Romania domina topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est

Joi, 06 Noiembrie 2014, ora 15:55
1740 citiri
Romania domina topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est
Foto: radioiasi.ro

Romania domina Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est, realizat de SeeNews, anul trecut numarul companiilor romanesti prezente in top fiind de 53, cu doua in plus fata de editia din 2012.

Firmele romanesti si-au consolidat pozitia si in ierarhia celor mai profitabile companii in Europa de Sud-Est, ocupand patru din primele cinci locuri. Insa, Romania a avut si cel mai mare numar de reprezentanti in clasamentul companiilor cu cele mai mari pierderi, informeaza revista Business Review, potrivit Agerpres.

Compania petroliera OMV Petrom si-a pastrat in 2013, pentru al saptelea an la rand, titlul de cea mai mare companie din Europa de Sud Est, cu un profit net de 1,08 miliarde de euro, in pofida unei usoare scaderi a veniturilor pana la 4,27 miliarde de euro. De altfel, companiile din sectorul petrolului si gazelor naturale continua sa domine acest clasament, 29 de firme din acest sector (cu una mai mult decat anul trecut) fiind incluse in top.

De asemenea, potrivit SeeNews, Banca Comerciala Romana, divizie a grupului austriac Erste Group, este cea mai mare banca din Europa de Sud Est pentru al patrulea an la rand, in pofida unei scaderi cu 10% a activelor, pana la 14,16 miliarde euro. In ceea ce priveste cea mai profitabila banca din SEE, locul este ocupat, din nou, de divizia din Romania a grupului bancar austriac Raiffeisen, cu un rezultat net de 107,7 milioane euro.

Romania este prezenta in Top 100 prin 22 de banci si 21 de companii de asigurari, cu una mai mult decat in anul precedent. Insa la capitolul asigurari, cel mai mare asigurator roman, Astra SA, ocupa doar locul sase la nivelul Europei de Sud Est, urmat de Allianz Tiriac, Omniasig si Groupama Asigurari SA.

OMV Petrom, regina topului

Top 10 al celor mai bune companii romanesti are urmatoarea ordine: OMV Petrom SA, locul 1 in SEE, Automobile Dacia SA, locul 2, OMV Petrom Marketing SRL, locul 5, Rompetrol Rafinare SRL, locul 7, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, locul 10, Rompetrol Downstream, locul 11, Kaufland Romania, locul 16, British American Tobacco, locul 18, Petrotel Lukoil, locul 22, si Ford Romania, locul 24.

Veniturile combinate realizate de cele mai mari 100 de companii non-financiare din Europa de Sud Est a fost in 2013 de 103,98 miliarde de euro, relativ neschimbat comparativ cu 103,6 miliarde euro in 2012. Profitul lor net combinat a scazut la 2,63 miliarde de euro, de la 2,85 miliarde de euro. De asemenea, pragul pentru intrarea in topul celor mai mari 100 de companii din regiune a crescut la 458 milioane de euro de la 440 milioane de euro.

Vești proaste pentru iubitorii de cafea. Prețurile vor continua să crească: ”Dacă seceta persistă, nu vom avea boabe de vândut”
Vești proaste pentru iubitorii de cafea. Prețurile vor continua să crească: ”Dacă seceta persistă, nu vom avea boabe de vândut”
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales decizia cultivatorilor din Vietnam de a mai aştepta înainte de a-şi...
Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o actualizare pentru Windows 11, identificată prin codul KB5036980, care introduce noi funcții, dar și un element mai puțin plăcut: reclame în meniul Start. Această...
#top companii Europa de Sud Est, #top companii Romania , #Stiri Companii