Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Autoritatile franceze cer retragerea unei reclame la Dacia Duster

Autoritatile franceze cer retragerea unei reclame la Dacia Duster

Autoritatile franceze, sesizate de ONG-ul ecologist Agir, au cerut grupul Renault sa retraga o reclama in care prezinta masina Dacia Duster drept un model "respectuos cu mediul", pe care au calificat-o drept mincinoasa, informeaza NewsIn.

Juriul pentru deontologie in publicitate a apreciat ca reclama este "de natura sa induca in eroare utilizatorii de internet si incalca prevederile Recomandarii pentru dezvoltare durabila a ARPP (Autoritatea pentru reglementarea publicitatii - n.red.)".

Autoritatile au subliniat ca emisiile de dioxid de carbon ale Daciei Duster sunt de 159 de grame pe kilometru in versiunea 4X2 si de 172 de grame pe kilometri in versiunea 4X4, ceea ce depaseste media franceza actuala, de 133 de grame pe kilometru.


In aceste conditii, noul slogan "Mai respectuos cu mediul, la un pret nemaivazut" a fost declarat mincinos, iar juriul a cerut suspendarea campaniei publicitare pentru modelul Duster, relateaza portalul cartech.fr.


Juriul, care controleaza reclamele din perspectiva drepturilor consumatorilor, a admis insa ca, tinand cont de pret, Dacia Duster ramane "un 4X4 diesel de familie bine pozitionat in ceea ce priveste emisiile de noxe si ca motorizarile dCi se disting prin emisiile scazute", mai mici decat cele ale altor modele precum Volkswagen Tiguan, Ford Kuga sau chiar Lada Niva GPL, aflata in aceeasi categorie de pret.


Producatorul francez Renault a avut o problema similara si cu primul sau model de SUV, Renault Koleos, in urma cu doi ani.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1581 ori
Citeste mai multe despreautoritati dacia duster franceze