsIn, reprezentantii companiei.

"Vom continua procesul de dezvoltare la nivel national conform targetului propus. Dorim ca pana la finalul anului financiar care se va incheia pe 30 aprilie 2008 sa ajungem la un numar de 70 magazine", au adaugat reprezentantii Plus Discount. Compania va continua programul de expansiune la nivel national in toate orasele cu peste 20.000 de locuitori.

Noile magazine Plus vor avea o suprafata de vanzare de aproximativ 1.000 metri patrati si 200 metri patrati spatii aferente, fiind prevazute cu aproximativ 90 locuri de parcare. Magazinul din Brasov va fi inaugurat pe 20 iunie, cel din Arad pe 27 iunie, urmand ca la inecputul lunii iulie sa fie deschis noul supermarket Plus Discount din Baia Sprie.

Magazinele Plus ofera o gama de peste 1.500 de produse, incluzand atat produse alimentare de baza, legume si fructe proaspete, carne proaspata in regim de autoservire, produse refrigerate si congelate, cat si produse nealimentare tip detergenti, cosmetice, hrana de animale, articole de uz casnic, electrice si electrocasnice.

Plus este marca a grupului Tengelmann si exista pe piata germana de peste 30 de ani. Compania este prezenta cu peste 4.100 de magazine Plus in noua tari europene precum Gemania, Austria, Ungaria, Polonia, Cehia, Spania, Portugalia, Grecia si Romania. Grupul Tengelmann este prezent in 16 tari, operand peste 7.300 de magazine, cu o cifra anuala a vanzarilor de aproape 27 de miliarde de euro. La nivel global, magazinele Plus inregistreaza vanzari de aproximativ 8,5 miliarde de euro.

Jucatorii concurenti pe segmentul retailului de tip discount din Romania sunt miniMax Discount, Kaufland, XXL Megadiscount si Penny Market.


<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...