Spaniolii de la Gran Via au aprobare pentru 170 de apartamente in Drumul Taberei

Marti, 24 Decembrie 2013, ora 12:09
1825 citiri
Spaniolii de la Gran Via au aprobare pentru 170 de apartamente in Drumul Taberei

Grupul spaniol Gran Via, care detine terenurile mai multor foste platforme industriale din Bucuresti, vrea sa inceapa anul viitor dezvoltarea a inca doua blocuri de locuinte pe platforma Frigocom din cartierul Drumul Taberei, unde va finaliza in primavara un prim imobil cu 84 locuinte.

"In luna martie-aprilie vom finaliza primul bloc de 84 de locuinte, investitie de 4,2 milioane de euro, sustinuta din fonduri proprii. Investitia nu include costul terenului. De asemenea, am obtinut certificatul de urbanism pentru alte doua blocuri, aproximativ similare cu primul, care in total vor avea circa 170 de apartamente. Regimul de inaltime este P+4+2 retase, cu 84-88 de apartamente pe bloc. Daca vanzarile merg bine incepem constructia in acelasi timp la ambele blocuri anul viitor", a declarat pentru MEDIAFAX Antoanela Comsa, directorul general al Gran Via.

Ea a adaugat ca exista 20 de persoane interesate sa cumpere locuinte in primul bloc, mentionand, insa, ca finantarea din fonduri proprii permite constructorilor sa nu se grabeasca in procesul de vanzare.

"Nu ne grabim sa vindem pentru ca nu pot sa dau o data exacta cand vom finaliza constructia si vom face intabularea locuintelor. Cei interesati au posibiliatatea sa-si aleaga apartamentul, iar in februarie incepem vanzarile", a explicat Comsa.

Locuintele sunt vandute cu circa 800 de euro pe metru patrat, plus TVA, astfel ca o garsoniera de circa 37 mp costa 40.000 euro, iar maximul de pret ajunge la 100.000 euro pentru singurul apartament de 100 mp utili din imobil.

Restul locuintelor au cate doua si trei camere, blocul avand 12 apartamente pe etaj, din care 4 cu trei camere si 8 cu 2 camere. Majoritatea locuintelor, respectiv 75% din total, au preturi de 50.000-70.000 euro, fara TVA. Compania are in plan vanzarea locuintelor din primul bloc intr-o perioada de un an si noua luni de la finalizare.

Gran Via mai detine terenuri si la Electrotehnica, vizavi de mallul Plaza Romania, precum si la Tricodava, in Ghencea. In total, compania are in proprietate circa 90.000 de metri patrati, achizitionati in perioada 2007-2008, cu un pret total de 100 milioane de euro.

Gran Via cauta arhitecti pentru realizarea proiectelor

"Vrem sa cerem certificatul de urbanism si pentru proiectul din Lujerului si cautam o firma de arhitectura pentru realizarea proiectelor. Dorim sa gasim un partener sau finantare si pentru celelalte proiecte, pentru ca vrem sa incepem dezvoltarea acestora. A trecut deja mult timp de cand am cumparat terenurile si cred ca in 2015 le vom incepe pe toate. Noi putem sustine insa o investitie de 4 milioane de euro pe o faza din proiect, dar acestea sunt mai mari, necesita 8-10 milioane de euro pe faza si avem nevoie de un partener", a mentionat Comsa.

Pe terenul de la Electronica, compania intentioneaza sa construiasca, pe langa locuinte, spatii hoteliere si de birouri.

"Exista cerere de locuinte pentru produsele bune, cererea vizeaza in special locuinte de 50.000-70.000 de euro. Piata se confrunta cu un <> dintre cerere si oferta pentru ca nu s-a mai construit in ultimii ani, iar locuintele noi care mai sunt disponibile, ori sunt in camp, ori au suprafete prea mari si au, implicit, preturi mari. Cred ca vom vedea anul viitor si alti dezvoltatori care vor incepe proiecte noi , poate vom da noi tonul. Vor vedea ca vindem si acest lucru ii va incuraja si pe ei.

Compania a vandut in acest an 6.500 de metri patrati din platforma de peste patru hectare pe care o detineau vizavi de mallul Plaza Romania, banii urmand sa fie folositi pentru constructia de locuinte.

Reprezentantul Gran Via a mai spus ca dezvoltatorul este dispus sa vanda si alte loturi de teren din cele pe care le detine in Bucuresti, mentionand insa ca deocamdata nu exista niciun investitor interesat.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset, Exynos 2500, care promite să fie o versiune îmbunătățită a modelului actual, Exynos 2400. Noul procesor este proiectat...
Huawei a lansat oficial noua sa serie de telefoane, Huawei Pura 70. La ce prețuri sunt oferite dispozitivele
Huawei a lansat oficial noua sa serie de telefoane, Huawei Pura 70. La ce prețuri sunt oferite dispozitivele
Huawei a lansat oficial în China noua sa serie de telefoane, Huawei Pura 70, care include modelele Pura 70, Pura 70 Pro, Pura 70 Pro+ și Pura 70 Ultra. Lansarea coincide cu aniversarea a 12...
#certificat urbanism Gran Via, #terenuri Drumul Taberei, #blocuri Drumul Taberei , #Stiri Companii