Romanii nu-si mai platesc ratele. Urmeaza restructurarea sistemului bancar

Luni, 27 Februarie 2012, ora 18:02
3343 citiri
Romanii nu-si mai platesc ratele. Urmeaza restructurarea sistemului bancar
Creditele in valuta, cele mai neperformante

Restantele la credite au ajuns la 5,1 miliarde euro, in ianuarie 2012, fata de 3,8 miliarde de euro, in aceasi luna a anului trecut. Sistemul bancar este sufocat de pierderi, ceea ce va duce la fuziuni si achizitii.

Luna ianuarie a inclinat balanta restantelor la creditele contractate de populatie si firme cu inca 200 de milioane de euro, ajungandu-se astfel la 5,14 miliarde de euro, conform datelor BNR. Diferenta fata de anul trecut este ametitoare, restantele din prima luna a lui 2011 fiind de 3,8 miliarde de euro. In plus, ritmul de crestere este de doua ori mai mare comparativ cu media lunara de acum un an.

Cresterea vine in pofida faptului ca bancile se asteptau la o scadere a restantelor, in conditiile in care economia Romaniei a avut un trend ascendent in ultima perioada.

"Aceasta evolutie a restantelor la banci nu este una normala. Asteptam de multa vreme o stabilizare al acestui indicator si vedem ca, nu doar ca nu scade, ci continua sa creasca alarmant. Situatia este ingrijoratoare pentru evolutia din 2012", a comentat analistul economic Aurelian Dochia, fost director general al BRD, pentru Business24.

Restantele la banci reprezinta 10% din soldul total de credite luate de populatie si firme, care a ajuns la 51,7 miliarde de euro, la sfarsitul lunii ianuarie, in usoara crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut. Acest declin reflecta prudenta bancilor la acordarea de imprumuturi, dar si reticenta populatiei la contractarea de noi credite.

Cele mai mari probleme la returnarea banilor se inregistreaza la creditele in valuta, restantele la imprumuturile in lei ramanand aproximativ la acelasi nivel ca anul trecut.

Sistemul bancar, pe pierdere

Evolutia dramatica a restantelor vine pe o piata bancara problematica. Anul trecut, intregul sistem a inregistrat o pierdere de 430 milioane de euro, doar jumatate dintre bancile din Romania avand profit.

In plus, evolutia restantelor este impartita neuniform intre banci, existand unele care stau foarte bine, si altele la care o foarte mare parte din imprumuturi sunt neperformante. Mai ales in aceasta a doua categorie, Dochia se asteapta la restructurari.

"Nu cred ca lucrurile pot evolua in acelasi mod si anul acesta, deoarece bancile nu ar putea suporta. Vor fi miscari de restructurare, adica fuziuni si achizitii", a mai spus analistul, fara sa precizeze numele institutiilor predispuse la astfel de masuri.

Fara aceste restructurari si fara o redresare a evolutiei restantelor, sistemul bancar pur si simplu ar claca.

Restantele sunt la moda

Principalul factor care a dus la evolutia ingrijoratoare a restantelor la credite este situatia economica tot mai proasta a populatiei si firmelor. Dupa boom-ul economic care a tinut pana in 2008, romanii s-au trezit cu salarii mai mici si credite pe care nu mai aveau de unde sa le acopere.

Insa exista si un factor psihologic. Daca in urma cu doi-trei ani, a avea intarzieri la rate era cosmarul oricarui imprumutat, intre timp frica a scazut.

"Oamenii s-au obisnuit cu restantele la banci. In plus, a existat si aceasta campanie in media care a incurajat un fel de protest fata de banci", mai spune Dochia.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#restanta credit, #restanta rata banca, #intarziere rata, #credit bancar, #credit neperformant, #recuperare credit , #Credite banci