De la privatizare la acoperirea furtului (Opinii)

In Romania, privatizarea companiilor de stat a ajuns o metoda de stergere a incompetentei si ilegalitatilor si nu un mijloc de crestere a economiei.

In ultimii 23 de ani, privatizarea companiilor de stat a fost catalogata in multe feluri. Adulata de unii, care i-au imbratisat calitatile. Criticata de altii, care i-au scos in evidenta doar defectele. Privatizarea a fost, pe rand, inger si demon, salvator sau rau suprem al economiei romanesti. Ca de obicei, adevarul este la mijloc si ascunde adevarata problema a economiei romanesti: abandonarea rolului statului de administrator al companiilor cu capital de stat.

Privatizarea a debutat cu vocatia ei sociala. Am avut MEBO si PAS, prin care muncitorii si conducerea firmelor de stat cu bani si certificate de proprietate si-au cumparat fabrica. In cele din urma, timpul a demonstrat ca actiunile companiilor privatizate prin MEBO au fost concentrate in mainile catorva actionari.

Capitalismul social nu a functionat. Cele mai multe companii care au inceput privatizarea prin MEBO au sfarsit prin a fi conduse de catre o mana de actionari, de obicei, directorii companiilor, sau eventual de catre un investitor din afara companiei.

Aceeasi soarta au avut-o si firmele de stat privatizate prin certificatele de proprietate, privatizarea in masa, metoda prin care s-a incercat in anii '90 sa se creeze o masa mare de actionari care sa-si poata tranzactiona valorile mobiliare pe piata de capital.

De la privatizare la lichidare si fier vechi

In anii '96, a urmat privatizarea companiilor aflate in dificultate economica si financiara. Au fost intocmite, sub supravegherea Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International, liste intregi de companii cu datorii catre buget sau furnizori care trebuiau privatizate sau lichidate.

Graba nu a avantajat economia romaneasca. Ce a rezultat din aceste privatizari? Unele companii au fost lichidate, practic utilajele si halele de productie au fost taiate si vandute ca fier vechi. Altele, au fost restructurate: unele sectii au fost lichidate, terenul a fost vandut, iar productia, daca ea a mai existat a fost relocata intr-un spatiu mult restrans, in afara orasului.

De fapt, firmele privatizate au avut o soarta previzibila. Noul actionar privat a urmarit un scop simplu: obtinerea profitului sau recuperarea sumelor platite in contul actiunilor, indiferent de metoda. Chiar daca pentru acest lucru a fost nevoie de vanzarea ca fier vechi a unor utilaje.

Dar statul ce a avut de spus? Nimic. S-a avut in vedere la privatizare o strategie de dezvoltare a economiei romanesti? Evident, nu. Mai grav este ca prin privatizarea firmelor de stat, evolutia companiei, trebuia monitorizata prin contract. Contractele de privatizare prevedeau clauze privind pastrarea locurilor de munca, a obiectului de activitate sau nivelul investitiilor ce trebuiau efectuate de cumparatorul actiunilor.

Toate aceste clauze au facut ca pretul de privatizare a companiei sa fie mult sub cel al pietei. S-a acordat aceasta facilitate pentru ca noii proprietari sa poata mentine firma in circuitul economic. Doar ca realitatea a fost mult diferita de clauzele contractelor de privatizare.

Statul si-a luat mana de pe companiile privatizate

In primul rand, noii proprietari nu au tinut cont de prevederile contractului de privatizare. Au redus activitatea firmei sau chiar i-au schimbat obiectul de activitate. Au castigat bani din vanzarea utilajelor sau a terenului. In fine, investitile asumate au ramas, in multe cazuri, doar pe hartie. Numele companiilor aflate in aceasta situatie, ar umple pagini intregi.

In al doilea rand, Fondul Proprietatii Stat (FPS), institutia care a vandut actiunile firmelor de stat si care avea obligatia de a monitoriza indeplinirea clauzelor contractuale ale privatizarii, nu a facut nimic din ceea ce trebuia sa faca. Niciun investitor nu a fost amendat, nicio privatizare nu a fost anulata pe motiv de nerespectare a clauzelor contractuale.

Institutiile de stat, mai intai FPS, apoi Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), s-au facut ca nu vad inchizand ochii in fata tuturor incalcarilor contractului de privatizare. Fara un control din partea institutiilor statului, noii actionari si-au facut de cap cu companiile cumparate de la stat. Legea contractului, in acest caz cel de privatizare, nu a fost respectata iar avantajati au fost cumparatorii companiilor.

