Slalom intre austeritate si stimuli economici

Joi, 23 Septembrie 2010, ora 00:52
3598 citiri
Slalom intre austeritate si stimuli economici

In lume, exista contradictii majore in ceea ce priveste depasirea crizei economice. In timp ce SUA pledeaza pentru relansare, Europa opteaza pentru contractia cheltuielilor. Economisti de talie mondiala, precum Joseph Stiglitz sau Paul Krugman catalogheaza austeritatea, agreata de europeni, drept "un dezastru pentru Europa"sau o "prostie".

La nivel mondial, cea mai importanta tema aflata in dezbatere, in ultimii trei ani, a fost legata de cautarea de solutii pentru iesirea din criza.

Dupa ce criza financiara s-a transformat intr-una economica si dupa ce criza bancilor s-a metamorfozat in criza datoriilor suverane, adica a datoriilor statelor, economisti, politicieni si manageri de mari companii au incercat sa gaseasca solutii pentru relansarea economiei.

Metodele si caile urmate au fost relativ diverse si, in unele situatii, chiar radical diferite. In orice caz, este clar ca s-au coagulat doua seturi de abordari ale crizei care se pot defini astfel: austeritate sau stimuli economici. Taberele si parerile au fost si sunt impartite.

SUA au optat pentru stimularea economiei, iar Europa pentru austeritate. Fiecare pachet de solutii are deja sustinatorii si contestatarii ei.

Sunt de notorietate punctele de vedere exprimate de Joseph Stiglitz si Paul Krugman, cei care pledeaza hotarat in favoarea stimularii economiei si sunt critici aprigi ai masurilor de austeritate.

Pentru a trece in sfera oamenilor de decizie, insusi presedintele SUA, Barack Obama, a sustinut si implementat un consistent pachet de stimuli finaciari.

In acelasi timp, Federal Reserve nu s-a lasat mai prejos, mergand cu dobanda de referinta pentru moneda americana foarte aproape de zero. Mai precis, din decembrie 2008, dobanda cheie a Federal Reserve este de 0,25%.

De altfel, Stiglitz spune ca "masurile de austeritate vor face ca recesiunea sa dureze mai mult si ca suferinta umana sa fie mai mare". Dupa care adauga ca masurile de austeritate "sunt un dezastru pentru Europa".

Paul Krugman nu a ezitat sa puna in titlul unui articol pe care l-a scris cuvintele "prostia cu austeritatea". De partea aceasta a Oceanului, in Europa, criza s-a combatut cu masuri de austeritate.

Dar, nu trebuie sa uitam ca au existat economii europene, cel mai reprezentativ exemplu fiind Germania, care au practicat simultan masuri de austeritate, printr-un plan de reducere a cheltuielilor bugetare cu 80 de miliarde de euro, si pachete de stimulare a economiei in valoare de 30 de miliarde de euro.

Vocile europene care au pledat in favoarea austeritatii au fost mai putin puternice. Locul economistilor a fost luat indeobste de politicieni, cu o singura exceptie care se numeste Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, un sustinator constant al masurilor de austeritate.

De altfel, presa internationala a afirmat, citand surse europene, ca a existat o vie controversa, in iunie a.c., la intalnirea ministrilor de finante ai G20, intre Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei americane, si Jean-Claude Trichet pe tema solutiilor de iesire din criza si, respectiv, pe tema masurilor de austeritate adoptate de Europa.

Desigur, s-a spus ca SUA pledeaza pentru stimularea economiei si pentru ca nu are nicio sansa sa reduca semnificativ deficitul bugetar important si datoria publica imensa. La randul ei, Europa aplica masuri de "consolidare bugetara" pentru ca nu are alta iesire.

Criza financiara urmata de cea economica au dinamitat din temelii chiar principiile de functionare ale Uniunii. Statele UE s-au trezit cu deficite bugetare mult mai mari decat nivelul impus de Tratatul de la Maastricht si, de asemenea, cu datorii publice peste limita impusa prin tratatul de baza al economiilor europene.

