Cum cresc veniturile bugetarilor din vanzarea terenurilor

Miercuri, 05 August 2009, ora 09:31
1052 citiri
Cum cresc veniturile bugetarilor din vanzarea terenurilor

Guvernul ia in calcul, ca masura de crestere a veniturilor bugetare, vanzarea terenurilor aferente caselor cumparate de fostii chiriasi in baza Legii 112/1995, incasarile fiind estimate la peste 1 miliard de euro, au declarat pentru NewsIn surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, terenurile se afla inca in administrarea autoritatilor locale, iar vanzarea lor ar fi o sursa "foarte importanta" de venit, mai ales ca sunt foarte multe solicitari din partea proprietarilor caselor.

Masura a fost discutata miercuri, la Palatul Victoria, de ministrii care s-au reunit pentru a analiza cele 24 de propuneri din programul anticriza elaborat de PSD.

Reprezentantii Guvernului au luat in discutie trei capitole, respectiv masuri pentru cresterea veniturilor bugetare, pentru stimularea economiei si pentru rationalizarea cheltuielilor bugetare. Fiecare capitol cuprinde cate 10-12 masuri.

Premierul Emil Boc si ministrii Finantelor, Economiei si IMM-urilor au discutat aproximativ trei ore, la sediul Guvernului, pe tema programului anticriza propus de social-democrati.

 

--------------------

CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro

--------------------

PSD a prezentat la inceputul lunii iulie un plan de actiune ce contine 24 de masuri pentru iesirea din criza, precum construirea de locuinte pentru inchiriat, extinderea programului Rabla pentru firme si utilaje agricole, TVA scazut la unele alimente, plata TVA catre stat la incasarea facturii, nu la emiterea acesteia, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (forfetar) incepand cu 1 septembrie 2009. In ceea ce priveste ultima masura, social-democratii argumentau ca impozitul minim nu are efectul scontat, iar costurile mentinerii lui sunt mult prea mari.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#venituri, #bugetari, #terenuri, #vanzari , #stiri Constantin Rudnitchi