Pierderi imense inainte de privatizare, profit dupa

Au existat, de asemenea, si situatiile complicate in care companii mari de stat, importante pentru economia nationala, au acumulat datorii mari si pierderi impoartante. Spre exemplu, estimarile aratau ca, inainte de privatizare, combinatul siderurgic Sidex din Galati pierdea un milion de dolari pe zi. Ce argument mai important decat acesta putea exista pentru a fi privatizat? Astfel, Sidex Galati s-a privatizat si in mai putin de un an de zile milionul de dolari pierdut pe zi s-a transformat in profit.

Ce s-a intamplat cu datoriile companiilor privatizate? In majoritatea covarsitoare a cazurilor au fost "sterse", adica au fost preluate la datoria publica interna. De fapt, datoriile au fost sterse din punctul de vedere al noului proprietar, dar in realitate ele au fost platite de fiecare roman, prin datoria publica. O parte din veniturile obtinute din privatizare acopereau datoria publica.

Sa inchidem cercul. Noul proprietar a fost fericit pentru ca nu isi asuma plata datoriilor istorice ale companiei privatizata. Era, in schimb, constrans, prin programul de privatizare, sa aiba un nivel al investitiilor sau sa pastreze locurile de munca. Nimeni nu a controlat, insa, evolutia postprivatizare a firmei si, ca atare, noii proprietari au putut sa incalce fara probleme obligatiile asumate prin contract.

Toata lumea fericita, in afara de contribuabilul roman

Cei care au adus firma privatizata in situatia dezastruoasa de la momentul vanzarii actiunilor au fost si ei fericiti. Dupa vanzarea companiei nu i-a mai intrebat nimeni "de sanatate". Nimeni nu s-a mai intrebat de ce compania de stat a ajuns intr-o situatie financiara sau economica delicata, cine a "capusat-o" sau cum a fost posibil ca sub administrarea statului sa piarda sume imense, iar cu un investitor privat sa aiba profit.

Singurii deloc fericiti ar fi trebuit sa fie chiar romanii care, prin privatizare, au pierdut de doua ori. O data, pentru ca prin preluarea la datoria publica cetatenii au platit furturile si incompetenta unor manageri. A doua oara, pentru ca in loc ca Romania sa creeze un fond de dezvoltare cu banii din privatizare, nu a facut decat sa acopere gaurile din administrarea companiilor de stat. De fapt, privatizarea a fost un mecanism bine gandit de acoperire a incompetentei, furtului si cardasiei dintre managerii companiilor de stat si decidentii politici. Exceptiile sunt destul de putin si ele, intr-adevar, nu confirma regula de mai sus.

O mana a spalat pe alta si privatizarea i-a spalat pe toti. Situatia nu este radical diferita nici in anul 2013. Companiile de stat au in continuare pierderi sau datorii imense, iar privatizarea are acelasi rol. Vanzarea CFR Marfa este cel mai bun exemplu. Intrarea in insolventa a Oltchim, desi o solutie logica, nu face decat sa mearga pe aceeasi logica. Privatizam, desigur in conditii diferite, pentru ca Romania este acum in Uniunea Europeana, dar in esenta cu aceleasi rezultate. Pierderile le acopera cetatenii romani, cei care sunt vinovati de situatia economica a companiilor de stat nu sunt trasi la raspundere, iar noii investitori isi pot vedea de afaceri nestingheriti cu pragmatismul tipic actionarilor privati.

Scadenta pentru politicieni

Sa luam macar un exemplu despre rezultatele pozitive ale privatizarii. In urma cu cativa ani, Oltchim, companie de stat, a facut investitii de 500 milioane euro. Rezultatul? Astazi este in insolventa. In anii trecuti, Petrom, companie privatizata, a facut investitii de 500 miliaone de euro intr-o centrala de producere a energiei electrice. Rezultatul? Cifra de afaceri pe anul 2012 a crescut cu 16% fata de anul 2011 (26,2 miliarde lei), iar profitul a urcat cu 5% fata de anul precedent (3,9 miliarde lei), iar aceste rezultate financiare se datoreaza si investitiei realizate. QED.

Nu exista privatizari bune sau rele, ci doar un stat roman dezinteresat complet in administrarea propriilor active, din cauza coruptiei si incompetentei de la nivel inalt. Pe strazile Sofiei, zilele trecute, s-a auzit un strigat impotriva monopolurilor din industria energetica, iar premierul bulgar si-a prezentat demisia impreuna cu intregul cabinet. Ceea ce arata ca oricate reforme ar vrea sa faca un stat sau chiar Uniunea Europeana, daca acestea nu au efecte pozitive in viata oamenilor, mai devreme sau mai tarziu, politicienii vor trebui sa plateasca scadenta.