Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sorin Vaduvoiu, Perfect Tour: De Paste, incerc o detoxifiere de tehnologie

Sorin Vaduvoiu, Perfect Tour: De Paste, incerc o detoxifiere de tehnologie


Omul de afaceri Sorin Vaduvoiu, Director Executiv Perfect Tour, a ales sa isi petreaca sarbatorile pascale in tara, cu familia si prietenii, si recunoaste ca obiceiul pe care l-a invatat de la bunicii si pe care il mai respecta si acum este acela de a purta ceva nou in prima zi de Paste.

"Am invatat de la bunicii si parintii mei obiceiul de a purta ceva nou in prima zi de Paste", a declarat Sorin Vaduvoiu intr-un inteviu acordat Business24.

Desi incearca "o detoxifiere de tehnologie" anul acesta de Paste, Sorin Vaduvoiu urmareste pas cu pas evolutia companiei pe care o conduce si este atent la climatul socio-economic regional ce poate afecta si segmentul de business travel.

"Perfect Tour s-a nascut in 2004 dintr-o oportunitate si din pasiune. Actionarul principal al companiei Corina Pacuraru a identificat o nisa insuficient exploatata la acea vreme (calatoriile si vacantele premium cu clientul in centrul atentiei) iar apoi, impreuna cu o echipa inimoasa in care pasiunea, munca si entuziasmul au fost factorul comun, a dezvoltat un gigant.

Din 2005 in 2008 au fost 4 ani cu o dublare a cifrei de afaceri in fiecare an - ajungand in 2008 la peste 23 milioane euro. In 2013 am incheiat anul cu aproape 50 milioane de euro", povesteste managerul, la aniversarea de zece ani de acivitate a companiei sale.

In tot acest timp, Perfect Tour a devenit lider pe piata de Business Travel Management in Europa Centrala si de Est. Ce inseamna acest lucru pentru compania dumneavoastra?

Este un succes responsabil, care are in spate mai multi factori: de la increderea unui lider vizionar, pana la o strategie foarte bine armonizata si o echipa dedicata ce ofera valoare adaugata prin toate serviciile Perfect Tour, toate acestea evident derulate intr-o regiune care tinde spre maturizare economica, dar care este inca la distanta de pietele de travel integral mature precum Europa de Vest sau Nordul Americii.

Pozitia de lider creeaza insa si o responsabilitate fata de partenerii nostri, fata de angajati si ceea ce este foarte important pentru Perfect Tour, fata de piata insasi. Un lider trebuie, din perspectiva noastra, sa exprime si sa ofere acele experiente acumulate tocmai pentru a face diferenta pe o piata care are nevoie de asemenea lideri.

Si exact acest lucru il face deja Perfect Tour: ofera cunostintele sale din experientele derulate pana acum. Unii il numesc Advisory & Consultancy.

In ce fel va fi influentata cifra de afaceri a companiei de aceste lucruri? Ce estimari aveti pentru 2014?

In termeni de business ne mentinem previziunile ascendente, atat prin prisma volumelor derulate prin toate diviziile noastre, cat si a profiturilor la nivel de grup. Credem ca vom incheia S1 cu o crestere procentuala de 2 cifre raportata la exceptionalul an 2013, iar volumul corporate travelului din totalul veniturilor Perfect Tour va creste la randul lui cu 10-12% pana la sfarsitul acestui an.

Cunoastem de asemenea investitiile pe care Perfect Tour le va face pe langa educatie si in tehnologie, la nivel regional, pe tot parcursul acestui an, insa asa cum s-a confirmat de nenumarate ori, aceste investitii estimam a fi recuperate intr-un termen de 3-5 ani, bazandu-ne pe trendul ascendent din acest punct de vedere al pietei de Business Travel nu doar in Romania.

De asemenea suntem extrem de atenti la climatul general regional, plecand de la cel socio-economic si pana la climatul de securitate regionala, cunoscut fiind ca industria de travel este poate una dintre cele mai sensibile la factori incontrolabili ce pot afecta deplasarile, fie ele si in scop de buisness.

Perfect Tour este cel mai puternic reprezentant Disney din Europa de Est si inoveaza pe segmentul vacantelor cu familia, lansand pachete speciale, dedicate petrecerii a cat mai mult timp alaturi de copii. Este Romania o "tinta" buna pentru astfel de oferte?

Disneyland Paris este un produs aspirational iar noi am adaptat acest produs la posibilitatile financiare din regiune, fiind cei care am implementat oferte competitive cum ar fi "copiii calatoresc, stau si se distreaza gratis la Disneyland Paris". Acest produs a crescut in Romania de cel putin 5 ori daca luam in calcul vanzarile din primul an cu vanzarile recente.

Catre ce alte tari vindeti astfel de oferte? Cat la suta din cifra de afaceri pe care o estimati este reprezentata de segmentul vacantelor cu familia?

Tarile in care distribuim produsele de vacante premium sunt Romania, Moldova, Ucraina, Bulgaria, Cehia, si Slovacia. Din totalitatea vacantelor mai mult de 70% sunt vacante cu familia.

Este aceasta amprenta dumneavoastra personala (ideea de a promova vacantele de familie cu copii)? Sunteti si dumneavoastra un adept al vacantelor de familie?

Se datoreaza in primul rand faptului ca produsele noastre Disneyland Paris si Craciun in Laponia sunt in primul rand produse destinate familiilor cu copii cat si faptului ca in general, vacanta este timpul in care familiile "se reunesc". Amplificarea din ultimii ani este data si de strategia noastra de promovare si comunicare congruenta cu viziunea actionarului.

Care este urmatoarea destinatie pe care v-o propuneti dumneavoastra in vacanta cu familia?

Urmatoarea destinatie va fi cu siguranta in Asia si/sau Oceanul Indian.

Cum va veti petrece anul acesta sarbatorile de Paste?

De fiecare date petrec sarbatorile pascale in tara cu familia si prietenii, anul acesta mergand acasa la parintii mei, la Galati.

Care este cea mai frumoasa amintire care va leaga de Paste?

Timpul petrecut cu prietenii si mirosul de cozonac si pasca.

Copil fiind, respectati vreo anumita traditie in fiecare an de Paste?

Am invatat de la bunicii si parintii mei obiceiul de a purta ceva nou in prima zi de Paste.

Renuntati la gadgeturile care va leaga de munca in aceste momente?

Am dezvoltat o dependenta de smartphone si tableta insa, in aceste moment de liniste, incerc o detoxifiere de tehnologie care incepe sa-mi iasa.

Ce i-ati cerut iepurasului, anul acesta?

Mai multe lucruri printre care: niste guvernanti mai buni, timp liber pentru pasiuni si calatorii, mai putina incrancenare si mai multe zambete.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2165 ori