Microsoft accepta Bitcoin pentru plata jocurilor si a aplicatiilor

Vineri, 12 Decembrie 2014, ora 09:28
1620 citiri
Microsoft accepta Bitcoin pentru plata jocurilor si a aplicatiilor
Foto: zine.fluentify.com

Microsoft a devenit cea mai mare companie din lume care sprijina tranzactiile cu bitcoin, dupa introducerea in aceasta saptamana a unei optiuni prin care clientii pot folosi moneda virtuala pentru a cumpara aplicatii, jocuri si muzica de pe platformele digitale ale companiei.

Microsoft se alatura astfel diviziilor PayPal si Braintree ale EBay pe lista companiilor importante care accepta tranzactiile cu bitcoin, noteaza MarketWatch.

Potrivit informatiilor de pe pagina de plati a Microsoft, clientii companiei pot folosi bitcoin pentru a-si alimenta conturile, moneda virtuala fiind schimbata in bani reali la cursul zilei. Sumele pot fi folosite ulterior pentru achizitia de produse si aplicatii digitale.

Platile cu moneda virtuala nu sunt inca disponibile pentru produsele Microsoft non-digitale, iar clientii companiei nu pot primi contravaloarea in bani a sumelor adaugate in conturi prin schimbarea bitcoin.

Lansata oficial in 2009, moneda virtuala bitcoin a inceput sa fie folosita la scara mai larga abia in 2013. Aproximativ 63.000 de companii accepta in prezent tranzactii cu bitcoin, printre cele mai importante numarandu-se Dell, Overstock.com, Expedia sau Dish Networks.

In Romania, doi dintre cei mai mari procesatori de plati mobile, Netopia mobilPay si ZebraPay, au anuntat recent ca accepta plati cu bitcoin.

Astfel, Netopia mobilPay a incheiat un parteneriat cu BTCXChange, platforma romaneasca de tranzactionare a bitcoin, in urma caruia cei 6.000 de comercianti care folosesc sistemul mobilPay pot accepta plati in moneda virtuala.

De asemenea, ZebraPay, care administreaza peste 1.000 de terminale de plata in Romania, a anuntat marti ca a incheiat un parteneriat cu compania olandeza Coinzone pentru introducerea platilor cu bitcoin.

Potrivit datelor BTCXChange, in total 5.165,18 de bitcoin, cu o valoare de circa 8,3 milioane de lei, au fost tranzactionate anul acesta pe platforma digitala.

Valoarea bitcoin a variat intre 1.001 si 3.405,56 lei pe parcursul anului. Joi, moneda virtuala se tranzactiona la 1.285 lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset, Exynos 2500, care promite să fie o versiune îmbunătățită a modelului actual, Exynos 2400. Noul procesor este proiectat...
#Microsoft bitcoin, #Microsoft plata jocuri aplicatii , #Stiri Companii