Macar din aceste motive, Europa si-a luat obligatia ca intr-o anumita perioada de timp sa se intoarca "in limitele Maastrichtului". Cand vine vorba de iesirea din contradictiile austeritate vs. stimuli, argumentul cel mai important adus in discutie este legat de posibilitatea finantarii unui deficit bugetar mare.

Europenii, care pledeaza pentru austeritate, afirma ca SUA isi pot finanta deficitul, indiferent de nivelul acestuia, in vreme ce state din economia europeana ar putea avea dificultati majore in a gasi surse de imprumut. Fondul Monetar International (FMI) a fost, dupa cum era de asteptat, unul dintre pilonii austeritatii.

Programele de imprumut negociate cu FMI de catre tarile care au avut nevoie de finantare au impus o serie intreaga de restrictii. Restrictii care nu sunt radical diferite de programele de asistenta derulate in anii de dinainte de criza.

Micile derogari de la vechile conditii impuse in cadrul acordurilor de imprumut nu au fost decat niste rare exceptii. Regula au constituit-o masurile de austeritate, ceea ce, sa recunoastem, nu este nicio surpriza.

Recent, un studiu al FMI a atras atentia asupra importantei pietei fortei de munca si, respectiv, asupra masurilor care trebuie luate pentru pastrarea si crearea de locuri de munca. Din pacate, aceste teme fac parca parte din seria unor "discutii de salon", neavand un corespondent in practica acordurilor de imprumut derulate de FMI.

O concluzie este clara. Nici austeritatea, nici stimularea economiei nu sunt solutiile perfecte pentru acest moment de criza. Fiecare din aceste pachete de solutii au limitele si virtutile lor. Europa nu poate renunta la austeritate, pentru ca ar insemna abdicarea de la principiile constructiei Uniunii.

America nu poate renunta la incurajarea consumului si a economiei, intrucat ar insemna abdicarea de la un model economic traditional.

Nici Europa, nici America nu au curajul de a incerca altceva. Dar exista cu adevarat altceva? Exista o cale de mijloc care sa impace si taierile bugetare ale austeritatii si cheltuielile bugetare necesare relansarii economiei?

Realist vorbind, deocamdata, nu se intrevede o solutie de mijloc eficienta. Singurul compromis pe care si l-a permis Europa a fost derularea unor programe anticriza intr-un moment, anul trecut, in care criza risca sa scufunde multe economii.

Statele cu guvernare inteligenta, europene si SUA, au imbinat austeritatea cu stimularea economiei, apasand insa fiecare pe pedala in care a crezut cel mai mult. Astfel, un atuu in plus al solutiilor de criza eficiente a fost predictibilitatea programelor anticriza.

Adica, statele dezvoltate au facut publice masuri si programe pe termen mediu pe care le-au comunicat clar si in detaliu. Acest lucru a atras increderea investitorilor si a oferit un orizont de asteptare marelui public.

Pana una-alta, insa, pe fondul crizei si al cautarii solutiilor de catre statele dezvoltate, geografia fortei economice mondiale se schimba. Un studiu recent arata ca economiile dezvoltate au pierdut cateva procente in fata statelor emergente, China, India, Rusia si Brazilia.

Semn ca economia mondiala sufera, pe fundalul crizei, transformari de putere. Ce a facut Romania in fata crizei si a dilemei austeritate sau stimuli economici? Ca de obicei, nu mare lucru. Sau daca a intreprins ceva a facut-o cu mare intarziere. Anul 2009, anul de criza maxima in Romania, a fost ratat in materie de masuri impotriva crizei.

Nu s-au luat nici masuri de relansare a economiei (desi premierul a fluturat pana la plictiseala acelasi program care incepea cu "Prima casa" si se termina cu izolarea termica a blocurilor), nici masuri de austeritate. Explicatia pe care au oferit-o politicienii aflati la guvernare a fost aceea a anului electoral.

Politicienii, indiferent de culoare, au pledat pentru amanarea masurilor de reforma reale. Dar, anul pierdut a insemnat ratarea unei sanse imense, si anume posibilitatea gradualizarii masurilor de reforma.

