Fiat 500 in varianta electrica, in premiera la Los Angeles

Miercuri, 28 Noiembrie 2012, ora 16:05
1389 citiri
Fiat 500 in varianta electrica, in premiera la Los Angeles

Fiat va prezenta miercuri, la salonul auto de la Los Angeles, prima versiune electrica a modelului compact 500, urmand ca masina sa fie comercializata anul viitor in SUA de Chrysler, divizia americana a grupului italian, relateaza Bloomberg.

Directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, nu este un sustinator al vehiculelor electrice astfel ca, chiar daca va produce unul pentru a face pe placul autoritatilor de reglementare, nu se va juca designul marcii italiene.

Grupul italian a revenit pe piata americana cu modelul Fiat 500 in 2010.

Fiat mizeaza pe faptul ca noua masina electrica va beneficia de asemanarea cu modelul 500 pe benzina, promovat de vedetele Jennifer Lopez si Charlie Sheen.

Strategia difera de cea adoptata de Nissan Motor, care a avut probleme cu atragerea cumparatorilor cu designul neconventional al masinii electrice Leaf.

"Hai sa fim cinstiti, uratenia este probabil cea mai rea forma a poluarii. Fiat 500e dovedeste ca nu trebuie sa renunti la designul atragator pentru a livra un automobil electric", a declarat Matt Davis, director de marketing la Fiat.

Fiat 500e se alatura automobilelor electrice Chevrolet Spark EV (General Motors) si iConcept (BMW) prezente la salonul de la Los Angeles, care se deschide miercuri pentru presa.

Statul California, care a reprezentat in acest an peste 11% din vanzarile auto de pe piata americana, cere celor mai mari producatori sa creasca vanzarile de vehicule cu emisii zero.

Marchionne considera ca motoarele pe benzina si motorina sunt optiuni mai bune pentru crearea de vehicule ecologice decat modelele hibrid sau electrice.

Fiat nu a stabilit inca pretul Fiat 500e, dat Marchionne a declarat in octombrie ca grupul va pierde circa 14.000 de dolari la fiecare masina vanduta.

Pana in prezent, Nissan si alti producatori de vehicule electrice au avut probleme sa atraga cumparatori.

Livrarile modelului Leaf al Nissan au scazut cu 16%, la 6.791 de unitati in primele 10 luni, potrivit datelor companiei de cercetare a pietei Autodata. Nissan nu va atinge tinta unor vanzari de 20.000 de masini Leaf stabilita pentru acest an, a declarat director general Carlos Ghosn in aceasta luna.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...
#lansare Fiat 500, #lansare Fiat masina electrica, #Fiat 500e automboil electric , #Stiri Companii