Preparatele culinare cu marijuana, noua moda in gastronomia internationala

Miercuri, 08 Ianuarie 2014, ora 09:10
3571 citiri
Preparatele culinare cu marijuana, noua moda in gastronomia internationala

Marijuana, considerata in trecut un ingredient inovator, a inceput sa fie incorporata tot mai mult de maestrii bucatari din lumea intreaga in repertoriile lor culinare si pare sa devina noua tendinta la moda din gastronomia internationala.

Desi a oferit deja lumii celebrele tarte cu canabis si ciocolata cu canabis, acest ingredient halucinogen are sanse mari sa intre in curand in universul gastronomiei de lux. In ciuda faptului ca proprietatile sale psihoactive si medicinale continua sa fie indelung dezbatute, unii dintre maestrii bucatari de renume au inceput sa foloseasca marijuana pentru a explora aroma si potentialul gastronomic al acestei plante, dar si pentru a-si extinde orizonturile creative, informeaza theguardian.com.

Jonathan Gold, un renumit critic culinar de la publicatia Los Angeles Times, a participat la un dineu la sfarsitul anului trecut la care frunzele proaspete de marijuana au fost prezente in fiecare dintre preparatele servite. La randul sau, Jesse Pearson, jurnalist la revista GQ, a fost prezent la o actiune organizata la restaurantul Blanca din Brooklyn unde au fost servite preparate cu canabis. Jesse Pearson a deplans insa lipsa de inventivitate in ceea ce priveste folosirea canabisului pe scena culinara: "Suntem o natiune obsedata de mancare si de maestri bucatari, in aceeasi masura in care suntem obsedati in secret de droguri. Insa, judecand dupa produsele triste expuse in vitrinele magazinelor care vand canabis, preparatele cu <> au ramas la acelasi nivel ca atunci cand Janis Joplin era inca in viata".

Desi Jesse Pearson a ramas drogat 24 de ore dupa acel pranz, alti maestri bucatari s-au orientat spre alte preparate cu marijuana, care nu genereaza efecte halucinogene. La Castelul Dragsholm din Danemarca - o cladire impunatoare, veche de 800 de ani, in care se afla unul dintre cele mai prestigioase restaurante din aceasta tara -, maestrul bucatar Claus Henriksen serveste clientilor sai branza afumata cu fum de marijuana, decorata cu frunte proaspete de canabis si un piure preparat din seminte prajite si pisate de marijuana.

Varietatea de canabis pe care o foloseste - denumita Fedora 17 - are un continut foarte mic de THC (Tetrahidrocanabinol).

Aceasta planta este cultivata la o distanta de doar cativa kilometri, la ferma lui Soren Wiuff, un furnizor al celebrului restaurant Noma din Copenhaga si al altor restaurante de top, foarte apreciat pentru principiile organice pe care le foloseste in cultura plantelor si a ierburilor aromate de pe terenurile sale.

Claus Henriksen a folosit canabisul lui Wiuff pentru a prepara o budinca aerata in forma cilindrica, iar carnatii inclusi in meniul mesei de Craciun de la restaurantul sau au inclus frunze uscate de marijuana si arahide pisate.

#marijuana culinar, #marijuana gastronomie, #prajitura marijuana, #brownies marijuana , #Bucataria traditionala