Daniel Daianu, unul din investitorii pagubiti de fostul sef al Sibex

Joi, 11 Octombrie 2012, ora 13:23
1795 citiri
Daniel Daianu, unul din investitorii pagubiti de fostul sef al Sibex

Economistul Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor, a declarat ca fostul sef al Sibex, Cristian Sima, i-a provocat pierderi importante, prin firmele WBS Romania si WBS Holding.

Daniel Daianu a investit mai multe sume de bani in actiuni la Sibex, fiind reprezentat, in calitate de investitor, de firmele detinute de Cristian Sima, care in prezent este de negasit.

Potrivit extraselor de cont, care consemneaza tranzactiile, nimic nu era in neregula, a spus Daniel Daianu, in cadrul unei interventii telefonice la televiziunea Digi24.

El a spus ca din data de 3 octombrie nu a mai primit niciun raport si ca a incercat sa-l gaseasca pe Cristian Sima, fara succes.

"Am vorbit cu cei care se ingrijesc de WBS. Ei au spus ca au incetat orice legatura cu el (n.r. Cristian Sima). Intotdeauna exista o speranta macar de recuperare, dar sansele sunt minime sa gasim ceva in conturi", a spus Daianu.

Acesta nu a dorit sa ofere detalii cu privire la valoarea pagubelor pe care le-a inregistrat.

"Este posibil sa fi tranzactionat peste mandatul meu", a spus Daianu, referindu-se la Sima.

"Nu inteleg de ce a disparut. O persoana daca executa tranzactii cu mandat de la investitor nu are de ce sa se teama".

"Ce ne ramane? Sa incercam sa recuperam cu mijloace legale ceea ce se poate recupera"

Cristian Sima, revocat miercuri din functiile de presedinte CA si director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecuta si, potrivit unor zvonuri din piata de capital, ar fi disparut cu banii unor clienti care tranzactionau pe piete externe printr-o firma detinuta de el.

Brokerul Cristian Sima, fostul sef Sibex, nu mai poate fi gasit

Firma WBS Holding inregistrata in Insulele Virgine Britanice, prin care clientii lui Sima ar fi tranzactionat pe pietele externe, nu este inregistrata la CNVM, astfel ca activitatea acesteia nu este supravegheata de Comisie. Sima a fost actionar la WBS Romania pana anul trecut, cand a vandut actiunile pentru a evita o incompatibilitate cu functiile de presedinte CA si director general al Sibex.

La finele lunii septembrie, pe piata de capital au existat unele zvonuri potrivit carora Sima ar fi promis unor clienti ai firmei sale care erau si actionari ai Sibex ca le va cumpara prin intermediul Casei de Compensatie si a Depozitarului Sibex titlurile detinute la bursa din Sibiu, iar ulterior va delista operatorul de piata. Acest scenariu incalca insa prevederile pietei de capital.

#Daniel Daianu pagube Sibex, #Daniel Daianu pagube Cristian Sima, #Daniel Daianu investitor Sibex , #stiri Cristian Sima