TOP 10 cele mai mari agentii de turism din Romania

Luni, 29 August 2011, ora 08:27
27403 citiri
TOP 10 cele mai mari agentii de turism din Romania

Kartago Tours, Paralela 45 si J'info Tours au inregistrat anul trecut scaderi semnificative ale vanzarilor, iesind din randul celor mai mari 10 agentii de turism din Romania, conform Mediafax.

Happy Tour, cea mai mare agentie de turism din Romania din punct de vedere al cifrei de afaceri, s-a mentinut pe prima pozitie si in 2010.

Cifra de afaceri a firmei detinute de fondul de investitii spaniol GED Capital a crescut cu 18%, la 143,4 milioane de lei. Profitul net a scazut, insa, cu 11%, la 972.128 lei. Happy Tour a cumparat in acest an Prestige Tours, una dintre cele mai importante agentii de turism romanesti.

La fel ca in ultimii ani, agentia Eximtur, controlata de Lucia si Radu Morariu, ocupa locul 2, cu afaceri de 115,7 milioane de lei, cu 2% mai mult ca in 2009. In schimb, profitul s-a redus de peste 3,5 ori, pana la 396.267 lei.

Cifra de afaceri a Perfect Tour a urcat cu 13,5%, pana la 87,3 milioane de lei, iar profitul s-a dublat, ajungand la 195.294 lei. Touroperatorul ii are ca actionari pe Corina Pacuraru si Damian Crivtonencu si este cunoscuta ca una dintre castigatoarele constante din ultimii ani ale unor contracte cu institutiile de stat.

Pe locul patru a urcat Accent Travel & Events, cu afaceri de 63,4 milioane de lei, in crestere cu 10%. Profitul firmei a scazut cu 42%, la 1,78 milioane de lei.

Marshal Turism, detinuta de Ion Antonescu, a coborat un loc in top, pe fondul scaderii vanzarilor cu peste 19%, la 53,4 milioane de lei. Profitul a scazut si mai mult, aproape la jumatate, situandu-se putin peste 267.000 lei.

Locul sase in topul de anul trecut, firma Kartago Tours, nu a depus inca bilantul pentru 2010 la Ministerul Finantelor. In locul sau a intrat firma Hotelair, cu vanzari de 48,6 milioane de lei, in crestere cu 55%. Profitul agentiei a urcat de peste trei ori, pana la aproape 570.000 de lei.

Si Business Travel Turism a inregistrat in 2010 o rata de crestere semnificativa, respectiv 27,4%. Agentia a avut anul trecut afaceri de 45,1 milioane de lei si profit net de 2,1 milioane lei.

Prestige Tours, achizitionata in acest an de Happy Tour, a urcat un loc in top, pana pe pozitia a opta, chiar daca a avut afaceri mai mici cu 18% (38,9 milioane lei). Firma a devenit in schimb cu peste 40% mai profitabila, cu un castig net de 1,4 milioane de lei.

Intr-o situatie similara se afla Danco Pro Comunication, adica afaceri mai mici, dar in urcare cu o pozitie in clasament. Firma a avut anul trecut afaceri de 38,7 milioane de lei, in scadere cu 5%, si un profit net de 174.137 lei, de peste patru ori mai mic decat cel obtinut in 2009.

Locul zece este ocupat de agentia Olimpic International, cu afaceri de 34,5 milioane de lei, in crestere cu 32%, si un profit de 1,2 milioane de lei, de 2,6 ori mai mare comparativ cu anul 2009.

In afara de Kartago Tours, din Top 10 au mai iesit J'info Tours, ale carei afaceri au scazut cu 21%, la 33,5 milioane de euro, si Paralela 45, cu o scadere de 37%, la 26,5 milioane de lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară. Există și un risc major pentru cei care o vor folosi
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară. Există și un risc major pentru cei care o vor folosi
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară care le va permite creatorilor să distribuie conținut video narat cu orice voce doresc, prin intermediul unei noi tehnologii...
Prețul piperat al unei chirii într-un apartament ”de lux” cu terasa năpădită de buruieni. Ofertă ”à la Cluj”
Prețul piperat al unei chirii într-un apartament ”de lux” cu terasa năpădită de buruieni. Ofertă ”à la Cluj”
Un apartament din Cluj, scos la închiriat în categoria ”lux”, este promovat de proprietari în ciuda unor aspecte ce denotă neglijență crasă. O agenție a postat un anunț cu un...
#turism, #agentie turism, #cele mai mari agentii turism , #stiri Corina Pacuraru