Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Adrian Vasilescu: Nu am cum sa cred ca o ordonanta de urgenta poate sa contribuie la ieftinirea creditului in Romania

Adrian Vasilescu: Nu am cum sa cred ca o ordonanta de urgenta poate sa contribuie la ieftinirea creditului in Romania


O ordonanta de urgenta nu poate sa contribuie la ieftinirea creditului in Romania, aceasta este in primul rand un act fiscal si printr-un act fiscal nu se poate schimba nivelul dobanzilor la creditele pe care le dau bancile, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Nationala a Romaniei (BNR), facand referire la modificarile OUG 114, precizand ca este un punct de vedere personal.

"Inca nu stiu exact cum va arata maine dupa sedinta de Guvern acest document. Ceeea ce pot sa va spun este ca nu am cum sa cred ca o ordonanta de urgenta poate sa contribuie la ieftinirea creditului in Romania. O ordonanta de urgenta este in primul rand un act fiscal. Guvernul gestioneaza fiscalitatea, politica fiscala si are tot dreptul sa fiscalizeze in aceasta tara si normal ca are tot dreptul sa introduca impozite pentru banci, bineinteles respectand legitatile economice. Pentru ca acesta este un lucru important. Dar aceasta nu inseamna ca printr-un act fiscal se poate schimba nivelul dobanzilor la creditele pe care le dau bancile, fie la ipotecare, fie pentru creditele de consum, fie pentru populatie", a spus Adrian Vasilescu, precizand ca este un punct de vedere personal.

El a oferit exemplul unui credit care are o dobanda de 8% si a explicat componentele acesteia. Astfel, patru parti reprezinta operatiunile bancii, doua parti reprezinta apararea de riscul de creditare, o parte o reprezinta costul finantarii si o parte costul capitalului.

"E ROBOR-ul in ecuatia asta? Are vreun rol ROBOR-ul in ecuatia asta? ROBOR-ul are un rol numai sub incidenta OUG 50 din 2010, ordonanta care spune ca dobanda activa se stabileste prin adunarea nivelului ROBOR-ului la cotatii, cotatii de obicei pe trei luni sau sase luni, plus marja bancii. Marja bancii e fixa, iar ROBOR-ul variabil. Cu anumite indicatii precise prin ordonanta cum sa se calculeze ROBOR-ul si ce se intampla acesta nu schimba nicio realitate", a spus Vasilescu.

El a dat si exemplu cotatiilor de miercuri pe trei luni si sase luni, dar si media pe luna februarie. Astfel, media pe luna trecuta este de 3,37%, cel pe trei luni este miercuri de 3,23%, iar la sase luni de 3,32%.

"Piata are capriciile ei, ca are si capricii, piata are regulile ei si piata respecta in primul rand legitatile economice. In Constitutia Romaniei se spune ca economia Romaniei este economie de piata si cand piata este dirijata de legitati economice, este o iluzie sa crezi ca pot fi reduse dobanzile bancare prin directive", a mai declarat Adrian Vasilescu.

El a mentionat ca Banca Nationala a Romaniei a primit o solicitare oficiala pentru un punct de vedere, institutia a trimis un document substantial, dar acesta nu este public si nu poate fi facut public decat de Guvernul Romaniei, destinatarul documentului.

Dobanda pentru creditele acordate in moneda nationala va fi compusa dintr-un indice de referinta calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul poate sa adauge o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului, se arata in proiectul de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea unor acte normative, respectiv pentru modificarea OUG 114/2018.

Documentul - publicat marti seara pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP) - prevede modificari si pe alineatul 1 al articolului 38 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din 20 septembrie 2016.

"In contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica urmatoarele reguli: a) pentru creditele in valuta, dobanda va fi compusa dintr-un indice de referinta EURIBOR/LIBOR la o anumita perioada, in functie de valuta creditului, la care creditorul adauga o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului;b) pentru creditele acordate in moneda nationala, dobanda va fi compusa dintr-un indice de referinta calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul poate sa adauge o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului. Indicele de referinta pentru credite acordate in lei cu dobanda variabila se publica in fiecare zi lucratoare pe website-ul Bancii Nationale a Romaniei si reprezinta rata de dobanda calculata ca medie ponderata a ratelor de dobanda cu volumele tranzactiilor de pe piata interbancara. Indicele de referinta se calculeaza la finalul fiecarui trimestru, ca medie aritmetica a ratelor de dobanda zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmand a se aplica de fiecare institutie de credit pentru trimestrul urmator; c) in acord cu politica comerciala a fiecarui creditor, acesta poate reduce marja si/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinta, avand dreptul ca, pe parcursul derularii contractului, sa revina la valoarea marjei mentionate in contract la data incheierii acestuia si/sau la nivelul indicelui de referinta", se arata in document.

De asemenea, modul de calcul al dobanzii trebuie indicat in mod expres in contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii variabile, atat in sensul majorarii datorate indicelui de referinta EURIBOR/indicelui de referinta pentru creditele acordate in lei cu dobanda variabila/LIBOR, cat si in cel al reducerii acesteia.

"Valoarea indicilor de referinta utilizati in formula de calcul a dobanzii variabile va fi afisata si permanent actualizata, pe website-urile creditorilor si la toate punctele de lucru ale acestora", se precizeaza in proiect.

De asemenea, proiectul MFP prevede modificari si pe Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din 11 iunie 2010, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 288/2010.

Astfel, pentru creditele acordate in valuta, dobanda va fi compusa dintr-un indice de referinta EURIBOR/LIBOR la o anumita perioada, in functie de valuta creditului, la care creditorul adauga o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului.

"Pentru creditele acordate in moneda nationala, dobanda va fi compusa dintr-un indice de referinta calculat exclusiv pe baza tranzactiilor interbancare la o anumita perioada, la care creditorul poate sa adauge o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului. Indicele de referinta pentru credite acordate in lei cu dobanda variabila se publica in fiecare zi lucratoare pe website-ul Bancii Nationale a Romaniei si reprezinta rata de dobanda calculata ca medie ponderata a ratelor de dobanda cu volumele tranzactiilor de pe piata interbancara. Indicele de referinta se calculeaza la finalul fiecarui trimestru, ca medie aritmetica a ratelor de dobanda zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmand a se aplica de fiecare institutie de credit pentru trimestrul urmator", se mentioneaza in proiect.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 5498 ori