Credit Suisse a afisat o crestere cu 29% a profitului net din T2

Joi, 23 Iulie 2009, ora 10:42
1407 citiri
Credit Suisse a afisat o crestere cu 29% a profitului net din T2

Credit Suisse Group AG a anuntat joi o crestere cu 29%, la 1,57 miliarde franci elvetieni (1,47 miliarde dolari), a profitului net din al doilea trimestru, in linie cu estimarile analistilor, in contextul in care veniturile din tranzactiile cu actiuni si obligatiuni s-au dublat, relateaza Bloomberg, preluat de NewsIn.

In aceeasi perioada a anului trecut cea mai mare banca elvetiana dupa valoarea de piata inregistrase un profit net de 1,22 miliarde franci elvetieni.

Directorul executiv al Credit Suisse, Brady Dougan, anuntase in decembrie ca va reduce cu 5.300 numarul angajatilor, ca va inchide afacerile neprofitabile ale diviziei de investitii bancare si va reduce riscurile, pentru ca banca sa se reintoarca pe profit anul acesta.

Rivalul elvetian al Credit Suisse, UBS AG, banca europeana care a suferit cele mai puternice pierderi din cauza crizei financiare, a anuntat in iunie ca, cel mai probabil, va avea pierderi in al doilea trimestru.

Divizia de valori mobiliare "a fost mai putin afectata decat celelalte, ceea ce i-a permis bancii sa profite de pe urma imbunatatirii mediului comercial", a declarat Andrew Coombs, analist in cadrul Citigroup.

Credit Suisse se afla pe locul opt in topul companiilor care au inregistrat un profit major anul acesta, dintre cele 63 de grupuri care alcatuiesc indicele Bloomberg al bancilor europene si serviciilor financiare.

"Ne asteptam ca mediul economic global sa continue sa creeze dificultati, in timp ce conditiile de afaceri neregulate vor persista.

In cazul in care pietele continua sa se imbunatateasca, ne asteptam ca si performantele noastre sa fie pozitive, iar daca conditiile se vor inaspri, Credit Suisse are o pozitionare destul de buna pentru o performanta mai mult decat acceptabilla", a declarat Dougan, in varsta de 49 de ani.

Performantele pozitive s-au datorat evolutiei diviziei de investitii bancare si vanzarii de actiuni, care au temperat pierderile din urma imprumuturior de consum.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Credit Suisse, # crestere, # performante, # profit , #stiri Credit Suisse