Vom trai si vom vedea. Basescu: "Am fost un dobitoc"; Andreea Paul: "Va mai dau o suta de lei"

Expresia a facut cariera o buna bucata de timp si a fost considerata un mod prin care cel ce condusese Securitatea pana in anul 1989, si care, din zbirul ce era la momentul in care detinuse functia, se transformase in timpul procesului intr-un jalnic bufon, incerca o ultima solutie de a indupleca judecatorii sa-i dea o pedeapsa mai mica.

Expresia "am fost un dobitoc" a ajuns pe buzele tuturor si era rostita cu o ironie nedisimulata. Era mica victorie, nefolositoare si absolut inocenta, pe care oamenii o repurtau impotriva celui mai important reprezentant al unui aparat opresiv si sufocant.

Era o victorie care nu mai folosea la nimic, pentru ca nu s-a materializat in nimic penalizator la adresa Securitatii. Era doar un mod naiv de a se lua o revansa impotriva unui adversar, de multe ori invizibil si necunoscut, Securitatea, dar o revansa atat de incomplet reparatorie si de o naivitate atat de caracteristica anilor '90.

Dupa 20 de ani, consilierul prim-ministrului, Andreea Paul Vass, a spus, referindu-se la programul de reforme initiat de guvernul Boc, ca: "daca nu o sa aplicam masurile de austeritate, suntem niste timpiti". Evident, aceasta fraza este o scapare, dar, ca de obicei, "gura pacatosului adevar graieste".

Adevarul din cuvintele rostite de doamna Paul Vass este urmatorul: pentru o parte din cei aflati la putere, reforma este o ambitie personala. Ei se intorc la anii '90, anii primelor reforme din economia romaneasca si isi doresc sa-si ia o revansa.

Sunt avizi de reforma cum este pradatorul atras de mirosul de sange. Datoria lor este sa faca refoma. Unii dintre ei sunt tinerii care in anii '90 isi toceau coatele prin biblioteci si citeau despre reforma rapida, numita plastic "taiatul cozii dintr-o lovitura".

Acum e momentul lor: trebuie sa faca reforma, daca nu, sunt niste timpiti. Mai sunt, apoi, politicieni care si-au facut deja suma, care isi petrec vacantele la Monte Carlo alaturi de partenerii de afaceri cu capital de stat sau care isi trimit copiii in companii care castiga licitatii de proiecte pe bani publici.

Sunt politicieni care fac reforma ca intr-un laborator. Pentru ei, reforma este o abstractiune, ei nu aud si nu vad cuvintele oamenilor, ci doar pe cele ale partenerilor lor de guvernare si de business. Pentru ei, oamenii sunt doar virtuali, cuvintele lor nu-i ating, se lovesc de ei ca de un zid si se intorc apoi in neant.

Ei nu rezoneaza la vorbe si opinii si sunt total inchisi la dialogul social, la ideile diferite de ale lor. Ei stiu una si buna: vor sa fie campionii reformei, ai masurilor de austeritate.

Si, din acest motiv, ei sunt cei care impun masurile cele mai dure din Europa, indiferent daca in Uniunea Europeana reforma inseamna acum altceva.

Altceva fata de anii '90 si altceva fata de ce fac ei. In 21 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu a reaparut (dupa ce discursul ii fusese intrerupt brutal de un cor de huiduieli si cuprins de panica intrase repede in birou) in balconul Comitetului Central, de dupa perdele, si a promis 100 de lei in plus la salariu.

Era o incercare disperata de a mitui muncitorii, pentru ca Nicolae Ceausescu nu intelesese ca absenta libertatii era mai apasatoare decat absenta prosperitatii.

Anuntul presedintelui nu a avut nici un efect: in 22 decembrie, intr-un suprem dispret fata de suta de lei oferita de seful statului, oamenii muncii au umplut Piata Palatului, in vreme ce Ceausescu a fugit din sediul CC cu elicopterul.

Dupa 20 de ani, pe 6 mai 2010, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a anuntat ca, in numele reformei, intr-o luna de zile, salariile bugetarilor se vor reduce cu 25%, iar pensiile cu 15%. Masuri dureroase, cu atat mai mult cu cat, in anul de gratie 2010, pentru oameni, absenta bunastarii este mai dureroasa decat prezenta libertatii de exprimare.

In numele reformei, presedintele Romaniei anunta taieri de salarii si pensii. Este la fel de adevarat ca vremurile s-au schimbat. Europa cauta solutii la criza datoriilor si cele mai uzitate sunt masurile de austeritate. Dar, politicienii romani vor sa fie in topul reformatorilor, chiar cu riscul de a gresi.

Si, atunci, este posibila o permutare a personajelor? Este oare posibil ca peste doi ani de zile sa-l auzim pe Traian Basescu spunand: "Am fost un dobitoc"?

Tot ce se poate, pentru ca nu este imposibil ca Romania sa nu iasa din recesiune, semnele relansarii sa se lase inca asteptate, iar campania electorala parlamentara sa bata la usa. Si, atunci, Traian Basecu, din dorinta de a-si salva partidul si pentru ca oricum "nu mai are nimic de pierdut" ar putea sa isi puna cenusa in cap.

Iar daca tot construim scenarii, este la fel de posibil ca Andreea Paul Vass sa fie peste un an ministrul finantelor si, pentru a incuraja cresterea economica, sa spuna precum Ceausescu: "va mai dau 100 de lei".

Nimic nu este imposibil in economia si politica romaneasca, pentru ca politicienii tineri sau mai vechi care fac reforme se ghideaza dupa ambitii, dupa moda si dupa conjunctura.

Prea putin din reforma din Romania se fundamenteaza pe o analiza corecta a economiei si prea putin se bazeaza pe efortul de a face si altceva decat a taia.

Spre exemplu, pe efortul politcienilor de a nu mai servi clientela de partid, de a reduce evaziunea fiscala sau de a-si dori si altceva de la politica decat imbogatirea.