Birul pe fumarit, impozitul forfetar, sau cum sa maresti impozitarea pe ascuns

Impozitul forfetar, in proiect, nu este nici impozit, nici forfetar, ci, mai degraba, un bir. Noul impozit al lui Pogea vrea bani pentru buget si de la firmele care nu incaseaza nici macar un leut.

Am fost unul dintre cei care am sustinut introducerea impozitului forfetar. Prin impozitul forfetar intelegeam o aplicare a noului impozit pe urmatoarele coordonate: un numar limitat de domenii de activitate, aplicarea impozitului de la un anumit prag al cifrei de afaceri, aplicarea impozitului asupra cifrei de afaceri si, evident, corelarea noii legislatii cu aceea privind impozitul pe venit si impozitarea microintreprinderilor.

Ma bazam, in pledoaria mea, pe sustinerea punctelor tari pe care impozitul forfetar le-ar fi avut in fata celor ce ar fi putut fi contestate. Noul impozit ar fi adus o simplificare a birocratiei si, in ultima instanta, o partiala corectitudine in mediul de afaceri.

Este vorba despre faptul ca aproximativ 80% dintre companiile romanesti (aproape 620.000) nu platesc impozit pe venit din motive legate de faptul ca fie au pierderi, fie pur si simplu eludeaza plata acestui impozit. De altfel, acesta din urma a fost si argumentul pentru care reprezentantii mediului de afaceri (cei ai marilor companii, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania) au imbratisat ideea introducerii impozitului forfetar.

In plus, experienta impozitarii microintreprinderilor (aplicarea unui impozit de 3% din cifra de afaceri, o varianta foarte aproapiata de metodologia impozitului forfetar) a fost benefica atat pentru buget, cat si pentru proprietarii firmelor. Statul a gasit formula unui impozit usor de aplicat si, in acelasi timp, usor de controlat de catre institutiile abilitate.

De asemenea, proprietarii companiilor au fost scutiti de artificiile contabile pe care le faceau in incercarea de a-si reduce nivelul profitului (“umflarea” cheltuielilor firmei astfel incat impozitul pe venit, in cota de 16%, sa fie in valoare absoluta cat mai mic).

Evident, toate aceste observatii sunt valabile doar in cazul in care administratorii firmelor nu practica evaziune fiscala. Pentru cei implicati in evaziune, toate aceste masuri, de simplificare a birocratiei sau a procedurilor de control fiscal, sunt de prisos.

Unele companii nu vor iesi niciodata din “economia subterana”, iar singurul mod de a le descuraja este prin intermediul institutiilor de control. Totusi, organismele de control nu au, in nici o tara, forta de a le controla pe toate cele cateva sute de mii de firme din economie. Si, atunci, organele de control actioneaza selectiv, in functie de cifrele de afaceri, profituri sau domeniul de activitate si, de ce nu?, de influentele politice.

In ultima instanta, impozitul forfetar parea un compromis rezonabil intre nevoia de bani a bugetului, largirea bazei de impozitare si simplificarea legislativa si birocratica in folosul companiilor. Nici vorba insa de lupta cu evaziunea fiscala, intrucat o companie care eludeaza legea o poate face nestingherita de noua legislatie.

Toate acestea ar fi fost valabile daca guvernul Boc ar fi introdus un impozit forfetar in adevaratul sens al cuvantului. Prevederile proiectului de ordonanta privind impozitul forfetar, care a fost facut public, are o hiba uriasa.

Impozitul forfetar nu va fi aplicat la cifra de afaceri, ci se impune ca un plafon minimal, o plata trimestriala de 1.625 lei, respectiv de 6.250 lei pe an. Daca se va aplica aceasta formula, atunci IMM (intreprinderile mici si mijlocii) vor avea, pe buna dreptate, mari nemultumiri. Iar riscurile pentru buget asupra aplicarii acestui impozit sunt pe masura.

De asemenea, in proiectul de ordonanta au fost stipulate domeniile pentru care se va aplica acest impozit: tranzactii imobiliare, activitati de inchiriere si leasing, activitati de investigatii si protectie, comert cu ridicata si amanuntul, hoteluri si restaurante, tehnologia informatiei, fabricarea bauturilor alcoolice, industria alimentara, consultanta, s.a.

Posibila aplicare a acestei formule va naste numeroase probleme:

1.    avem de-a face cu o aberatie economica: o firma plateste impozit chiar daca, timp de un trimestru sau mai multe, nu are nici o incasare, adica nici un venit, si, cu siguranta, exista companii care temporar nu au nicio incasare, dat fiind ca suntem intr-o perioada de criza, in care clientii vechi se pierd cu usurinta, iar cei noi se castiga cu mare greutate.

Asadar, este posibil ca o firma de tehnologia informatiei sa nu aiba timp de un trimestru nici un client, este posibil ca un zugrav sau un croitor sa nu aiba nici o comanda, este posibil ca o firma de consultanta sa nu aiba activitate timp de trei sau sase luni. Chiar si in aceste situatii, respectivele companii vor trebui sa plateasca un impozit de 1.625 lei pe trimestru.