In plus, programul anticriza (care putea presupune existenta atat a masurilor de stimulare a economiei, cat si aplicarea unor masuri de reducere a cheltuielilor bugetare) ar fi putut fi derulat in absenta unui acord cu FMI si deci fara constrangerile inerente pe care le aduce un imprumut de la aceasta institutie financiara internationala.

In Europa fiind, Romania nu putea evita masurile de austeritate care sa aduca deficitul bugetar catre nivelul convenit cu partenerii europeni. Dar aceste masuri se puteau lua din timp.

Risipirea anului 2009 si nevoia de finantare a unei parti din deficitul bugetar si a pastrarii cursului de schimb leu-euro in limite rezonabile printr-un acord cu FMI au introdus Romania in ecuatia austeritatii dure.

In plus, acordul cu FMI a fost prost negociat. Economia romaneasca trebuia sa esaloneze intr-un timp mai indelungat reintoarcerea la indicatorii stabiliti la Maastricht.

In felul acesta, s-ar fi aplicat amestecul de politici de stimulare cu cele de austeritate. In Romania nu exista decat firav o cristalizare a ecuatiei austeritate vs. stimuli.

Banca Nationala a Romaniei (BNR), prin specialistii ei, este institutia care promoveaza masurile de austeritate. De altfel, masurile de austeritate ale guvernului Boc au fost sustinute de BNR si ele au fost gandite in "laboratoarele BNR".

Alaturi de BNR, guvernul Boc este un fervent adept al austeritatii, fiind sustinut, de multe ori fara convingere, de catre partidul condus de Emil Boc, PDL. De partea cealalta, politica de stimulare economica are un singur sustinator constant si profesionist, profesorul Liviu Voinea.

Doar Voinea a promovat si argumentat, constant, in ultimii doi ani, nevoia unor masuri care sa aiba ca efect pastrarea si crearea de locuri de munca. Evident, si politicienii din opozitie sunt mari suporteri ai masurilor de stimulare, dar, de cele mai multe ori, solutiile acestora sunt dificil de fundamentat din punct de vedere bugetar.

Are, totusi, Romania vreo solutie? Ar fi nevoie ca guvernul sa prezinte un program economic fundamentat pe trei ani de zile, cu atat mai mult cu cat, conform legii responsabilitatii fiscale, Executivul trebuie sa prezinte un buget de stat multianual.

Rational ar fi ca programul sa includa un amestec de masuri de consolidare bugetara cu cele de stimulare economica. De asemenea, este de luat in calcul o amanare a datei, fata de anul 2015 care este actuala tinta, la care Romania ar trebui sa fie admisa in zona euro.

De altfel, realitatea economiei romanesti o cere. Romania are de atins doua obiective contradictorii. Primul este reducerea deficitului bugetar pana la un nivel permis de regulile Maastricht.

Dar reducerea deficitului lasa bugetul fara resursele necesare dezvoltarii. In al doilea rand, austeritatea indeparteaza sansele economiei romanesti de a se intoarce foarte repede in interiorul conditiilor Tratatului european.

Spre exemplu, austeritatea a impus cresterea TVA de la 19% la 24%, masura care a dus la cresterea inflatiei si, implicit, la indepartarea de zona euro.

De asemenea, nevoia de finantare a deficitului a dus la o crestere alarmanta a datoriei publice externe care, in acest ritm, va depasi pragul prevazut in Tratatul de la Maastricht, respectiv 60% din produsul intern brut (PIB).

Din aceste puncte de vedere, negocierea atenta a unui nou acord cu FMI (acordul va exista, fara nici o indoiala, sub o forma sau alta), un program de investitii publice finantat de banci locale si de institutii financiare internationale si, in fine, fondurile europene sunt caile de mijloc prin care Romania ar putea sa slalomeze printre stimuli economici si austeritate.

#solutii, #iesire, #criza, #austeritate, #relansare economica, #stiglitz , #Editorial