Botis: Salariile unor directori din ministere ar putea sa scada in urma aplicarii Legii salarizarii

Vineri, 19 Noiembrie 2010, ora 01:03
1185 citiri
Botis: Salariile unor directori din ministere ar putea sa scada in urma aplicarii Legii salarizarii

Ministrul Muncii, Ioan Botis, sustine ca este posibil ca dupa aplicarea Legii salarizarii unice sa existe 10-15 directori in ministere carora sa le scada salariile, dar nu va fi cazul celorlalti bugetari din sanatate, invatamant sau cultura, carora le vor creste lefurile, anunta Mediafax.

"Este posibil ca, in unele ministere, sa existe 10-15 cazuri de directori sau de inalti functionari care pot fi in aceasta situatie (sa le scada salariile - n.r.). Nu as putea spune acum acest lucru pana nu am o forma definitiva a legii, dar nu va fi cazul in niciun caz de sanatate, invatamant, cultura unde vor fi cresteri consistente cred eu si va fi primul pas spre ceea ce ne-am propus sa avem un sistem de salarizare extrem de echilibrat si in relatie directa cu economia", a declarat, joi, intr-o conferinta de presa la Bistrita, Ioan Botis, care a raspuns astfel unei intrebari.

Rugat sa detalieze, Botis a spus ca nu poate face acest lucru fiindca este doar o speculatie a sa.

"Este o speculatie a mea. Nu am luat fiecare post. Am spus ca se poate intampla ipotetic acest lucru", a afirmat Botis.

Ministrul a adaugat ca salariile vor creste insa doar atat cat va permite economia.

"Salariile vor creste atat cat poate economia, cat produce. Trebuie sa existe o relationare corecta intre cel care lucreaza la stat si cel care lucreaza in mediul privat", a adaugat Botis.

Intrebat cand va fi simtita prima crestere salariala, Botis a declarat ca in februarie 2011.

"La primul salariu din 2011, adica in februarie 2011, bugetarii vor simti cresterea salariala. Eu nu stiu sa spun daca este sau nu consistenta. Dupa parerea mea, pentru Romania de astazi, este o crestere consistenta. Nu pot sa spun acum daca cresterea va putea atinge nivelul dinainte de diminuare, dar va fi o tendinta pozitiva, o crestere constanta in fiecare an", a precizat Botis.

El a mai spus ca nu vor exista scaderi de salarii in urmatorii ani.

"Nu vom mai avea caderi, in urmatorii ani, nu stiu in ce masura, dar in fiecare an vom avea o crestere pe aceste salarii. Daca va fi stagnare economica, probabil ca vom ramane pe acelasi palier, dar trebuie sa tinem cont ca si cei din economia reala nu vor avea cresteri salariale. Nimeni nu va pierde la salariu, reincadrarea se face prin niste clase si grade. Sunt sapte familii ocupationale, sunt noua grade pentru executiv si doua grade pentru demnitari. Se face o corespondenta astfel incat, in timp, sa se regaseasca la acelasi minister, de exemplu, pe anumite trepte si un plafon maxim pana la care poate urca", a spus el.

Botis a adaugat ca ministerul sau a creat o viziune pe urmatorii ani prin legea cadru.

"Noi, prin Legea cadru a salarizarii unitare, am propus ca obiectiv general cresterea salariilor in zona bugetara cu 43 la suta in urmatorii patru ani. in fiecare an, vom crea cate un pas venind cu o lege de aplicare, astfel ca incepand cu 1 ianuarie 2011, in fiecare an vom crea cate o lege pentru a duce functiile la acelasi nivel de salarizare la aceeasi munca.

Ideea de la care s-a pornit a fost sa conectam economia reala cu zona bugetara. Atunci cand legea se va pune in aplicare sa avem o echivalenta intre cei care lucreaza la stat si cei care lucreaza in mediul privat, sa nu apara discrepante mari atat in interior, cat si in raport cu economia. in interior ma refer la acel raport de la 1-30 care a fost comprimat la 1-15. incepand cu 1 ianuarie 2011, se aplica legea cadru", a adaugat ministrul Muncii.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Economia Germaniei va stagna în 2024, potrivit ultimelor prognoze realizate de cele mai importante institute economice germane. Estimările privind evoluția PIB în Germania au fost revizuite...
#economie, #functionari, #legea salarizarii unitare, #ministere, #salarii , #Salarii