Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

De la trufe la caviar. Turul gastronomic de lux al Romaniei

De la trufe la caviar. Turul gastronomic de lux al Romaniei


De ce oare, cand vine vorba de bunatati rafinate, gandul ne zboara fara escala catre meleaguri mai occidentale? Ne vine greu sa credem ca romanii pot produce mai mult decat jumari sau cas. Insa adevarul este altul.

Exista locuri in Romania unde gastronomia de lux este traditie. Nu sunt atat de cunoscute, poate si pentru ca ai nevoie de venituri considerabile ca sa le accesezi. Sau de carduri de cumparaturi.

Dar daca vrei sa descoperi o alta fata a Romaniei, destinatiile de mai jos merita luate in calcul.

Mezeluri

Salina Turda este un loc vizitat anual de sute de mii de romani. Dar nu foarte multi vin special pentru bogatia culinara ce se ascunde in adancuri. Una dintre galeriile salinei adauga mirosului de sare umeda, arome imbatatoare de mezeluri fine. Pentru ca aici, fermierii din imprejurimi asaza la maturat carne proaspata de porc in fiecare luna. Iar 25 de zile mai tarziu, se intorc sa culeaga roadele trecerii timpului in spatiul special din subteran.

Trufe

Au fost supranumite "diamantele bucatariei". Gurmanzii cu posibilitati materiale ajung sa plateasca pana la 4-5000 de dolari pentru un kilogram din aceste delicatese. Iar cateva feliute pot sa schimbe complet gustul unui fel de mancare. Trufele sunt printre cele mai ravnite ingrediente din lume. Si da, le putem gasi si in Romania.

Cea mai raspandita trufa din tara noastra este cea neagra de vara, careia ii plac padurile de foioase de la campie, dar si padurile de rasinoase. Este pe locul trei ca valoare si nu "producem" o cantitate prea mare, dar nu din motive naturale.

Am putea sa fim mult mai prezenti pe piata mondiala de trufe, daca ar fi mai multi specialisti care sa vaneze aceste bijuterii comestibile. Regiunea cea mai bogata in trufe este zona subcarpatica, iar sezonul tine din iunie pana in septembrie.

Caviar

Caviar? La noi, in Romania? Da. Foarte mult si foarte bun. De fapt, Romania se afla la un moment dat pe primul loc in clasamentul exportatorilor mondiali de icre de morun si de pastruga. Si pe locul 3 la exportul de caviar, dupa Rusia si China.

In prezent exista si un "dar". Pescuitul comercial de sturion este interzis pana la finalul anului 2021. Ceea ce face pretul produselor si mai ridicat decat de obicei.

Branzeturi

Cand te gandesti la branzeturile romanesti, te gandesti la cascaval afumat, urda, cas si cam atat. Dar lucrurile incep sa se miste si in aceasta categorie. Un grup de fermieri din jurul Clujului a salvat o reteta de branza cu mucegai care s-ar bate cu numele traditionale din Franta si Italia. Branza de Nasal este un cas cu textura moale, cu gust puternic si usor picant. Dar aroma deosebita pe care o poarta se datoreaza unei bacterii care nu traieste decat intr-o anumita zona a unei grote naturale din Taga, Judetul Cluj.

S-a incercat replicarea acestei bacterii in conditii de laborator, dar fara succes. Din fericire, am putea spune. Pentru ca astfel ne putem lauda de o branza unica in lume, care se produce artizanal, in serie limitata.

Romania este si tara produselor fine si a degustarilor rafinate. Trebuie doar sa te inarmezi cu suficienta curiozitate si rabdare ca sa gasesti zonele in care aceste delicatese sunt ascunse. Si, poate, cu un card de credit care te ajuta sa explorezi si cele mai costisitoare produse, fara sa-ti dai bugetul peste cap, mai ales daca ai Card Avantaj.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 526 ori
Citeste mai multe despregastronomie Romania delicatese Romania