Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Schimbari la Prima Casa 2018: Fondul de garantare are o noua strategie de alocare a banilor

Schimbari la Prima Casa 2018: Fondul de garantare are o noua strategie de alocare a banilor


Programul Prima Casa 2018 aduce schimbari de proceduri pentru bancile implicate, dar si pentru cei interesati sa-si cumpere o casa. FNGCIMM anunta ca, la inceputul fiecarui an, bancile vor fi evaluate, iar in functie de rezultatele din anul anterior se va face ajustarea plafonului de garantare pentru anul in curs.

Schimbarea vine dupa ce, zilele trecute, BNR cerea o reevaluare a programului Prima Casa, tinand cont de scopul social pentru care a fost creat.

"Pentru atingerea principalului scop al Programului Prima Casa, si anume cel social, astfel incat sa beneficieze de acest program national categoriile sociale care au nevoie reala de sprijin in achizitionarea unui spatiu locativ, Ministerul Finantelor Publice impreuna cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) au elaborat o procedura si criteriile de evaluare a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de catre finantatorii participanti in cadrul programului Prima Casa", se arata intr-un comunicat FNGCIMM remis Business24.

Astfel, in concordanta cu liniile directoare si obiectivele stabilite prin Strategia Programului Prima casa 2017-2020 a fost stabilita o modalitate de evaluare a activitatii finantatorilor si de ajustare a plafoanelor de garantare care se aloca finantatorilor participanti in cadrul Programului Prima casa, la inceputul fiecarui an calendaristic in functie de ponderea garantiilor acordate de fiecare finantator in totalul garantiilor acordate in cadrul programului in anul precedent.

Noua strategie de alocare a plafoanelor se inscrie pe linia reducerii graduale a interventiei statului prin garantare asumand ca piata creditului ipotecar se va dezvolta concomitent cu cresterea accesibilitatii populatiei la produsele standard ale bancilor.

"Aceasta noua procedura are ca scop utilizarea mai eficienta a plafoanelor alocate anual pentru Programul Prima Casa, prin elaborarea unor criterii care vor sta la baza evaluarii activitatii finantatorilor", spun oficialii FNGCIMM.

In data de 6 decembrie 2017, in Monitorul Oficial nr. 963, a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr.3097/2017, prin care se aproba Procedura si criteriile de evaluare anuala a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de catre finantatorii participanti in cadrul programului "Prima Casa", care va fi aplicata incepand cu 1 ianuarie 2018.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3690 ori

comments powered by Disqus