Companiile listate pe piata Rasdaq trebuie sa isi aleaga optiunea de listare pana la 27 octombrie 2015

Vineri, 30 Ianuarie 2015, ora 10:00
1782 citiri
Companiile listate pe piata Rasdaq trebuie sa isi aleaga optiunea de listare pana la 27 octombrie 2015
Foto: activenews.ro

Companiile listate pe piata Rasdaq si din piata valorilor mobiliare necotate trebuie sa isi aleaga optiunea de listare pana la 27 octombrie 2015 cand inceteaza de drept activitatea acestor companii, in conformitate cu Legea 151/2014, potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Legea 151/2014 prevede ca activitatea pietei Rasdaq si a pietei valorilor mobiliare necotate inceteaza de drept la 12 luni de la intrarea in vigoare a legii, respectiv in data de 27 octombrie 2015. Astfel, companiile de pe piata RASDAQ si de pe piata valorilor mobiliare necotate trebuie sa decida in perioada urmatoare daca se vor muta pe piata reglementata sau pe ATS sau daca se vor delista, transmite Agerpres.

'Aceasta schimbare este foarte importanta pentru intreaga piata de capital. Emitentii de pe Rasdaq sunt foarte importanti pentru noi, acei emitenti care vor decide sa deschida acest nou capitol la bursa vor fi sprijiniti cu orice ajutor si sfat care le poate fi oferit de BVB, precum si de Autoritatea de Supraveghere Financiara, Depozitarul Central si specialistii implicati pentru ca aceasta tranzitie sa fie cat mai lina posibil. (...) Atat emitentii care vor ramane pe scena pietei de capital, cat si cei care vor parasi aceasta scena sunt foarte importanti pentru noi', a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

BVB a organizat un workshop pe tema noului cadru odata cu intrarea in vigoare a Legii 151/2014, la care au participat peste 100 de reprezentanti ai companiilor listate pe pietele mentionate. Emitentii au primit informatii in detaliu despre noul cadru legal, optiunile si oportunitatile create de acesta si aspectele tehnice pe care le implica procesele de cotare pe piata. In plus, participantilor la aceasta intalnire le-au fost prezentate cerintele aplicabile companiilor listate pe piata reglementata si pe noua piata AeRO, care va fi lansata in data de 25 februarie.

Pe piata Rasdaq sunt listate peste 900 de companii, cu o capitalizare cumulata de 7,7 miliarde lei (1,7 miliarde euro) la data de 28 ianuarie 2015. Statutul Rasdaq a fost una dintre cele mai problematice situatii care au afectat opinia investitorilor despre piata de capital, deoarece aceasta piata nu este incadrata, conform directivei privind pietele instrumentelor financiare (MIFID), nici in categoria pietelor reglementate, nici in cea a sistemelor alternative de tranzactionare.

Bursa de Valori Bucuresti administreaza piete de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, si furnizeaza o gama variata de servicii participantilor la pietele financiare. BVB este o companie listata pe propria piata din 2010.

Sute de locuri de muncă oferite românilor de angajatorii europeni. Țările cu cele mai multe joburi disponibile
Sute de locuri de muncă oferite românilor de angajatorii europeni. Țările cu cele mai multe joburi disponibile
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată, informează vineri, 26 aprilie, Agenţia Municipală...
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
#comoanii listate piata Rasdaq, #companii piata valorilor mobiliare , #Stiri Companii