2.    acest tip de impozitare loveste puternic societatile mici. Sau, mai exact, in cazul acestora putem vorbi despre o majorare a impozitului pe venit/profit. Iata dovada: o microintreprindere are o cifra de afaceri anuala de 100.000 lei si va plati un impozit pe venit de 3%, adica 3.000 lei.

Daca face optiunea de a plati impozit pe profit de 16%, calculam astfel: 100.000 lei (cifra de afaceri) X 20% (o rata a profitului rezonabila) = 20.000 lei, ceea ce reprezinta profitul companiei. Impozitul pe profit de 16% se va calcula: 20.000 lei x 16% = 3.200 lei.

Adica, va plati un impozit pe profit aproximativ egal cu cel pe venit (daca opteaza pentru plata acestuia, dupa modelul 3% din cifra de afaceri). In conditiile noului impozit forfetar, compania va plati un impozit anual de minimum 6.500 lei. Pentru a ajunge la impozitarea bazata pe prevederile legale actuale, firma va trebui sa atinga o cifra de afaceri anuala de 220.000 lei (pentru ca 3% din 220.000 lei inseamna 6.600 lei).

Practic, o microintreprindere are doua sanse: fie isi mareste cifra de afaceri anuala la cel putin 220.000 lei (aproximativ 50.000 euro), fie va plati un impozit marit. Acelasi calcul este valabil si pentru compania care opteaza pentru impozitarea pe profit.

3.    problema companiilor cu pierderi. Sunt doua tipuri de firme care au pierderi: din investitii si dintr-un management ineficient sau de tip evazionist. Este clar ca impozitul forfetar ar fi facut din firmele care au realizat investitii victimele noului sistem de impozitare. Dar impunerea unui prag minim de impozitare defavorizeaza si mai pronuntat aceste companii.

4.    problema companiilor nou-infiintate. Aceste firme au nevoie de o perioada de intrare pe piata si, implicit, de o anumita adaptare fiscala. Asa insa li se impun cote minime de impozitare care le impovareaza intr-un moment delicat al existentei lor.       

Ce urmeaza? Este clar ca firmele mari nu vor atinse de aceste prevederi. Chiar daca are pierderi, o companie mare nu va fi deranjata de un impozit anual de numai 6.500 lei, contravaloarea a aproximativ 1.600 euro. In schimb, multe intreprinderi mici ar putea fi “ucise” de aceste prevederi.

Practic, vor exista trei efecte:

1.    o parte dintre companiile care erau utilizate pentru incasarea salariilor vor disparea, daca acest lucru nu s-a intamplat deja. Este cazul firmelor care incaseaza maximum 53.000 euro anual. Pentru acest nivel de incasari, impozitul de 3% este echivalentul pragului minim impus de viitoarea legislatie, 1.600 euro pe an.

Asadar, tot ce inseamna incasari mai mici de 53.000 euro pe an (aproximativ 4.400 euro pe luna) va duce la un impozit mai mare, ceea va insemna ca nu va mai fi rentabil pentru angajat, devenit intreprinzator. Astfel, cei care vor primi un salariu anual mai mic de 53.000 euro, prin intermediul unei  microintreprinderi, vor dori sa se intoarca pe statul de plata al companiei.

Sa nu uitam, insa, ca este un moment dificil, in contextul crizei, iar negocierea revenirii la statutul de salariat va fi complicata, avand in vedere faptul ca angajatorul va avea de platit, in plus, sume consistente la bugetele publice, reprezentand taxe si impozite aferente salariului platit.

2.     companiile mici care inregistreaza pierderi vor trebui sa ia o decizie: fie isi vor inceta activitatea, fie vor trebui sa gaseasca resurse ca sa se dezvolte. Altfel, se vor afla in situatia de a plati un impozit nu pe venit, nu pe profit, ci pentru pierderi.

3.     unele companii vor intra direct in economia subterana. Este posibil ca scenariul sa fie urmatorul: compania va fi desfiintata, salariatii vor fi  disponibilizati, comenzile vor fi onorate, dar nefacturate, iar colaboratorii vor fi platiti “la negru”.

Din aceasta situatie, bugetul de stat va fi vaduvit de incasarile asteptate, cu atat mai mult cu cat aceste companii plateau, totusi, pentru angajati taxe pe munca (CAS, fondul de somaj, fondul de pensii), impozite pe salarii si contributii pentru asigurari de sanatate.

Desigur, proprietarii companiilor mai au o varianta, nu foarte comoda, aceea de a-si inregistra firma intr-o alta tara a Uniunii Europene (eventual in tarile vecine, Bulgaria sau Ungaria) sau intr-un paradis fiscal.

In mod normal, impozitul forfetar ar fi trebuit sa-i aduca pe unii dintre intreprinzatori din economia gri in cea legala. Simplificarea calculului si platii impozitului ar fi putut fi un stimulent. Din pacate, actuala formula de calcul a impozitului este un soi de dare pe fumarit, o taxa care a ajuns sa sugereze o culme a absurdului fiscal si anume taxa pe fum, pe imaterial, pe insesizabil.

Sau, altfel spus, o taxa pe nimic, pe venituri de zero lei. Si, atunci, este foarte posibil ca efectul impozitului sa fie invers: in loc de mai multi bani la buget si de pastrarea locurilor de munca, impozitul forfetar ar putea sa aduca mai mult somaj si o trecere a micilor companii catre economia subterana.