Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

22-24 noiembrie

GOODWINE, mai mult decat un targ de vinuri

GOODWINE, mai mult decat un targ de vinuri


GoodWine - Bucharest Wine Fair, cel mai longeviv targ de vinuri din Romania, aflat la cea de a 24-a editie, are loc in perioada 22-24 noiembrie la Romexpo, in pavilionul B1.

Si la aceasta editie vizitatorii vor putea degusta gratuit sute de vinuri de la crame de top romanesti si din strainatate si vor putea descoperi noutatile propuse de organizatori.

Evenimentul este conceput atat pentru specialistii din industria viniviticola, cat si pentru publicul larg. Latura educationala a targului va fi prezenta prin intermediul platformei Good Wine Academy care cuprinde, si la aceasta editie, module de initiere pentru pasionatii de vinuri.

Aceste cursuri organizate in cadrul targului de specialistii invitati GoodWine cuprind informatii despre trend-uri, dar si date esentiale pentru intelegerea domeniului fascinant al vinului.

"Cu fiecare editie ne straduim sa rafinam GoodWine, sa dezvaluim vizitatorilor cat mai mult din efortul si pasiunea aflate in spatele vinurilor de top. Incepand cu editia 23, din primavara, am introdus Social Area, o zona de activari dedicata experientei interactive cu vizitatorii (muzica live, lounge, activitati reacreative), iar la editia 24 lansam un nou proiect de suflet - GoodWine Friends. Acesta se doreste a fi o comunitate a profesionistilor din industria vitivinicola, o platforma de comunicare rapida si tintita, dar si un instrument de socializare in interiorul (comunitatii) industriei.

De asemenea, am creat si TechLounge, care este o zona dedicata profesionistilor, unde vor avea loc prezentari pe teme de marketing si comunicare, in mod special despre digital si new media, dar si despre tehnologie si agricultura de precizie in contextul schimbarilor climatice.

Am dezvoltat, de asemenea, GoodWine Academy, pilonul educational al proiectului, prin diversificarea cursurilor de initiere. Aceasta misiune educativa ne-am asumat-o de la editia anterioara, in urma studierii nevoilor publicului, din ce in ce mai interesat de cultura vinului.

La GoodWine imbinam traditia cu inovatia, alaturam crame si soiuri cu traditie cu viziuni si experiente moderne ale producatorilor, avand ca scop final atragerea de noi categorii de public", a declarat Andreea Paunescu, CEO GoodWine.

In cadrul acestei noi editii, organizatorii au rezervat un loc special spumantelor, spatiul Bubble Glam fiind o zona dedicata mixologiei cu acestea. Vizitatatorii vor fi intampinati cu o Biblioteca de Spumante, unde vor fi organizate degustari speciale, amfitrion al acestui proiect fiind Eduard Jakab, care va prezenta diferitele soiuri de struguri utilizate in productia de vinuri, metodele de vinificare, modul corect de servire si de pairing a spumantelor.

"Cand este vorba de lifestyle, Romania adopta trendurile internationale. Este valabil si pentru spumante. Am depasit faza in care acest produs era consumat doar cu ocazia aniversarilor sau de Revelion. Spumantul si-a exstins zona de actiune, de la vacanta si intalniri romantice si pana la mic dejun-uri opulente. Tot mai multi producatori romani au introdus in portofoliu aceasta licoare magica, iar la GoodWine veti descoperi o parte dintre acestea", a declarat Diana Pavelescu, wine ambassador #VindinRomania.

Cursurile GoodWine Academy au fost diversificate in editia aceasta. Alaturi de Diana Pavelescu - Good Wine Ambassador, echipa de traineri a fost intregita de Simona Mardale (organizator WineMark - prima conferinta internationala dedicata vinului din Romania), Silvia Palasca (creator de continut) si somelierul international, Eduard Jakab.

Temele abordate sunt extrem de versatile, de la tehnologia de obtinere a spumantelor la ce poate fi considerat un defect al vinului, o incursiune in lumea vinurilor dulci dar si un studiu comparativ cu 5 variante de vinuri obtinute din acelasi soi.

PROGRAM DE VIZITARE PENTRU PUBLIC:

Vineri, 22 noiembrie: 16:00 - 20:00
Sambata, 23 noiembrie: 11:00 - 20:00
Duminica, 24 noiembrie: 11:00 - 20:00

Pretul unui bilet standard este de 35 de lei pentru vineri, iar pentru sambata sau duminica pretul este de 49 de lei/zi/pers si include acces in zona de expozitie, food court, social area cu diferite activitati si degustari gratuite, iar un abonament pentru cele 3 zile este 99 de lei.

Biletele pot fi achizitionate de pe www.iabilet.ro sau de pe www.iabilet.ro/retea, iar mai multe informatii despre ofertele speciale, participanti, cursuri si alte activitati conexe pot fi gasite pe www.goodwine.ro/.


Partener media principal: Radio Guerilla

Parteneri media: Agro TV, Business24, Careers&Business, Femeia.ro, Femei in tendinte, Horeca Insight, Horeca, Igloo, I-Tour, Modern Buyer, Vin2.ro, Vulpescu.eu, Ziare.com.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 671 ori
Citeste mai multe despretarg vin GOODWINE 2019