Ce impact are Facebook asupra economiei globale

Marti, 20 Ianuarie 2015, ora 13:27
1352 citiri
Ce impact are Facebook asupra economiei globale
Foto: adweek.com

Cu 1,35 miliarde de utilizatori, reteaua sociala Facebook Inc genereaza o activitate economica semnificativa in lumea reala, respectiv un impact economic 227 miliarde de dolari si 4,5 milioane de locuri de munca in 2014, arata un nou studiu realizat de firma de consultanta Deloitte&Touche la comanda Facebook, transmite Reuters.

Raportul a analizat atat companiile care au o pagina de Facebook cat si aplicatiile mobile si jocurile pe care utilizatorii de Facebook le joaca si pe baza acestora a masurat activitatea economica.

De asemenea, ia in calcul cererea pentru dispozitive si servicii generata de Facebook.

De exemplu, atunci cand o companie isi face publicitate pe Facebook, o parte din vanzarile generate pot fi direct atribuite Facebook. Sau cand consumatorii doneaza 100 milioane de dolari pentru cercetare in domeniul sclerozei laterale cu ocazia provocarii Ice Bucket, mesajele publicitare de pe Facebook au jucat un rol crucial, potrivit Agerpres.

"Oamenii cred ca tehnologia creeaza locuri de munca in sectorul tech si distruge locuri de munca in alta parte. Acest raport arata ca lucrurile nu stau asa", a declarat directorul de operatiuni de la Facebook, Sheryl Sandberg.

Potrivit acesteia, Facebook ajuta la crearea unui nou val de mici companii de la fashion la fitness. "Nu mai suntem intr-o lume in care companiile mari pot crea locurile de munca de care lumea are nevoie", adauga Sandberg.

Acest raport vine intr-un moment in care multe industrii critica startup-urile create pe baza de Internet cum sunt serviciul de taxi Uber sau serviciul Airbnb, care ofera oamenilor posibilitatea de a inchiria propriile case.

Criticii sustin ca aceste servicii ocolesc legislatia si pun in pericol taxiurile si serviciile hoteliere traditionale.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...
#Facebook miliarde dolari, #Facebook bani economie mondiala , #Stiri Companii