Activele Enel din Romania ar putea fi cumparate de companii din China

Vineri, 03 Octombrie 2014, ora 12:30
1456 citiri
Activele Enel din Romania ar putea fi cumparate de companii din China
www.nasul.tv

Companiile chineze sunt interesate de cumpararea activelor din Romania si Slovacia pe care compania italiana Enel vrea sa le vanda, pentru a-si reduce datoria, potrivit CEO-ului Enel, Francesco Starace.

Exista companii din China interesate sa cumpere atat in Romania, cat si in Slovacia", a declarat Starace, transmite Mediafax.

CEO-ul Enel a precizat ca State Grid Corporation of China, cea mai mare companie de stat de utilitati din lume dupa venituri, s-a aratat interesata sa cumpere operatiunile de distributie si vanzare din Romania.

In ceea ce priveste Slovacia, Starace nu a mentionat ce firma din China vizeaza preluarea participatiei de 66% a Enel la Slovenske Elektrarne.

In schimb, companiile CEZ si EPH din Cehia si-au manifestat deja interesul pentru cel mai mare producator de energie din Slovacia.

Enel, care detine o treime din piata distributiei de energie din Romania, vrea sa vanda 64,4% din Enel Distributie Muntenia si Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distributie Banat, Enel Distributie Dobrogea si Enel Energie, precum si 100% din compania de servicii Enel Romania (detinuta prin Enel Investment Holding BV).

Compania de stat Nuclearelectrica a anuntat, in septembrie, ca analizeaza posibilitatea de a cumpara o parte dintre operatiunile Enel in Romania, insa nu a inaintat inca nicio oferta, decizia urmand sa fie discutata de catre actionari.

Starace a declarat, insa, ca "nu este un fapt" iesirea de pe piata in tarile unde Enel a scos active la vanzare.

Companiile de stat din China au cautat sa preia active in Europa, profitand de criza din zona euro. De exemplu, State Grid Corporation a cumparat participatii minoritare in companiile din domeniu din Portugalia si Italia, orientandu-se acum si catre Grecia si Spania.

De altfel, Enel, grup controlat de statul italian, vrea sa vanda o parte dintre actiunile detinute la compania de utilitati Endesa din Spania, unde are o participatie de 92%.

Enel este compania de utilitati cu cele mai mari datorii din Europa, astfel ca grupul italian a decis sa vanda active in valoare de peste 4 miliarde de euro pana la finalul acestui an, pentru a reduce nivelul datoriei si pentru a-si pastra ratingul pentru investitii.

Top 4 cele mai frumoase locații turistice din România, conform unei analize realizate de Sun Leader SRL. Restaurante, terase, spații evenimente
Top 4 cele mai frumoase locații turistice din România, conform unei analize realizate de Sun Leader SRL. Restaurante, terase, spații evenimente
România, o țară bogată în frumusețe naturală și istorie, este adesea descrisă ca un adevărat colț de rai pe pământ. Cu o varietate impresionantă de peisaje, de la munte până la...
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Ești în căutarea unei modalități mai eficiente de a-ți gestiona datoriile financiare? Ai luat în considerare vreodată refinanțarea creditului tău? În acest articol, te vom ghida prin...
#active Enel Romania, #active Enel cumparate companii China , #Stiri Companii