Guvernul ar putea suplimenta plafonul garantiilor pentru Prima Casa cu inca 200 milioane lei

Marti, 13 August 2013, ora 16:28
1542 citiri
Guvernul ar putea suplimenta plafonul garantiilor pentru Prima Casa cu inca 200 milioane lei

Guvernul ar putea suplimenta plafonul garantiilor pentru creditele din cadrul programului Prima Casa cu inca 200 milioane de lei pentru achizitia de locuinte construite de ANL, astfel incat fondurile pentru acest an vor fi majorate in total cu 1,2 miliarde lei.

"In plus fata de plafonul suplimentar de 1 miliard lei prevazut pentru anul 2013 se aloca un plafon suplimentar al garantiilor care pot fi emise de 200 milioane lei destinat exclusiv pentru garantarea finantarii prin program a achizitiei de locuinte construite de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL)", se arata intr-un proiect de hotarare de Guvern.

Plafonul garantiilor pentru creditele Prima Casa a fost majorat la 30 iulie, prin hotarare de Guvern, cu un miliard de lei pentru acest an, din care 300 milioane lei pentru achizitia locuintelor construite de ANL. Garantiile vor fi acordate si platite numai in moneda nationala.

Valoarea finantarilor acordate prin acest program in anul curent a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar in iunie mai erau disponibile pentru 2013 fonduri de 300 de milioane de euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#credite prima casa, #plafon prima casa, #achizitie locuinte ANL, #finantari Prima Casa , #Credit prima casa