Credit Suisse avertizeaza Marea Britanie: Sunteti prea optimisti. Veti intra in recesiune

Joi, 14 Iulie 2016, ora 10:59
11816 citiri
Credit Suisse avertizeaza Marea Britanie: Sunteti prea optimisti. Veti intra in recesiune
Foto: Wikimedia

O analiza a economistilor bancii Credit Suisse diseca fara mila situatia in care s-a afundat Marea Britanie dupa votul dat impotriva mentinerii statutului de tara membra a UE.

Increderea pietelor intr-o usoara redresare a economiei britanice in cursul anului viitor este nejustificata, sustine echipa de economisti condusa de Andrew Garthwaite, care, de altfel, prognozeaza o usoara recesiune in regat, relateaza Business Insider.

Optimism nefundamentat

"Optimismul general in ceea ce priveste cresterea economica prognozata pentru Marea Britanie in 2017 este prea mare.

Echipa noastra de economisti din Europa considera ca vom inregistra o contractie de 1% in 2017, fata de prognoza de crestere de 0,5% procente data de alti analisti.

Inca dinainte de vot, doi dintre indicatorii puternici care asigurau cresterea economica in Marea Btritanie, indicele puterii de cumparare al managerilor din sfera de servicii si numarul locurilor de munca disponibile, semnalizau o usoara recesiune", explica Garthwaite.

Cinci alte riscuri majore planeaza asupra economiei din Regatul Unit, conform analizei Credit Suisse, iar acestea pot lasa cicatrici adanci in dezvoltarea afacerilor din insula.

Fara plan de rezerva

Cele mai importante companii britanice listate la bursa londoneza par sa nu fi crezut nicio clipa in posibilitatea declansarii Brexitului. 49% dintre executivii firmelor prezente in indicele FTSE 350 nu au intocmit niciun plan de rezerva in caz de Brexit dupa cum arata un sondaj efectuat in luna mai.

Cu alte cuvinte, o multime de afaceri sunt nepregatite sa infrunte socurile declansate de iesirea Marii Britanii din UE.

Discriminare

Exporturile din Marea Britanie catre Uniune conteaza in procent de 4,5% in PIB-ul Regatului Unit, dar acestea fi supuse unei politici de discriminare pe piata continentala, "in special in sectorul financiar, mai ales in cazul in care Londra isi va duce la capat promisiunea de a limita libertatea de circulatie a persoanelor", arata economistii Credit Suisse.

Blocada investitionala

Analiza Credit Suisse arata si faptul ca nivelul investitiilor straine in economia britanica este de asteptat sa scada brusc, scadere de 50 de procente implicand o diminuare a PIB-ului de 0,5%, pana la 1%.

Raman cu marfa

Companiile britanice par sa isi fi cladit un stoc masiv de bunuri care urmeaza sa fie introduse pe piata, dar acest lucru s-ar putea dovedi riscant pentru multe dintre acestea, orice scadere a economiei punand piedici in vanzarea marfurilor de pe inventar.

Cu pusculita goala

Economistii bancii elvetiene nu se arata prea convinsi ca insularii au destule economii care sa-i ajute sa treaca cu bine peste un soc economic.

"Rata de economisire era scazuta inainte de votul din 23 iunie, de 5,9%, nu foarte departe de minimul istoric atins in 2008, de 4,3 procente, in vreme ce nivelul creditelor de consum creste cu aproximativ 11% de la an la an", mai dezvaluie analiza efectuata de economistii Credit Suisse.

#recesiune Marea Britanie, #criza Brexit, #economie marea britanie , #Rezultate financiare