Tina Baker vine la VentureConnect

Vineri, 15 Mai 2015, ora 07:23
1555 citiri
Tina Baker vine la VentureConnect
foto: govnet.ro

VentureConnect, eveniment de referinta pentru comunitatea de business si antreprenoriat din Romania, anunta prezenta Tinei Baker, membru al Consiliului Consultativ Seedcamp si co-fondator al casei de avocatura JAG Shaw Baker, la editia din 3 iunie 2015 ce va avea loc in sala Aula Magna (ASE Bucuresti).

Aflandu-se pentru prima data in Romania, Tina Baker are peste 20 de ani de experienta in reprezentarea companiilor de tehnologie si a fondurilor de investitii in diverse procese de finantare internationala, exit-uri sau importante tranzactii comerciale. In cadrul VentureConnect, Tina va povesti despre pasii pe care antreprenorii ii pot face pentru a atrage atentia potentialilor investitori: "How to make your company attractive to foreign investors".

Tina Baker este admisa sa practice avocatura atat in Statele Unite ale Americii (Membru al Baroului din statul New York) cat si in Anglia, si anterior a fost presedintele Brown Rudnick LLP European Emerging Technologies si Venture Capital Practice. Eforturile sale sustinute in domeniul antreprenoriatului au fost rasplatite in cadrul Europas (European StartUp Awards) la categoria "Best Startup Mentor / Advisor", cu distinctia "Highly Commended". De asemenea, influenta si aportul Tinei Baker sunt recunoscute si de ghiduri juridice de renume, precum editia din 2015 a Chambers UK, unde a fost clasata ca avocat de top pentru investitii tip venture capital si private equity, de topul Legal 500 pentru Investitii tip venture capital (editia din 2014), precum si de publicatia Thomson Reuters' UK Super Lawyers (editia 2013).

"In ultimii ani, proiectele antreprenoriale din Europa si-au facut auzita vocea prin tot mai multe companii valoroase care s-au lansat in fiecare an si care beneficiaza de un ecosistem tot mai matur si extrem de dinamic. Aceasta crestere si maturitate este data si de initiative precum VentureConnect sau Seedcamp, care pun bazele unei comunitati de tineri antreprenori sanatoase, lucrand totodata pentru o relatie tot mai puternica cu fondurile de investitii tip venture capital sau business angels. Astept cu nerabdare sa discut cu participantii VentureConnect despre posibilitatile de crestere si extindere", a mentionat Tina Baker, co-intr-un comunicat remis Business24.

Antreprenorii care doresc sa isi prezinte afacerea in fata celor mai importante fonduri de investitii, acceleratoare, incubatoare din Romania si Europa pot depune proiectele pana la data de 22 mai 2015 pe noul website al evenimentului. Inaintea evenimentului, Fundatia VentureConnect va organiza pentru antreprenorii finalisti doua sesiuni de mentorat in cadrul carora acestia vor fi sprijiniti cu privire la eficientizarea si structurarea prezentarii, abilitatile de vorbire in public si la elaborarea discursului.

Ca si pana acum, evenimentul VentureConnect va include doua sesiuni de prezentare: prima parte va fi dedicata studentilor si companiilor early-stage in cautarea unei investitii de tip "seed", iar cea de-a doua parte va fi dedicata companiilor mai mature in cautare de o infuzie de capital substantiala.

De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun cumpărătorii
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun cumpărătorii
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, pe 23 aprilie, că urmează să investigheze platformele de comerț online chinezești Temu și Shein, făcând și o...
Signal, considerată una dintre cele mai sigure aplicații de mesagerie, anunță noi funcții de confidențialitate
Signal, considerată una dintre cele mai sigure aplicații de mesagerie, anunță noi funcții de confidențialitate
Signal, aplicația de mesagerie cunoscută pentru protecția datelor utilizatorilor, anunță introducerea unor noi funcționalități care vor spori confidențialitatea utilizatorilor, în special...
#Tina Baker VentureConnect, #Tina Baker Bucuresti 2015, #VentureConnect antreprenori 2015 , #Stiri Companii