Mafia face presiuni asupra companiilor italiene afectate de criza

Joi, 23 Iulie 2009, ora 14:01
1205 citiri

Companiile italiene, afectate de criza economica, rezista tot mai greu mafiei, care incearca sa le foloseasca in operatiuni ilegale, a declarat guvernatorul bancii centrale a Italiei, Mario Draghi.

"In timpul crizei, companiile se confrunta cu diminuarea fluxurilor de capital si reducerea valorii patrimoniului. In aceste conditii a devenit mult mai usor pentru organizatiile criminale sa atace companiile", a explicat Draghi, intr-o auditie in fata unei comisii parlamentare antimafie, relateaza Mediafax.

Mafia face presiuni asupra companiilor in principal prin imprumuturi camataresti , care le permit sa spele bani.

"Printre obstacolele care, in anumite regiuni mari, franeaza dezvoltarea economiei italiene se regasesc organizatiile criminale", a precizat oficialul.

El a adaugat ca, in conditii de criza, importanta luptei contra spalarii de bani ar trebui sa creasca semnificativ.

Numarul de cazuri de operatiuni financiare suspecte a crescut cu peste 50% in primul semestru, in raport cu aceeasi perioada a anului trecut, potrivit oficialului.

Pana la finele acestui an sunt asteptate 20.000 de denunturi, fata de 14.600 in 2008.

Anul trecut, instantele italiene au pronuntat 200.000 de sanctiuni financiare, considerate de Draghi mai eficiente decat condamnarile minore.

 

--------------------

CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro

--------------------

#bani, #capital, #criza, #de, #economica, #financiare, #fluxuri, #mafia, #sanctiuni, #spalare , #stiri Constantin Rudnitchi