Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bloomberg: Pentru ca polueaza prea mult, Dacia ar putea afecta profitul Renault

Bloomberg: Pentru ca polueaza prea mult, Dacia ar putea afecta profitul Renault


Desi Dacia si-a construit o retea de clienti fideli pentru vehiculele sale low-cost, adesea spartane, fiind unul din brandurile cu cea mai rapida crestere a Renault, acum ar putea deveni o frana pentru producatorul auto francez deoarece se confrunta cu dificultati generate de costurile conformarii standardelor inasprite ale UE privind poluarea, se arata intr-o analiza realizata de Blooomberg.

Linia Dacia din 2018 trebuie pregatita mai mult decat alte branduri pentru a indeplini tintele UE privind emisiile pentru 2021, conform estimarilor Evercore ISI. Revizuirea modelelor sale pentru a indeplini reglementarile "ar putea afecta disproportional profitabilitatea", chiar daca per ansamblu Renault este mai bine pozitionat decat unele rivale pentru a indeplini cerintele, a apreciat analistul Philippe Houchois, de la Jefferies in Londra.

Noile standarde sunt printre diversele provocari cu care se confrunta Renault, care are dificultati in sustinerea aliantei sale cu Nissan si este afectat de declinul pietei auto europene. Luna trecuta, Renault si-a revizuit in scadere estimarile privind veniturile din acest an.

Incepand din 2020, flotele auto trebuie sa respecte noile limite privind emisiile de dioxid de carbon (CO2), sau se confrunta cu amenzi. In scenariul celor de la Jefferies, care estimeaza continuarea declinului vanzarilor auto, amenzile cu care s-ar putea confrunta Renault daca nu respecta standardele s-ar putea ridica la 450 milioane de euro, sau 17% din profitul previzionat pentru 2020.

Amenzile vor tine cont de emisiile tuturor masinilor fabricate de compania franceza. In medie, datorita tehnologiilor mai curate, masinile brandului Renault emit mai putin CO2 decat modelele Dacia.

Dacia ar putea introduce un SUV hibrid in scopul reducerii emisiilor, sustin surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.

"Este greu de imaginat ca Dacia va ramane pe marginea tendintei de electrificare a masinilor", a declarat Olivier Murguet, seful vanzarilor la Renault.

Pentru Renault, Dacia este o poveste de succes. Cel mai ieftin model al sau are un pret de pornire de 8.000 euro in Europa Occidentala, mai putin decat ofertele rivalelor Fiat Chrysler Automobiles NV si PSA Group SA.

Renault nu publica datele privind profitabilitatea in functie de brand sau model, dar unii analisti estimeaza ca Duster genereaza o marja de profit de peste 10%, depasind producatorii de masini premium, cum ar fi Mercedes-Benz de la Daimler AG sau BMW AG. Anul trecut, vanzarile Dacia au urcat cu 7% in timp ce masinile brandului Renault au inregistrat un declin de 5%. Vanzarile Dacia reprezinta aproximativ o cincime din totalul Renault.

Carlos Tavares, actualul sef al grupului auto PSA si fost numar 2 la Renault, numea odata Dacia "sursa de fonduri".

"Dacia a dovedit ca poti face bani daca esti econom. Modelul de afaceri low-cost necesita competente specifice", a apreciat Jean-Louis Sempe, analist la Invest Securities SA in Paris.

Totusi, investitiile costisitoare in tehnologiile pentru vehiculele electrice sau hibride pentru a imbunatati performanta emisiilor la Dacia ar putea afecta marja sa de profit. Arndt Ellinghorst, analist la Evercore ISI in Londra, apreciaza ca in urmatorii doi ani indeplinirea tintelor privind emisiile va costa Dacia aproximativ 671 milioane de euro, sau 1.269 euro per unitate.

Un purtator de cuvant al Renault nu a dorit sa comenteze impactul viitoarelor reglementari.

Deja Renault ofera vehicule electrice, inclusiv modelul Zoe, cu un pret de pornire de aproximativ 23.000 euro, si intentioneaza sa vanda o versiune hibrida a Renault Clio in 2020, un posibil test pentru un model electrificat Dacia.

Compania Dacia a fost preluata de Renault in anul 1999. Relansata in 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucator de notorietate pe piata auto europeana.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2533 ori
Citeste mai multe desprereglementari UE Dacia